20. Arăt de parcă m-am luat la bătaie cu un stol de ciori sălbatice.Dimineața următoare m-am trezit așa cum nu am făcut-o niciodată în viața mea - la propriu. Imediat ce am devenit cât de cât conștientă, m-am simțit sufocată de ceva ce punea multă presiune asupra pieptului meu. La început am crezut că era vorba doar despre lipsa aerului curat căruia obișnuiam să îi dau drumul prin a deschide geamul în fiecare dimineață, renunțasem imediat la aceea idee când o alta i-a luat locul, de data aceasta am crezut cu tărie că sunt pe cale să mă sufoc, până în momentul în care am dat să-mi frec instinctiv pieptul cu o mână, în încercarea mea disperată de a-mi face plămânii să funcționeze normal, însă ceea ce am atins nu a fost pijamaua mea fină, ci ceva moale și mătăsos, ceva ce avea un iz puternic de pin. Ochii mi s-au zbătut frenetic pe sub pleoape atunci când am constatat că eu nu miros a pin și nici geamul nu era deschis, întrucât Shane nu se deranja să o facă, în schimb, eu da. Dacă până atunci ochii mei fuseseră pe jumătate deschiși - din cauza luminii ce se întrevedea prin suprafața de sticlă a geamului ce-mi lumina peretele dinaintea mea, reflectând firicele de raze către chipul meu palid - acum sunt deschiși larg, încremeniți - fixați cu putere într-un punct fix. Maxilarele-mi sunt și ele încleștate dureros, crud chiar.
După câteva momente în care am încercat din răsputeri să mă dezmeticesc, ochii mi-au coboarât de pe peretele lucios, pe suportul de pictat din stânga acestuia, pe podea, pe așternutul patului, ca mai apoi privirea să îmi fie captată de o negreală densă și pufoasă. Am strâmbat din nas, abținându-mi un strănut fugar apoi am clipit de câteva ori, având impresia că imaginația îmi joacă feste de la primele ore ale dimineții, doar că de fiecare dată când deschideam ochii din nou, eram întâmpinată de o pată întunecată ce se întindea pe jumătate din trupul meu, abia acum observasem - sau mai degrabă simțisem - că membrele îmi sunt de asemenea înțepenite, milioane de furnici traversându-mi corpul de sus în jos, făcându-mi respirația să se asprească din cauza incomodității.
Prima data am avut o dorință uriașă de a mă zbate pentru a mă elibera, dar corpul îmi era răpus de greutatea persoanei ce se afla pe mine - știam că era o persoană pentru că îi auzeam respirația lină, adormită. Apoi am avut intenția de a țipa, însă după aceea am văzut cu colțul ochiului că ceva se afla și în stânga mea. Am rămas încremenită câteva secunde în care, practic, uitasem cum să respir, mâinile începuseră să îmi transpire, și îmi auzeam pulsul zăngănind în timpane. Ceva îmi spunea că fața mi se înroșise, căci simțeam cum mi se înfierbântaseră obrajii, dar nu știam sigur motivul.
În stânga mea se afla o persoană care dormea dusă, întinsă pe perna vecină, iar în dreapta mea - sau mai bine zis pe mine - dormea alta. Nu era greu de intuit ale cui erau trupurile ce mă înconjuraseră, practic, din moment ce ambii erau îmbrăcați ca și ieri după ce plecasem din biroul directorului, totodată am observat că și îmbrăcămintea mea era intactă - Slavă Domnului! Băieții, coechipierii și, mai nou, prietenii mei, dormeau în pat cu mine. În mod normal, gândul mi-ar fugi la lucruri total necurate, însă, dată fiind situația în care mă aflu în momentul de față, nici măcar nu se pune problema de așa ceva. Adam stă tolănit lângă mine, cu un braț așezat sub cap, ghemuit, și cu cealaltă mână așezată neglijent pe stomacul său. Pieptul i se ridică ritmic, de fiecare dată când respiră și inspiră, făcând ca marginile tricoului său să se ridice cu câțiva milimetri mai sus, lăsând loc unei porțiuni de piele arămie - probabil bronzată, și fină. Nu pot să nu mă mir cum de arată atât de bine, mai ales dimineața, deoarece, în mod normal, eu aș arăta de parcă m-am luat la bătaie cu un stol de ciori sălbatice, cum probabil arăt chiar și acum, tocmai de aceea mi-e și frică să mă uit în oglindă, așa cum îmi e frică să-i las pe băieți să-mi vadă fața albicioasă, cu niște pistrui nerușinați care-și fac de cap pe obrajii mei și cearcăne mov plasate la baza ochilor. Îmi iau privirea de pe acesta, încetând să îl mai analizez, deoarece conștiința îmi spune că și-ar putea deschide ochii oricând, prinzându-mă în poziția aceea stânjenitoare și am impresia că m-ar fi pus să recunosc că mă holbam la el ca o obsedată, și nu îmi doream să le dau băieților impresii greșite, mai ales când vine vorba de astfel de lucruri legate de dânșii. Acum că face și el parte din echipa noastră, nu pot decât să respir ușurată că îl pot avea mereu aproape. Să știi că e cineva acolo, lângă tine, care să te sprijine întotdeauna fără ca măcar să te cunoască, dar care nici măcar să nu îndrăznească să te judece îți ușurează sufletul. Însă ceva îmi spune că va trebui să aplic și în privința lui regula aceea cu păstrarea distanței impusă de mine însumi atunci când ajunsesem la Academie, pe care, totuși, o cam încalc acum, din moment ce m-am apropiat de Shane - sau el de mine - mai mult decât ni se întindea plapuma. Mi-e teamă că voi ajunge să cedez în fața lui. Mi-e frică că îmi va arunca acest lucru în față, pretinzând că sunt slabă de înger. Mi-e frică că îmi va frânge inima fără milă, însă nu mi-e frică că mi-ar face rău așa cum încercase fostul meu iubit. Nu îmi e frică, pentru că i-am văzut hotărârea din privire atunci când discutasem vag pe seama acestui subiect - avea o privire atât de profundă și chinuită când pusese detaliile pe care i le dădusem cap la cap, încât pentru câteva momente bune i-am evitat ocheada scurtă.
CITEȘTI
Academia Blackwood
AcciónLiniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea. Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...