Un Trandafir In Intuneric

28.

Sala începuse să se umple de oameni. In primele rânduri stăteau cei care pariaseră sume mari de bani, oameni cu influență, politicieni sau afaceriști, însoțiți de amantele lor. Fete pe jumătate dezbrăcate se grăbeau sa le ofere băuturi fine.
Sebastian știa că adversarul lui avea o reputație de temut, dar nu-l impresiona. Era încrezător în forțele proprii. Îi dăduse câteva mesaje Andreei și îi răspunse cam laconic, ceea ce nu-i convenea deloc. In ultimul mesaj, cel de pe la ora 8, îi spusese că se culcă. I se păruse cel puțin ciudat și se gândise că vrea să scape de el. Niciodată nu știa sigur in ceea ce o privea. Asta pentru că nu avea încredere în ea. Încă. Poate o sa vina și asta. Tipul care o supraveghea ii confirmase că pe la 8:15, toate luminile din casa se stinseseră, așa că îl lasa sa plece ca să vina și el sa vadă lupta. Tocmai își pusese sortul, când intră Damian, urmat de Claudia.
- Ia uite-l pe omul momentului! Ai să-l dai gata din trei mișcări, boss!
Sebastian nu îl prea placea pe Damian, dar era un bun luptător și asculta ordinele. Asta îl interesa.
- Da, merci! Sa fie! Ce faci, Claudia?
- Bine, ii zise ea cu un zâmbet ezitant. Experiența îi spunea însă că era speriata de el. Și mai avea sentimentul că vrea să plece mai repede de acolo. Iscoada lui îi spusese că Andreea fusese pe la Claudia azi și plecase destul de supărată. Dar avea de gând să se ocupe și de asta, de îndată ce termina cu meciul asta.
- Ai locuri in fața, Damian, ok? Ne vedem după meci.
- Bafta, boss!
După ce plecară cei doi, Sebastian mai verifica o data telefonul și îi trimise un mesaj Andreei. "Noapte buna, îngerul meu!"

