Liniștea Isabelei Stormy este perturbată de un eveniment ce distruge toate barierele realității pe care ea și-o zidise de-a lungul timpului, fiind acum pusă să aleagă între a-și urma instinctele sau rațiunea.
Așa cum era de așteptat, Isabela alege s...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
26. Când vine vorba de ea, dai greș.
Cine ar fi crezut că aveam să mă cert vreodată cu cineva pe tema siguranței mele?
Cu siguranță nu eu!
Pașii mei răsună puternic pe holurile pustii ale Academiei, tocmai din cauza presiunii cu care îmi izbesc picioarele de gresia întunecată, și, din când în când îmi răsucesc capul în stânga și în dreapta pentru a vedea dacă nu cumva mă urmărește cineva. De la incidentul cu atacul lui Jennifer am început să fiu mai cu băgare de seamă, nu se știe când aș putea să mai dau din întâmplare peste vreun bărbat care are chef să împuște din plin pe cineva, inclusiv pe mine!
După câteva minute, constat că băieții nici măcar nu au încercat să mă urmeze și îmi reduc vizibil viteza mersului. Probabil părinții lor i-au oprit pentru a discuta una, alta. Habar nu am, însă singurul lucru de care sunt conștientă acum sunt gândurile mele. Nu îmi convine faptul că cineva îmi poartă de grijă și îmi impune limite. Da, mă bucur că își fac griji pentru mine, asta înseamnă că le pasă, dar exagerează destul de mult. Dacă nu ar fi vrut ca eu să fiu în pericol, atunci de ce m-a mai adus Shane aici? Ce l-a făcut să își schimbe brusc traiectoria gândurilor și a intențiilor? Dacă m-a adus aici, a făcut-o cu un scop, iar eu nu am să stau pe tușă doar pentru că el se îngrijorează că m-aș putea răni. Trebuia să își facă griji atunci când m-a adus aici știind prea bine că nu am pregătirea necesară pentru un asemenea concurs care implică, mai nou, și atacuri cu arme și tot tacâmul.
Cuprinsă fiind în vâltoarea gândurilor mele, dar și de faptul că știu că mai am foarte puțin până să ajung la apartament, nu conștientizez că pe hol se aude și sunetul unei alte perechi de pași, alta decât a mea, însă observ asta tocmai când e prea târziu pentru a face ceva.
Mult prea târziu.
Nu am ocazia să văd cine este respectiva persoană, întrucât, în mai puțin de cinci secunde, mă împinge cu brutalitate în peretele, prinzându-mi cu agilitate încheieturile mâinilor în cupele palmelor sale, îmi închid strâns ochii pentru ca mai apoi să-i deschid cu o lentoare dureroasă, fără să las vreun fir de frică să mi se citească în privire. Miroase puternic a săpun și a aer de pădure, aer care mă face să mă cutremur din toate încheieturile. Sunt sigură că e un bărbat, tocmai din cauza puterii cu care mă strânge de mâini, iar atunci când îmi adun forțele să îmi ridic ușor capul în sus - încremenesc. Apoi, mă dezmeticesc și încerc să îmi eliberez trupul din prinsoarea brațelor sale libidinoase.
Băiatul care îmi rânjește la fiecare întâlnire inițiată de domnul Blackwood - și al cărui nume nu îl știu - m-a imobilizat de perete, iar ochii săi nu prevestesc nimic bun, căci pot observa cu ușurință în ei lăcomia și, mai mult decât ar fi cazul, răutatea. Trupul meu ce înainte era încordat, acum se transformă-n piatră. Stană de piatră. Ochii mei înțepenesc asupra alor săi.
