Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
34.Eram expusă pericolului și nu îmi păsa.
Câteva ore mai târziu m-am găsit în camera mea, îmbrăcată cu haine decente și potrivite vremii de afară, pregătită pentru petrecerea despre care ne vorbise Adam acum câteva ore mie și lui Sha.
Era iarnă, însă zăpada nu a ținut cont de anotimp, și nici măcar n-a îndrăznit să-și aștearnă ponoasele, măcar aici, într-o zonă muntoasă.
Shane ne-a sfătuit să așteptăm lăsarea serii pentru a merge la petrecerea organizată de niște privilegiați, cunoștiințe de-ale sale, presupuneam eu. Se desfășura tocmai în mijlocul pădurii, acolo unde domnul Blackwood sau oricare alt profesor n-ar fi avut cum să ne găsească destrăbălându-ne. N-am înțeles la început de ce nu am plecat pur și simplu din Academie, însă după aceea, la o privire mai atentă asupra chipului crispat al lui Adam care îl privea pe Shane cu reproș, am înțeles care era adevăratul motiv.
Ieșirea secretă din perimetrul Academiei se prea putea să nu fie cunoscută de profesori, iar, în caz că s-ar fi aflat, mica portiță de scăpare ne-ar fi fost luată. Am tăcut după aceea pentru că m-am simțit stingherită de privirile lor care mă admonestau din această pricină, dar și din cauza faptului că am refuzat să le spun și lor ce anume am discutat cu Jennifer. Mă simțeam puțin vinovată. Nu voiam să le spun că ea îi vedea ca pe un blestem - o amenințare, pentru orice ființă umană care se apropia de ei. Nu am vrut să îi fac să se depărteze și mai mult de oameni - sau de mine. Eram expusă pericolului și nu îmi păsa, atât timp cât ei erau în stânga și în dreapta mea, protejându-mă. Aveam să trec peste gândurile pesimiste. Trebuia să trec peste ele, sau măcar să le alung într-un colț mai depărtat și întunecat al minții mele. Știam că vor exista consecințe din cauza comportamentului meu nechibzuit și din cauza faptului că aleg, fără prea multă tragere de inimă, să îi ignor pe cei care mă avertizează. Îmi asumam oricum, căci, dacă aș hotărî să dispar definitiv din peisaj, fără vreo explicație anume, aș fi, automat, considerată o lașă.
Doar că eu sunt orice, dar niciodată o lașă.
Am tras aer în piept și mi-am dezlipit privirea de pe geam, căutându-i pe băieți stingherită cu mâna făcută căuș în dreptul pieptului. Mă jucam instinctiv cu lănțișorul primit de la Cassandra. Îl găsisem acum câteva zile într-un colțișor al unei palete de machiaj. Mi-am adus aminte că mi l-a dăruit când eram mici, iar eu obișnuiam să îl port mereu, pentru a-i dovedi că sunt prietena sa, însă, cumva, la in moment dat, l-am dat jos. Probabil după vreo baie. Mi-am aplecat privirea spre bijuteria lucioasă, un pandantiv în formă de soare se legăna pe pielea mea înfierbântată. Am tras aer în piept, și mi-am fixat privirea asupra băieților.
Adam părea în largul său, privind la televizor de parcă nici nu era pe cale să comită un fapt care l-ar fi putut lăsa fără loc în care să studieze. Mă întrebam de câte ori o fi repetat figura asta, încât să ajungă într-o așa stare de naturalețe sub tensiune, mai ales când eu aveam destul de multe emoții, deși nu era prima mea abatere.