Larma cumplită din sala ii dădea dureri de cap Andreei. Era și foarte obosita, și stresata. Telefonul vibra în buzunar și văzu mesajul de la Sebastian. In momentul ăla, avu certitudinea că făcuse o mare prostie că venise aici. Din păcate, era îmbulzeală și nu credea că are vreo șansă să iasă pentru moment. In difuzoare se auzi vocea prezentatorului care anunța numele celor doi oponenți, Cobra și Tigrul. Doar luminile care dădeau spre ring rămaseră aprinse și toată lumea era cu ochii ațintiți intr-acolo. Andreea îl urmări cu privirea pe Sebastian care părea mai fioros ca niciodată. Toată lumea îl aclama, dar el părea concentrat doar pe chipul adversarului, un bărbat la fel de masiv, cu cicatrici pe obraji. Tot corpul îi era acoperit de tatuaje și zâmbea fioros către mulțime. Doamne, părea o bestie ieșită din cușcă! Andreei i se făcu o frica teribila și ar fi vrut să ajungă la Sebastian și să-i spună să renunțe, că astea nu însemnau nimic. Nu trebuia să demonstreze nimic, putea face orice altceva ca să fie respectat. Omul ăla era un criminal, se vedea pe fata lui. O să-l omoare, tot repeta în gând Andreea. Și nu înțelegea de ce o durea atât de tare gândul ăsta. In fond, vroia sa scape de el. Dar răspunsul îl găsi tot ea. Vroia sa scape de partea lui întunecată. Partea aceea o făcea să fugă de el.
Meciul începu și tipul ăla începu să-l atace pe Sebastian frontal. Reuși să-l lovească cu picioarele de 2-3 ori. Sebastian îl lăsa să atace nebunește și tipul începuse să obosească. Din cauza nervilor că rata loviturile, tipul se lansa intr-o lupta fara noimă. Sebastian părea foarte detașat și relaxat. Începu să-i dea ocol tipului și să-i aplice lovitură după lovitură. Dădea fara să se oprească, iar tipul nu avea timp sa se gândească la următoarea mișcare. Îl puse apoi la pământ și continua să-l lovească, desi tipul era plin de sânge. Horcăia pentru că începea să se înece cu sânge,dar Sebastian continua să-i dea picioare in coaste. Andreea era pur și simplu șocată. Nu înțelegea de ce nu se oprea odată. Și privirea lui când făcea asta era teribilă. Parca nu-l impresiona, era impasibil. Numai cand vedea sângele ăla pe jos și i se făcea rău Andreei, iar el era nepăsător la toate astea. Era posibil ca un om să moară din cauza loviturilor cauzate de el și Sebastian era insensibil. Mai bine zis Cobra. Asta era acum. Și în esența lui era un nebun, un psihopat. Când în sfârșit se opri, mulțimea îl aclama. Toți erau incantati de performanta lui, dar Andreea văzuse ce bestie era. Își aminti de comportamentul lui de dimineață și se gândi că totul fusese o prefăcătorie. Claudia vrusese să vadă asta ca să o împiedice să fugă, dar ce văzuse o convinse și mai tare sa plece departe de el. Bănuia ce o să-i facă daca o prinde, dar trebuia să încerce.
Până una-alta, se chinui să ajungă spre ieșire. Trebui sa dea coate ca să-și facă loc. Își luă și câteva înjurături, dar nu-i pasa de nimic. Trebuia să iasă cat mai repede de acolo. Când în sfârșit ieși din sala mare, își dădu seama că nu mai știa in ce direcție e ieșirea. Claudia o condusese până aici și fusese prea nervoasa ca să mai fie atentă pe unde o luase. Hotara sa o ia spre stânga, dar se izbi de un zid de mușchi. Când se uita in sus, încremeni.
- Damian, eu...
Damian se încruntă și se uită bănuitor la ea.
- Cobra știe că ești aici?
- Asculta, trebuie sa plec. Nu mă simt prea bine.
- Până nu vorbim cu Cobra, nu te miști de aici. Hai, mergi.
- Nu, vreau sa plec. Nu mă atinge.
Damian rânji la ea și îi spuse:
- Cobra a zis că am voie sa te împiedic daca încerci să fugi. Așa că te sfătuiesc să mergi frumos înaintea mea, altfel o sa fiu nevoit să te imobilizez. Și crede-mă că mă pricep bine la asta. Intreab-o pe Claudia.
Andreea se cutremura când auzi asta și merse in tăcere în fața lui, Damian dandu-i indicații pe unde sa o ia. Ajunseră in fata unei uși la care Damian ciocăni ușor. Se auzi vocea lui Sebastian care-l pofti înăuntru. Andreei i se păru că e dusa la călău. Sebastian era în sort și era plin de sângele lui și de cel al adversarului. Încă nu apucase să facă dus. Când se întoarse să vadă cine intrase, rămase perplex. Carevasăzică nu se învățase minte. Și lui care îi păruse rău că se comportase cam brutal cu ea la hotel. Azi mersese totul bine și totuși ea conținua sa umble cu minciuni.
- Șefu', eu....
- Lasa-ne, Damian. Vreau sa vorbesc cu ea.
Damian îi trase un zambet plin de înțelesuri Andreei și ieși. Probabil că știa ce o așteaptă. Andreea nu îndrăznea să se uite la el.
- Uită-te la mine, la naiba! M-am saturat sa mă ignori! bubui glasul lui.
Andreea se făcu cat de mica putu și rămase lângă ușa închisă. Se întreba dacă are vreo șansă să deschidă ușa și să o ia la fuga.
Sebastian o prinse de gat, cat sa o facă să se uite la el. Mâinile lui erau însângerate și o murdărise și pe Andreea pe gat.
- Când spun sa te uiți la mine, te uiți la mine. Așa. Ce cauți aici?
- Am ... Am venit pentru că am aflat că ai meci.
- Și de ce trebuia să minți? De ce m-ai mințit? Ai spus că te culci.
- Credeam că nu o să mă lași să vin.
- Așa e, nu vroiam sa vii. Și totuși ai venit de capul tau. Sau nu? Cine te-a adus aici?
- Nimeni, crede-mă, ii spuse Andreea, disperata să ascundă adevărul. Nu vroia să-i facă probleme Claudiei.
- Nu te cred.
- Te rog, crede-mă, repeta Andreea, o lacrimă facandu-si loc pe obrazul ei.
Sebastian ii șterse cu degetul însângerat lacrima.
- De ce plângi?
- Mi-e frica, șopti Andreea.
- Daca ți-era cu adevărat frica de mine, nu mă mințeai. Știi ce pățesc cei care mă păcălesc? Da, exact, spuse Sebastian când îi văzu privirea speriata. Îi pedepsesc ca să fie învățătura de minte și celorlalți. Ce-aș putea sa fac cu tine? O să mă gândesc la ceva. Deocamdată trebuie sa fac un dus. Ai sa stai aici și ai să mă aștepți. Daca încerci orice, jur că o să fie ultima ta seara ca virgina.
Sebastian închise ușa cu cheia și se dezbracă de sort. Andreea reuși să întoarcă privirea la timp ca să nu-l vadă în pielea goală. Fără sa-i mai arunce o privire, Sebastian intra in cabina de dus.