Kirra Potter

Capitolul 37

Săptămâna asta în care am stat la conac a fost mai mult decât minunată. M-am simțit absolut perfect. L-am avut pe Draco lângă mine si am petrecut foarte mult timp împreună cu bella, care ma învățat niște vrăji de apărare.

************************************

Azi dimineață am luat prânzul împreună, apoi ne-am pregătit sa plecăm. Bagajele erau deja la ușă.

- Bellatrix, a fost o placere sa te întâlnesc.

-La fel.

Apoi sa întors la Draco.

-Trebuie sa o aduci mai des. E foarte drăguță.

-Mersi.

Am luat-o în brațe pe Bella, iar apoi l-am prins de mână pe Malfoy. Mi-am închis ochii. De data asta, călătoria nu a mai fost atât de rea, căci senzația nu a fost la fel de puternică.

Când am deschis iar ochii, eram deja în cameră. Am lăsat geanta sa cadă pe podea, apoi m-am aruncat în pat. Îmi era dor sa stau în camera asta. Draco sa pus lângă mine și ma îmbrățișat strâns. Nu conta ca era după-amiază sau ca încă nu ne schimbasem de hainele cu care am călătorit, noi tot am adormit.

***********************************

" m-am trezit în Pădurea Interzisă, sprijinita de un copac. Nu îmi aduceam aminte ce am făcut înainte sa ajung aici.
În pădure plutea o ceață argintie, făcând totul în jurul meu neclar. M-am ridicat de pe iarba rece și am înaintat. Noaptea, era și mai înfricoșător aici.
Am tot mers pana când am ajuns la o prăpastie. În stânga mea era o peșteră, iar în față se vedea castelul. Câțiva nori cenușii acopereau luna și stelele.
Deodată sa auzit un urlet de lup, urmat de o voce răgușită.
-Kirra Potter......
M-am întors speriată. Era un om slab, cu pielea albă, fără păr și nas. Purta o robă neagră. Ochii lui erau goi și nu transmiteau nici un pic de emoție. Lângă el stătea bărbatul acela care îmi apăruse în visul din peșteră. Rânjea malefic. Colții lui de lup străluceau în lumina lunii.
-......Nici nu știi cât am așteptat sa te văd, a continuat acel om.
M-am dat un pas mai în spate.
-Cine sunteți?
-Oh..... Dar credeam ca știi deja. Nu îl mai ți minte pe cel care ia omorât pe unchiul și mătușa ta?
Atunci mi-am adus aminte de ce îmi spusese mama.
-Nu ai cum sa fii. Voldemort a dispărut în acea noapte. Nu se poate sa fii aici.
-Dar uite ca sunt. M-am întors! Și o sa încep sa ii ucid pe toți cei care îmi stau în cale!
Am făcut mai mulți pași înapoi pana când m-am împiedicat de o piatra și am căzut. Sa apropiat de mine și mi-a atins fata cu bagheta lui.
-Nu-ți face griji. De tine nu o sa ma ating. Faci parte din plan și nu trebuie sa ți se întâmple nimic.
Sa uitat într-o parte.
-Stăpâne, începe sa se lumineze, a spus celălalt bărbat.
-Știu asta Fenrir.
Sa întors înapoi la mine.
-E timpul sa pleci micuță Potter.
Și spunând asta ma atins pe frunte. Ma cuprins o amețeală teribilă. M-am clătinat de câteva ori, apoi am căzut într-un somn adânc. "