Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
17. Ce i s-a întâmplat?
Sunt cufundată într-o liniște binefăcătoare, cu toate că inima pare să îmi bată în piept mai ceva ca salvele de mitralieră de pe timpul războiului.
Două ore.
Două ore au trecut de când Adam și Shane au plecat în misiune, lăsându-mă pe mine la Academie, în siguranță. Nu am habar în ce constă această probă, însă îmi e tare teamă că vor fi răniți.
Mie nu îmi pasă dacă pierdem proba, însă lor le pasă. Mai ales lui Shane, care pare să aibă un respect nemărginit pentru tatăl său, dorind să-l facă mândru cu orice preț, în timp ce Adam vrea doar să își ajute prietenul să realizeze ceea ce își dorește, exact așa cum ar face un om de nădejde, lui nu îi pasă de părerea domnului Blackwood despre el și îl admir pentru asta. Îl admir pentru că nu este ușor de manipulat, cu toate că îl respectă la rândul său pe tatăl prietenului său cel mai bun. Ceea ce nu pot spune și despre mine. Mie nu îmi pasă de rezultatele acestei probe, tot ce îmi doresc este ca cei doi să ajungă teferi acasă.
Prezența domnului Blackwood, mă intimidează și nu prea. Privirile sale sunt puțin cam aprige, ce-i drept, dar nu mă fac să vreau să mă retrag din concurs sau să fac lucruri nebunești numai pentru a-l evita. Nu am să fac asta, nici dacă mi-ar promite marea cu sarea.
Dormitorul nostru este puternic luminat de becul de mărime medie din centrul tavanului. Lustra răspândește raze de lumină peste roșul sângeriu așternut pe bucata rigidă care fusese odată albă. Liniile sunt inegale, strâmb trasate, dar cu intenție. Totul își are locul. Verdele închis care se aseamănă cu verdeața pădurii ce îi colorează tulpina și frunza florii care exprimă dragostea, încă din cele mai vechi timpuri. Unduirile portocalii și galbene ce se înalță deasupra trandafirului îi dau o tentă de eleganță și totodată fac desenul să pară trasat cu grație de către un adevărat expert. Exact ca o urgie a naturii explozivă și mântuitoare. Exact ca incendiul ce-mi mistuie acum inima din trei motive diferite.
Ceasul ticăie, des, ritmat, sunetul râcâindu-mi timpanele și făcându-mă să îmi pierd încetul cu încetul, răbdarea.
Nu mai am prea multă răbdare în stoc, și cu siguranță nu pot să nu devin agitată la gândul că la următoarea probă voi fi nevoită să îi însoțesc. Ideea nu e că mi-ar fi frică, ci mai degrabă mă presează gândul că nu mă voi descurca ca atare în cine știe ce situații diabolice vom fi introduși de către tatăl partenerului meu. Tind să cred, după seriozitatea pe care James Blackwood o afișează, că are o minte înzestrată cu probe și situații crude și mișelești în care să ne pună.
Iar mie nu îmi surâde deloc ideea.
Patul lui Shane este chiar în spatele meu. Dacă aș face un pas înapoi, aș putea să mă întind pe saltea și să adorm învăluită în mireasma sa, pentru a uita de toate problemele care mă încolțesc la tot pasul. Ideea îmi face cu ochiul destul de îmbietor. Aș putea să o fac, dar nu o voi face. Aleg să îi aștept pe băieți, pentru a vedea dacă au nevoie de ceva, abia mai apoi îmi voi acorda răgazul de a mă culca, când voi ști că cei doi sunt bine.
