După ce m-am împăcat cu Harry am simțit că sunt mult mai liberă și mai fericită. Acum încercam să vorbesc în egală măsură și cu Draco. Nu aș fi vrut să creadă că l-am abandonat sau ceva de genul.
************************
În timpul primei ore, farmece și vrăji, nu prea eram atentă. Mă gândeam doar la balul care va fii în 2 zile. Cred că urma să merg singură, sau, în cel mai bun caz, împreună cu Ginny și Hermione.
În timp ce mă gândeam simt cum ceva mă înțeapă în umăr. Era o pasăre făcută din hârtie. Pe una din aripi scria: " Pentru Kirra". Am desfăcut-o, iar înăuntru era un mesaj.
Kirra,
Nu am mai vorbit atât de mult în ultima vreme. Nu înțeleg de ce. Dacă e ceva ce am făcut eu, te rog să mă ierți.
În fine, voiam să te întreb dacă vrei să vii cu mine la balul de iarnă. Dacă da, o să te aștept în camera comună la ora 19:30.💚Draco🖤
Am zâmbit și mi-am întors privirea două bănci mai în spate. Acolo stătea Draco, care zâmbea.
M-am întors înapoi la scrisoare. Și iam răspuns.Da, mi-ar plăcea mult.
Ai putea venii după oră afară sa facem o plimbare?Am aranjat la loc pasărea și am suflat-o la Draco. El a citit, a scris un răspuns și a suflat înapoi la mine.
Da. Ne vedem la banca de lângă stejar.
Rupe biletul ca să nu creadă cineva că noi conversăm în oră.Am făcut exact cum a zis. Restul de hârtie am pus-o în buzunar.
Am așteptat cu nerăbdare să se termine ora, dar parcă secundele se transforma în minute iar minutele în ore. Într-un final, doamna McGonagall ne-a spus că putem pleca. Mi-am strâns cât de repede am putut lucrurile, dar când m-am întors am văzut ca malfoy deja plecase. M-am grăbit sa ies, iar atunci când am ajuns în grădină am văzut negru în față ochilor. Cineva își puse mâinile peste ei.
-Ghici cine e.
Era Draco, dar am vrut sa pară că încerc sa chicesc.
-Aș spune Harry, dar ar putea fi și Ron. Nu sunt foarte sigură.
-Serios? a zis în timp ce își lua mâinile. Nu îi mai recunoști vocea prietenului tău?
- Ba da. Doar voiam să glumesc puțin.
-Păi pentru că ai făcut asta, mai supărat. Acum îți vei primi pedeapsa.
Atunci ma luat în brațe și ma învârtit.
-Draco, stop. O să mă scapi, am zis în timp ce râdeam.
Într-un final sa oprit. Eu m-am uitat la ceas. Și am început sa alerg.
-Hei, unde pleci? a strigat malfoy în spatele meu.
-Am întârziat la oră. Trebuie sa fug. Ne vedem în camera comună diseară. Paa.......
-Ești uitucă ca de obicei, mi-a strigat înapoi.
CITEȘTI
Kirra Potter
Fanfic💚Într-o zi, Kirra Potter afla adevărul despre familia ei, ca este una de vrăjitori. Cu greu fata este convinsă sa meargă la o școală de vrăjitori, dar din primele săptămâni aceasta își da seama ca nu este asa de rău acolo, și începe sa ii placă. K...