Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
6
CE CAUȚI AICI, GREENWOOD?
M-am întors pe jumătate către Blackwood,care stătea pe scaun cu privirea lipită de ecranul telefonului.
— Vrei și altceva pe lângă omletă? Am întrebat absentă.
Și-a ridicat privirea spre mine pentru câteva clipe, părând indecis.
— Nu, mi-a răspuns într-un final. Am afirmat din cap vag, așezându-i farfuria în față, întorcându-mă la porția mea cu speranța că nu s-a răcit deja.
Următoarele minute le-am petrecut mâncând în liniște, însă nu am putut omite senzația apăsătoare ce îmi presa pieptul. După beția sa de aseară, Shane nu fusese atât de mahmur pe cât aș fi crezut, mai mult de atât, când mă trezisem, el era deja în duș. Realizasem de ceva vreme că era o persoană matinală, însă faptul că și după o beție ca cea de aseară era la fel de matinal determina hotărârea pe care o avea. Acest lucru îmi dădea fiori. Eu nu reușeam să adun atâta voință încât să mă trezesc mai devreme. Încercasem de nenumărate ori, de fiecare dată sfârșeam la fel – sub așternuturi până în ultimele douăzeci de minute înainte de a pleca la liceu.
Am pufnit.
Tipul dinaintea mea era al naibii de hotărât să mă scoată astăzi din apartament. Îmi zisese că avea asta în plan încă de ieri, iar dacă eu nu aș fi tulit-o, probabil că i-aș fi făcut pe plac. Cu toate astea, nu îi zisesem încă unde fusesem și de unde primisem florile, deși îi puteam simți chiar și acum privirea cercetătoare arzându-mi obrajii a nemulțumire.
Probabil se aștepta să îi zic de bună voie, lucru care nu avea să se întâmple prea devreme. În fond, cine ar fi dispus să recunoască că încă din prima zi a încălcat regulile? am chicotit în sinea mea. Eram ultima persoană care s-ar fi expus. Nu eram atât de naivă. În plus, ceva îmi spunea că brunetul care mânca acum absent înaintea mea nu era tocmai genul de persoană care să treacă cu vederea peste nerespectarea regulilor. Fie că era vorba de mine sau de el însuși.
Oricum, de m-ar fi prins cu rața-n sac, aveam la îndemână pretextul că nu știam că nu ne era permis.
La drept vorbind, nimeni nu a pomenit nimic despre faptul că nu am fi avut voie să părăsim perimetrul academiei, mi-am dat ochii peste cap, răsuflând ușurată, cuprinsă de convingerea că orice s-ar întâmpla, aveam să fiu bine. Am pescuit cu furculița o felie de roșie, mestecând alene bucata de cașcaval din gură.
Aveam să fiu bine. Trebuia să fiu bine. Nu exista altă cale. Atât timp cât voiam să mă întorc la ai mei, eram nevoită să-mi croiesc propriul drum spre obiectivele pe care mi le-am impus.
