Un Trandafir In Intuneric

19.

Andreea ieși temătoare din biserica la sfârșitul concertului de colinde și privi în jur. Sebastian nu se vedea pe nicăieri. Tocmai ce ieși din curte când îl văzu sprijinit nonșalant de mașina lui neagra. Traversa strada și veni spre ea. In mână ținea un trandafir alb pe care i-l oferi. Andreea îl acceptă și se înroși ușor când degetele lui i le atinsera pe ale ei.
- Buna! De ce nu mi-ai răspuns la telefon? As fi vrut să mă anunți că pleci undeva de dimineață.
Făcuse un gest atât de frumos cu trandafirul asta alb și acum o lua la rost. Ce ciudat era omul asta!
- Nu știam că trebuie să te anunț de fiecare mișcare de-a mea. Nu-mi place sa fiu deranjată când sunt la biserica, așa că telefonul meu a rămas pe silențios.
- Ți-am zis că o să te sun dimineața. Mi-am făcut griji pentru că nu știam nimic de tine. Te rog să mă anunți când mai pleci de acasă.
- Nu ai oameni care să mă urmărească? La urma urmei, ai acces la locuința mea, la școală, peste tot.
- Nu vreau sa te controlez, vreau doar sa te protejez. Hai sa nu ne mai certam aici. Credeam că va învață ceva despre toleranta la biserica. Venisem sa te invit la o pizza ca să mai vorbim.
Înainte ca Andreea sa apuce să spună ceva, Sebastian o lua de mână și o conduse spre mașină. O instala rapid in dreapta și îi puse și centura. Demara in trombă și opri după 10 minute in fața unui restaurant micuț, dar foarte cochet. Când intrară, chelnerul se grăbi să-l salute pe Sebastian și îi conduse într-o cămăruță adiacentă unde erau doar ei doi. Totul era aranjat cu gust, erau decorațiuni de Crăciun și un brăduț cu globuri și beteala argintii. Sebastian o ajuta sa se așeze și se așeză la rândul lui, in fata ei, apoi scoase din buzunar și puse pe masă pachetul de țigări și o bricheta argintie, cu un șarpe sculptat pe ea.
- Dragul meu, bine ai venit! I se adresă un om la vreo 50 de ani lui Sebastian. Văd că ai și companie.
- Andreea, el e Vincenzo, patronul. Ne cunoaștem de mult timp.
- Buna ziua!
- Ce fata frumoasă! Acum înțeleg de ce mă tot evitai când te invitam la cină ca s-o cunoști pe Cristina. Suspinai după altcineva. Domnișoară, e un băiat de zahar. Ne-a ajutat mult familia. Doar că n-a vrut să fie ginerele meu. Acum că te-am cunoscut, nu mă mai supăr.
- Vincenzo, nu mă mai lauda atât și adu meniul. Ne e foame.
- Sigur, sigur. Mi-a făcut plăcere. Oricând aveți nevoie de ceva, va stau la dispoziție.
- Mulțumesc, răspunse Andreea.
După ce plecă Vincenzo, se instala o tăcere apăsătoare. Andreea se uita pe geam și își răsucea degetele în fel și chip pe sub masa. Soneria telefonului lui Sebastian sparse tăcerea.
- Scuza-ma, spuse acesta și răspunse. Da, ți-am zis sa nu mă deranjezi azi. Ascultă câteva clipe, apoi spuse pe un ton nervos. Insistă pe lângă furnizor, trebuie să te învăț eu, ce naiba? Marfa trebuie sa ajungă în seara asta, altfel mâine o s-avem probleme. Rezolvă și nu te mai caina ca o muiere! Sebastian închise apelul și se uita la Andreea.
- Vreau sa fii iubita mea.
Andreea aproape că se îneca cu apa pe care tocmai o sorbea din pahar. Nu era o întrebare. Tipic pentru el. Daca el vroia, ceilalți se pliau dorinței lui.
- De ce? reuși să îngaime Andreea.
- De ce? Asta-mi doresc.
- Ce vrei de la mine?
- Nu e evident? se încruntă Sebastian. Nu căuta să găsești în mine ceea ce visezi tu noaptea.
- Noaptea mea e populata doar de monștri, șopti Andreea.
- Nu suntem toți monștri sau călăi unii pentru alții oare?
- Eu am reușit să strâng niste bani... Ți-i pot oferi ...
- Poftim? Crezi că e vorba despre bani? Eu îți zic că vreau sa fiu cu tine și tu-mi oferi bani? Ce naiba!
Conversația fu întreruptă de soneria telefonului Andreei, de data aceasta.
- Parca era pe silențios telefonul, nu?
Era un număr necunoscut, dar Andreea răspunse numai ca să scape de discuția cu Sebastian.
- Da?
- Buna, Andreea! Mă întrebam dacă ai vrea să ieșim undeva mai după-amiază, se auzi vocea calda a lui Flavian.
- Flavian, eu... Andreea nu apucă să dea o replica că telefonul îi fu smuls din mana.
- Andreea e ocupata, e la întâlnire cu iubitul ei. Încearcă să nu o mai suni, pentru binele tau, spuse Sebastian, după care închise telefonul și îi aruncă o privire dura Andreei. Ai face bine sa stai departe de el. Incercam sa avem o relație și prietenia ta cu el nu e in regula.
- Incercam? Cred că sunt obligata sa am o relație cu tine. Și să nu-ți imaginezi vreo clipă că sunt neajutorată. Pot lupta, la nevoie.
- Nu mă îndoiesc, dar ești naiva daca crezi că poți lupta contra mea. Nu vreau asta, chiar daca ar fi o provocare și mai mare. Vreau sa vii la mine cu inima deschisa. Deși de la ura la iubire e doar un pas. Nu le am cu vrăjeala, dar un lucru e clar. Ești a mea și ai face bine să accepți asta.
