Un Trandafir In Intuneric

33.

Când scoase rochia din cutie, Andreea ramase uimită de simplitatea ei. Era superbă. Eleganta, delicata și simplă în același timp. Și o caracteriza atât de bine. Oricât de mult ar fi vrut să nu-i placa, era imposibil. Era frumoasă.
Mătușa ei era și mai incantata decât ea.
- Doamne, scumpa mea, ce frumusețe! O sa arăți superb in ea! Ce băiat grozav ți-ai găsit! De ce nu ai vrut să-mi povestești despre el? Mi-a zis că v-ați certat și ai plecat fără să-i spui nimic. Se vede că ține mult la tine. Dac-ai ști cu ce emoție mi-a povestit cum te urmărea la școală și cât de mult voia să se apropie de tine, dar nu știa cum.
Andreea credea că îi povestește despre altă persoană. Asta nu era Sebastian. Sebastian era un băiețaș de cartier care își pusese în cap sa o aibă. Și atât. Cu ce dibăcie o păcălise pe mătușa ei! Ar fi trebuit să-i povestească cat de gelos era și cum îl bătuse cu bestialitate pe Flavian ca să o sperie sa nu mai fuga de el.
- Mătușa, nu e așa de simplu cum pare. Eu... nu pot sa fiu cu el. Nu mă interesează să am o relație cu cineva acum. Vreau să-mi văd de școală.
- Foarte bine că vrei să înveți. Mă bucur pentru tine, dar daca Dumnezeu a vrut să vă întâlniți, înseamnă că e pentru tine. De ce refuzi atât de categoric? Dă-i o șansă!
- O să mă gândesc, se grăbi Andreea să răspundă pentru că voia să pună capăt discuției. Sebastian o vrăjise pe bătrânică, se pare.
- Hai, imbraca-te de-acum, că se face târziu și acușa vine băiatul sa te ia.
Andreea găsi în pachet și o pereche de pantofi de seara negri și, după ce se îmbracă, hotăra să-și lase parul pe spate. Nu se gândi să se machieze pentru că oricum nu avea nimic la ea. Mătușa ei insistă să-si prindă în par, într-o parte, un trandafir alb. Andreei i se părea că e ca și cum asta ar fi fost marca lui Sebastian. Mereu ii aducea trandafiri albi și faptul că își pusese în par așa ceva era de parcă ar fi recunoscut că îi aparține. Dar nu voia să se certe cu mătușa ei, așa că îi făcu pe plac.
Când ajunse Sebastian și o văzu, ramase fara cuvinte. Era foarte frumoasa și rochia ii punea în valoare ochii superbi. Scoase din cutia pe care o avea în mână un colier de aur cu un pandantiv mic din smarald.
- Intoarce-te, ii spuse Andreei.
Andreea ezita. Era prea mult pentru ea.
- Andreea, majoritatea femeilor sunt înnebunite după așa ceva și ar fi flatate să primească un asemenea cadou, oftă Sebastian. Hai sa nu ne mai certam. Măcar în seara asta.
Mătușa ei o urmărea atent și părea incantata de schimbul lor de cuvinte. Se întoarse cu spatele fara niciun cuvânt. Rochia era cu spatele gol și simți degetele lui reci pe gâtul ei. Pentru o secunda, avu impresia că îi tremură ușor mâinile. Nu avea cum... Doar nu avea emoții... Apoi îi simți atingerea pe spate și i se făcu pielea de găină. Fiecare terminație nervoasa se activa când o atingea.
- Ți-am adus și asta, ii spuse el, tinand in mana un bolero negru de blana ca să o ajute sa se îmbrace.
- Te-ai gândit la toate, se pare, ii spuse ironic Andreea. Nu ai vrea sa te fac de râs prin oraș, nu?
- Scumpo, nu te știam așa de rea de gura, o certa mătușa ei și Andreei i se făcu rușine.
- Nu vă faceți griji. Știu să-i țin piept și tocmai limba ei ascuțită e unul din lucrurile care îmi plac la nebunie la ea, îi făcu cu ochiul Sebastian.
Acum mai și râdeau pe seama ei? Ce avea omul asta de o fermecase pe mătușa ei?

