Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
18. Mai bine încasam eu un glonț în frunte decât oricine altcineva.
Nici nu știu când m-am trezit, căci eram aburită întru-totul, capul mi se învârtea fără ca măcar să îi fi dat comanda, brațele și spatele mă dureau din cauza poziției incomode în care am adormit pe canapeaua din sufragerie. Momentul în care picioarele mele au atins timid parchetul, ajungând, în scurt timp, să mă sprijin pe brațe pentru a-mi ridica trupul. Privirea mi s-a rotit prin apartament, liniștea răsuna în cameră asemeni celei dintr-un unui cimitir. Odată ce începusem să mă plimb prin apartament fără o direcție anume, amintirile au început să curgă de-a valma în capul meu, iar un tremur ușor m-a făcut să tresar.
Ei erau bine.
Erau bine.
Nu aveam de ce să mă îngrijorez, nu acum, cel puțin. Trebuia să am grijă de ei fiindcă erau răniți și pentru că, practic, dacă nu ar fi fost Adam, eu aș fi fost în locul său zăcând pe patul din camera mea înconjurată de pereți colorați, iar în acel context nu spuneam decât că aș fi început să îmi urăsc singurul loc în care mă mai simțeam liniștită la acel moment. Dar poate că nu faptul că aș fi încuiată în casă m-ar face să mă simt în siguranță, ci compania băieților. Compania lui Shane.
După ce m-am spălat pe față și m-am schimbat în alte haine mai comode, mi-am reluat activitatea pe care mi-o pusesem ieri în minte să o fac, dar pe care n-am apucat să o duc până la capăt din cauza apariției neașteptată a băieților. Presupuneam că erau lihniți, cu toate că încă erau în cameră, nedând semne care să îmi afirme faptul că s-au trezit. Am apăsat butonul de deblocare al telefonului în timp ce pășeam alene, apropiindu-mă de bucătărie, întinzându-mi brațele pentru a nu le mai simți ca pe două bucăți de lemn înțepenit din cauza frigului.
Era 7:13.
Poate domnul Blackwood le va da liber azi celor care au fost ieri până târziu în misiune, stăruiam cu privire la acest gând.
Am văzut toate ingredientele și recipientele împânzind întreaga masă de bucătărie. Am surâs și m-am îndreptat într-acolo. Știusem că mă pricepeam și eu al naibii de bine la a face dezordine, dar nu crezusem că eram chiar atât de bună.
Prepararea clătitelor nu mi-a luat mult timp, dat fiind faptul că și eu eram înfometată, am gătit mai repede. După ce pregătisem totul, am decis să le duc mai întâi lor, după care să mă apuc și eu de mâncat, cu toate că stomacul mă rodea mai ceva ca vina ce mă cuprinsese din cauza faptului că Adam m-a înlocuit și a fost rănit.
Mi-am ocupat ambele mâini cu o tavă ovală pe care am așezat două farfurii cu motive florale, pline de clătite și două căni de cafea aburinde alături de acestea. Știam că obișnuiau să-și bea cafeaua împreună dimineața, uneori mi-o beam și eu alături de ei, alteori dormeam dusă.