- Îți place, nu? Toată mascarada asta, tot show-ul asta de-a masculul alfa.
- Poate că unii știu să joace un rol. Eu sunt cel autentic, îți garantez. Pe mine nu mă calcă nimeni pe bătături și nu înghit rahaturi de la nimeni.
Exact in momentul ăla apăru și Vincenzo cu meniurile, dar le lasa pe masa fara să spună nimic, simțind atmosfera încărcată dintre ei.
- Hai sa comandam ceva. E cea mai buna pizza din oraș.
- Mi-a pierit pofta de mâncare, veni replica tăioasă a Andreei.
- Ai grija, Andreea. Deja răbdarea mea e la limita. Am venit aici ca să ne relaxam, sa discutăm.
Andreea vru să-i dea o replica usturătoare, dar își aminti de sfaturile Claudiei. Daca îl provoca, o s-o urmărească cu mai multa îndârjire, ori ea avea un plan de scăpare și trebuia sa-l inducă în eroare. Așa că deschise meniul și își alese pizza casei, apoi pastra o tăcere încăpățânată. Una era să nu-l provoace, alta sa converseze cu el ca și cum nu ar fi fost dușmanul ei numărul unu. Sebastian o urmărea parca încercând să-i descifreze gândurile. In momentul ăsta, chiar părea o cobră la atac.
Sebastian nu era obișnuit să se comporte cu mănuși cu nimeni și nu știa cum să reziste impulsurilor care l-au condus toată viața și l-au ajutat sa supraviețuiasca in subteranele acestei lumi. Daca ar fi procedat cum o făcea de obicei, Andreea ar fi fost de mult instalată in patul lui și în viața lui. Dar își dădea seama că faptul că ar fi obligat-o ar fi determinat-o să-l urască toată viața. Altădată nu l-ar fi împiedicat lucrul asta. Ura era ceva obișnuit în viața lui. Sentimentele pe care le avea pentru ea erau ceva cu totul nou pentru el și nu știa ce să facă cu ele. După ce dădură comanda, fu surprins sa o audă pe Andreea adresandu-i o întrebare.
- Tu știi totul despre mine, dar eu nu știu nimic despre tine. Doar că ești un sadic ce face trafic de carne vie, completa în gând Andreea. Se chinuia să vorbească cu el pentru că nu dorea să-i dea motive sa o urmărească. S-ar fi dus de râpă planul ei.
- Ce vrei să-ți povestesc?
- Despre familia ta...
- Nu am și nici nu am avut vreodată.
- Pai nu știi cine sunt părinții tăi?
- Ba da, o târfa și un golan. Ți-am satisfăcut curiozitatea?
Andreea ramase perplexă, desi nu o mirau prea mult informațiile. O persoană ca el nu avea cum să aibă părinți normali. Cu toate că Adrian avusese părinți normali și se alesese praful de el... Amintirea părinților o întrista, iar Sebastian observa imediat. Simți deodată atingerea lui calda pe mana și își dădu seama ce mult tânjea după afecțiune, așa că se lasă în voia lui. În următoarele 5 minute, Sebastian nu făcu decât să-i țină mână între palme și să o maseze ușor până se încălzi, apoi făcu același lucru cu cealaltă mână. Era înghețată.
- Îmi pare rău pentru părinții tăi! Măcar ai tăi au fost oameni decenți care v-au iubit și aveți amintiri frumoase cu ei. Andreea nu înțelese de ce comentariul lui o emoționa foarte mult și simți că o ustura ochii. O lacrimă i se prelinse ușor pe obraz și nu apuca sa o șteargă. Sebastian ii dădu o batistă fara să spună un cuvânt. Ar fi vrut ca ea sa nu fi trecut prin asemenea experiență și la o vârstă atât de fragedă.
Vincenzo se apropie precaut cu mâncarea lor și le ura pofta buna, apoi se retrase fara alte comentarii.
In ciuda situației ciudate, Andreea era lihnită și savura pizza, care era într-adevăr foarte gustoasa.
- Gusta și din pizza mea, îi întinse Sebastian o felie și Andreea accepta fara obiecții. Ti-era foame, așa-i? zâmbi Sebastian.
- Eu... știu că sunt cam mâncăcioasă. Probabil că e moștenire de la mama. Era mai plinuta.
- Nu ți-am zis-o ca pe un reproș. O femeie trebuie să aibă forme. Și tu le ai unde trebuie.
Parca anume spunea lucruri care o făceau să roseasca pentru că Andreea deja simțea că îi ia foc fata. Și privirea aia a lui era... intimidanta. Parca ar fi avut raze X și ar fi văzut-o goala.
- Mi-ar placea mult sa mai stam, dar mă cheamă datoria. Te sun diseară, ok? Și vreau să-mi răspunzi, altfel o sa te trezești cu mine la ușă.
- Ok, spuse Andreea, ezitând pentru o clipă.
Sebastian o conduse înapoi acasă fără un cuvânt, dar când ajunse în fața blocului, Andreea era tensionată. Daca incerca sa o sărute, cum ar fi reacționat? Și dacă îl refuza, ce ar fi făcut el? Sebastian nu incerca nimic, dar o prinse de braț când încerca să-și dea jos centura
- Sper că nu a fost atât de neplăcută plimbarea. Uită-te la mine, ii spuse prinzand-o delicat de bărbie și privind-o pătrunzător. Să nu-ți fie frica de mine, dar nici nu e indicat sa ma provoci. Gândește-te la ce am vorbit azi, ok?
Andreea schiță un da, apoi ieși din mașină. Se simțea urmărită de privirea lui și strânse la piept trandafirul alb pe care i-l dăduse mai devreme.