Un Trandafir In Intuneric

42.

Fumul de țigară îi făcu pe ceilalți pasageri sa se strâmbe, dar lui Sebastian nici că-i păsa. N-aveau decât să suporte. De asta îi plătea. Iar îl durea piciorul stâng, cel care fusese aproape distrus în urma atacului de acum trei ani. Ce-ar fi zis terapeutul lui daca l-ar fi văzut fumând? Ceva de "dulce", cu siguranță. Era singura persoana pe care nu reușise să o intimideze. Era un fost asistent de pe câmpurile de lupta din Irak și nu-l impresiona nimic. Avea niste tatuaje mai impresionate decât ale lui Sebastian și avusese grijă de el de când îl transferaseră in SUA pentru recuperare.
Sebastian deschise din nou laptopul și se uita la poze. Femeia cu zâmbet fals fusese fotografiata la o petrecere, la brațul celui mai mare afacerist din capitală. Era mai slabă, iar rochia neagra cu paiete ii accentua corpul de clepsidra. Era foarte frumoasa, dar nu se compara cu cea pe care o știa el. Aceea avea o frumusețe naturală, aceasta era falsa, o creație a stiliștilor și a luxului. Totul era calculat. Pozitia mâinilor, coafura, zâmbetul. Și felul fals în care îl ținea de braț pe marele afacerist. O sa vedem dacă îl mai tine așa de strâns după ce o să-l scoată din joc. Se abținu sa nu trântească laptopul. In fond, nervii nu făceau decât să întunece judecata, după cum îl învățase același terapeut. Ori el devenise mai rațional. Alis se apropie de el.
- Ești bine, dragule?
- Da, nu mă mai dădăci atât, Alis, sunt ok.
Alis îmbătrânise cu 10 ani parca. Franco avusese un atac de cord și murise cu un an în urmă, exact când Sebastian începuse să se intremeze. Ivona era la studii în America, dar Alis preferase sa vina cu el ca să se asigure că totul merge bine. Mai știa și ea cate ceva despre afaceri și îl mai sfătuia. Plus că simțea că o face și în amintirea lui Franco. Fusese distrusă cand murise, dar reușise să meargă înainte cu gândul că îi e de folos lui Sebastian și Ivonei.
Multe lucruri mergeau aiurea în afaceri și Sebastian avea de gând să le pună la punct. Și totuși oricât de rațional ar fi vrut să fie, avea o slăbiciune. Și o chema Andreea. Ajunsa acum prostituata de lux a marelui afacerist. Andreea pe care el o respectase, care era diferită de celelalte, care fusese lumina din întunericul bolii prin care trecuse. Mereu se gândise la ea cat fusese țintuit la pat. Franco evitase subiectul mult timp până când Sebastian se enervase într-o zi și încercase să-și scoată firele ca să ajungă la un telefon sa o sune. Atunci îi spusese Franco adevărul. Crudul adevăr. Dar în ciuda acestui adevăr crunt, o mai dorea. N-o mai iubea pentru că n-ar fi avut ce sa iubească la o târfa ca ea. Dar voia să se distreze cu ea. De ce nu, la urma urmei? I se întorcea stomacul pe dos gandindu-se că altul sau alții puseseră mâna pe ea, ea care era a lui. I-ar fi măcelărit pe toți, dar acum se mai maturizase și el. Doar pentru că o femeie era ușuratică nu trebuia omorâtă toată populația masculină. Bănuia că-l va primi cu brațele deschise daca tot îi plăceau banii și luxul. El era șeful tuturor și avea bani cat sa cumpere o țară. Se va distra cu ea și o va arunca apoi ca pe o cârpă ce era. Așa va scăpa de obsesia asta bolnava ce îl ținea în loc de 4 ani.
Avionul ateriza târziu în noapte și un val de aer rece îl izbi de cum cobora din avion. Mergea ușor șchiop din cauza piciorului și mândria lui suferise un șoc când aflase că este ceva iremediabil. Dar va avea grijă să suplinească acest mic defect. O iscoada de-a lui îi spusese că toți din organizație tremurau la gândul că vine noul șef. Foarte bine, se gândi satisfăcut Sebastian. Mai ales nenorocitul ăla de Albert. Pusese mâna pe ceva ce nu era a lui și va plăti cu vârf și îndesat. Si ce plăcere o să-i facă atunci când o va vedea pe Andreea tarandu-se la picioarele lui.