Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
35. Pentru Shane.
Nu puteam distinge niciun sunet din jurul meu, căci îmi auzeam pulsul mult prea puternic în timpane. Era ritmat, agonizant de dureros. Pleoapele-mi erau lipite, însă printre frânturi de spasme ale trupului ce încă se contracta de teamă, am simțit o răsuflare fierbinte pendulând în mijlocul frunții mele, iar atunci, ca la un semnal necuvântat, ochii mei au fixat sfioși buzele cărnoase ale lui Shane - apoi totul, ca prin vis, a revenit la normal.
Haos.
El era singurul care ne împrejmuia. Vocile mânioase ale oamenilor tatălui lui Shane dominau atmosfera macabră, inspirând teamă și cu toate astea, nu simțeam niciun firișor de frică și nu eram capabilă să înțeleg care era motivul.
Eram bulversată.
Tocmai am împușcat un om.
Am atentat la viața unui om.
Mi-am încălcat principiile.
M-am călcat pe mine în picioare.
Pentru Shane.
Conștientizarea m-a lovit în ceafă, iar ochii mi s-au umplut instantaneu de lacrimi. Cum am putut face asta, fără nicio tragere de inimă? Durerea mi-a perforat pieptul ca un clește ascuțit și-am inspirat, tremurând, o cantitate sănătoasă de aer încercând pe cât posibil să îmi temperez teama, bulversarea și surpriza.
Privirea mi-a urcat, ușor, ușor, către ochii lui Shane, fixându-i, iar în momentul în care amândoi am stabilit contactul vizual ferm, am constatat alt lucru.
Shane era la fel de bulversat ca mine. Și probabil avea tot dreptul. Nu cred că s-ar fi așteptat să apăs pe trăgaci. Nu cred că se aștepta ca cineva să fie în stare să facă așa ceva pentru a-l proteja în afară de Adam și totuși s-a întâmplat. Într-o fracțiune de secundă. În privirea sa, respectul față de mine creștea, însă în oglindirea ochilor mei, stima de sine a scădea.
Cuvintele lui Santos se plimbau năstrușnice prin mintea mea și presupuneam că și prin mintea prietenului meu. Bărbatul acela știa ceva, pentru că se comporta într-un anume fel. Cu amândoi. De parcă ne știa de o veșnicie și totuși nu era așa. Cel puțin nu în cazul meu.
Am clipit apăsat, întrerupând înlănțuirea privirilor noastre și mi-am întors capul către tatăl lui Shane, lângă care se afla domnul Greenwood și Adam.
Adam.
Era bine.
Am reușit să răsuflu ușurată, zâmbind forțat când ochii săi s-au îndreptat către noi. Am avut noroc că Adam a fost aici. Dacă nu s-ar fi implicat, cel mai probabil eu, dar și Shane, nu am mai fi fost acum, aici.
