Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
16. Nu ești în siguranță lângă el.
Tot restul orelor de curs mi le-am petrecut în banca mea, iar Matthew a rămas cu mine pentru că spunea el că nu ar fi frumos să lase baltă o domniță aflată la ananghie și pentru prima dată în acea zi, m-am destins. Prezența sa nu m-a lăsat să mă mai simt singură. Știam că nu îmi pot face iluzii cum că am putea fi prieteni, ceea ce gândeam eu acum era departe de a fi posibil, dar asta nu mă împiedica să sper, nu?
Din când în când, gândul meu zbura la Shane și la felul în care mă privise azi-dimineață. Ar trebui să mă îngrijorez în privința lui?
Sincer, acum nu am timp pentru așa ceva. Programul meu a devenit brusc foarte încărcat. Dimineața la ore, după ore trebuie să merg la antrenamente, iar după antrenamente trebuie să îmi fac temele cu care am rămas în urmă și să pictez. Sunt extra solicitată și deja încep să mă stresez, mai mult de cât e cazul, oftez când îmi dau seama că Shane a avut dreptate zicându-mi că mă stresez din orice. Starea mea de neliniște se mărește atunci când aud vocea domnului Blackwood în boxa din colțul stâng al clasei. Se pare că fiecare clasă are un microfon prin care directorul le poate comunica lucrurile importante, așa am observat eu, și parcă Matthew menționase ceva de genul ăsta.
— Bună ziua! Diseară la ora șase solicit prezența tuturor elevilor pentru clarificarea unor anumite detalii esențiale în legătură cu CDPAP. Cele cinci grupe care iau parte la concurs au obligația de a se prezenta numaidecât în formă completă. O zi bună!
Îmi întorc milimetric capul către Matthew, privindu-l întrebător. El doar ridică din umeri de parcă nu îl interesează prea tare, eu în schimb simt cum mi se face rău. Ultima dată când am fost în fața celor din Academie, m-am simțit oribil. Din cauza dezgustului care li se citea pe chip când au aflat anumite detalii despre mine. Mă cutremur pe interior și strâng din buze, stomacul mi se strânge cu putere și încerc să-mi înlătur senzația de rău ce mă cuprinse. Apuc pixul de pe masă și deschid caietul la ultima pagină a sa.
Și desenez.
La început desenez un trandafir care îmi iese atât de bine, încât mă surprinde și pe mine, în momentul în care consider că am terminat, las pixul să cadă pe bancă cu un bufnet și analizez floarea de pe foaie. E perfectă, însă pare mult prea comună și pe moment, simt cum mă lovește subit inspirația la fel ca un val de adrenalină care să-mi cutreiere venele pulsânde. Las caietul să se izbească de banca cu un pocnet și mă reped către penarul dinaintea mea. Matthew se oprește din a citi ceva din manualul de istorie pe care îl avea în palme și se uită curios la pixul pe care îl țin în mână cu o sprânceană ridicată. Îi zâmbesc subtil și mă întorc la treaba mea. Desenul retușat de mine este unul alb-negru, iar în mână am un pix roșu. Trasez câteva dungi șerpuitoare deasupra trandafirului și în momentul în care simt că am adăugat tot ce mai putea fi adăugat pentru a îmbunătăți desenul, ridic caietul la nivelul feței mele și îl privesc mândră. Matthew își trage scaunul mai aproape de mine și își întinde capul peste mâna mea pentru a vedea ce ascund; sau mai degrabă voia să afle motivul acțiunilor mele repezite.
