Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
27. Mă fac și pe mine să simt ceea ce simt ei.
Poate că de când am venit în Academie am judecat greșit majoritatea persoanelor care locuiesc aici, sau poate că fusesem mult prea afundată în gândurile și problemele mele în loc să fiu atentă și la comportamentul celor din jurul meu. Iar asta, cred că a fost o greșeală colosală. Dacă aș fi fost îndeajuns de atentă la cei care mă tratau într-un anume fel, aș fi evitat întâlnirea cu Peter, nu m-aș fi certat cu băieții de față cu părinții lor, și poate, doar poate, în acest moment totul ar fi fost ca și cum nici nu s-a întâmplat, probabil aș fi evitat și bătaia ce s-a iscat între Shane și Peter, sau măcar motivul ar fi fost altul și nu eu, acum însă, sunt nevoită să port pe umeri vinovăția. Cu toate astea, s-a întâmplat și sunt....bine.
Într-adevăratul sens al cuvântului.
O mică parte din mine și-ar fi dorit să mă simt rău, nu într-un scop masochist, firește, ci mai degrabă pentru că mi-e teamă de controlul pe care îl are Shane asupra emoțiilor mele.
Ceea ce e grav.
Foarte grav.
De la două persoane care se ceartă întotdeauna, am ajuns la a fi două persoane care se protejează și îngrijesc una pe cealaltă întotdeauna.
Uneori, se întâmplă să ne oferim sprijin emoțional ca după aceea să ne comportam de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Și nu știu dacă acest lucru mă deranjează, sau dacă mă frustrează.
Dar știu că acest drum ori ne va distruge pe amândoi până ce va rămâne doar scrumul din noi...ori ne va salva.
Ieri l-am ținut în brațe după mărturisirea pe care mi-a făcut-o. Nu știam de ce mi-a zis că eu îl fac să își dorească să fie mai bun, pentru că nu sunt o sfântă, dar nici nu voiam să îl contrazic, deoarece, în cel mai sigur mod, am fi început din nou să ne oferim replici agasante. Replici care nu ar fi făcut altceva decât să ne înrăutățească starea amândurora. A mea, după incidentul precedent, iar a lui, din cauza frazei care m-a făcut să tac și să accept. Era dubios cum el reușea să mă înmoaie. Era dubios cum ne comportam unul în preajma celuilalt. În general, eram vorbăreață, iar el era fix opusul meu, însă atunci când eram în aria vizuală a celuilalt, ne transformam în două persoane diferite, lucru care mă făcea să îmi pun la îndoială sănătatea mintală.
Cred că ieri adormisem cu el, exact în acea poziție, iar când mă trezisem, el nu mai era lângă mine. Nu era, totuși, un lucru care m-ar fi îngrijorat, ci mai degrabă m-a făcut să mă relaxez subit cu spatele lipit de saltea.