După o jumătate de oră, erau instalați la o masa într-un restaurant foarte elegant, care avea și ring de dans. Văzând cuplurile dansând languros și atmosfera romantica ce domnea peste tot, Andreea se trezi dorindu-si sa se bucure de seara asta. Parca citindu-i gândurile, Sebastian se ridică și o luă de mână ca să o conducă spre ringul de dans. O cuprinse de talie și o trase ușor spre el, apoi începu să se miște încet în ritmul muzicii. Andreea se lipi de corpul lui puternic și avu un sentiment de siguranță. Ce caraghios, se gândi, mă simt în siguranță în brațele celui mai mare dușman al meu! Și totuși nu putea să ignore placerea de a fi ținută în brațele lui, mirosul lui îmbietor și răsuflarea lui calda. Ar fi vrut să uite tot, să-și șteargă din memorie imaginile cu el plin de sângele adversarului, cele cu Flavian rănit și amenințările. Voia să creadă că sunt doar doi tineri care se bucura de o seara romantica. Mana lui Sebastian se mișca ușor de-a lungul coloanei sale vertebrale și Andreea se înfioră. Cu cealaltă mână, începu să o mângâie ușor pe obraz și îi ridică bărbia ca să o poziționeze pentru sărut. Andreea știu dinainte ce vrea să facă, dar nu riposta. Era chiar dornica. Undeva, intr-un colt al minții, se gândi că de vina e jumătatea de pahar de vin pe care o băuse de cum ajunsese aici. Dar era o minciună. Voia să o sărute.
Spre surprinderea ei, Sebastian o sărută ușor, delicat, in timp ce continua să o mângâie pe obraz, apoi pe gat. Andreea îndrăzni să-l sărute și ea, apoi sărutul se adânci și deveni mai pasional. După ce se desprinse de el, încăperea se învârtea cu ea și numai datorită îmbrățișării lui puternice reuși să se țină pe picioare. Nu îndrăzni să se uite la el, deși știa că el o urmărește atent. Când se simți mai stăpâna pe picioarele ei, ii propuse sa se întoarcă la masa.
Mâncară în tăcere, apoi Sebastian începu să-i povestească de nasul lui care îl crescuse de la vârsta de 12 ani și o invita la petrecerea de Crăciun organizată de acesta.
- Nu cred că am ce căuta acolo, sincer.
- Crede-mă că ai. Ești cu mine și vreau să mergem peste tot ca și cuplu.
- Nu m-aș simți confortabil printre atâția oameni... nu știu, cu bani. Eu sunt o persoana modesta și nu...
- Știu, și de aia te plac atât de mult, dar vreau sa te cunoască și ai mei. Chiar vreau.
- Ok, o sa vedem. Andreea își drese vocea. Știi... știi ceva de Adrian?
- Da, e ok. Face o treabă pentru unul din tipii aia siniștri pentru care lucrează. E întreg, stai liniștită. O sa vedem cum se va descurca fara tine sa-i porți de grija.
Andreea ridică privirea din farfurie și se uita la el. El îi susținu privirea.
- Am putea sa ne cunoaștem mai bine înainte să ne mutăm împreună.
- Nu e negociere. In 2 zile ne întoarcem acasă și o să stăm împreună. Nu mai vreau sa trec prin neliniștea de a nu ști pe unde umbli. Te las sa faci ce vrei atâta timp cât îmi spui.
- Nu, nu mă lași să am prieteni, nu am voie sa ies fara tine. Asta e libertate?
- O luam de la capăt? Se face cum spun eu și gata!
Văzând că se întristase, Sebastian înjură in barbă. Iar se enervase ca fraierul.
- Andreea, o să stăm împreună și dacă nu merge, poți pleca daca vrei. Dar trebuie sa stai cu mine o perioada.
Andreea nu spuse nimic și când le aduse desertul, Sebastian scoase cutiuța de catifea din buzunarul sacoului și îi arata inelul cu smarald. Îi luă mâna și i-l strecura pe degetul inelar.
- De cum l-am văzut, am știut că e pentru tine. Are culoarea ochilor tai.
Andreea era muta de uimire și încercă să refuze, dar Sebastian continua.
- Nu refuza, te rog. Vreau sa-mi faci hatârul asta. Ești foarte frumoasa și mă bucur că te-am găsit.
Andreea simți prima lacrimă prea târziu ca să o mai poată șterge și încercă să-și amintească unde pusese șervețelele, așa că începu să le caute haotic prin geanta, in incercarea de a evita privirea lui. Sebastian ii dădu batista lui și Andreea reuși să și le șteargă cu toate că îi tremurau mâinile.
Până la sfârșitul cinei nu mai discutară mare lucru, apoi Sebastian o conduse până la ușă. Andreea se întoarse spre el ca să-i ureze noapte buna, dar Sebastian o sprijini de ușa și o sărută pasional. O voce nemulțumită ii întrerupse.
- Luati-va o camera, oameni buni! Off, tinerii din ziua de azi! se auzi mormăitul unei vecine.
Sebastian pufnj în râs, in timp ce Andreea ar fi vrut să o înghita pământul de rușine. Ajunsese să se giugiulească prin scări de bloc. Sebastian o mângâie cu regret pe spate și îi spuse in șoaptă.
- Pe mâine!
După ce se baga in pat, Andreea se uită din nou la inelul de pe degetul ei. Strălucea în întuneric. Era euforica, dar nu scăpase de sentimentul de frica. De unde până unde ajunsese să se topească așa în brațele lui? Ea care se mândrie mereu că nu e o gâsculiță care se îndrăgostește una-doua.