Un Trandafir In Intuneric

31.

Andreea ramase ca paralizată in dreptul ușii. O salva mătușa care o chema la bucătărie. Abia o ținura picioarele până acolo, de parcă ar fi mers kilometri întregi. In spatele ei, îl auzi pe Sebastian spunând:
- Dati-mi voie sa iau tava cu ceștile de cafea. Andreea e prea emoționată, spuse el afectuos.
Ce bine se preface, se gândi Andreea. Ar fi vrut să fie și ea o actriță atât de bună ca să nu o sperie pe bătrână. Se ținu cu putere de spătarul unui scaun și reuși să ridice privirea spre mătușa ei și să-i zâmbească. I se părea ireală toată situația și parcă Sebastian se îmbrăcase anumea foarte elegant ca să sublinieze diferența dintre ei și absurdul situației. Părea coborât de pe un podium de moda. Probabil că voia să-și etaleze bogăția ca sa impresioneze. De parcă până acum o impresionase. Ba chiar avusese efectul contrar. Ce căuta aici și ce voia de la ea? Până și cu mătușa ei se comporta cu autoritate. Îi luă tava din mâini, desi ea tot insista că nu e nevoie.
- Scumpa mea, mergeți în sufragerie. Sunt sigură că aveți multe sa va spuneți. Și nu uita sa dai o șansă iubirii, ii spuse mătușa în șoaptă, inghiontind-o.
Doamne, săraca, oare nu vede ce fel de persoana e Sebastian? Își spuse Andreea, dar nu comenta nimic cu voce tare.
După ce intra în camera, îl căută din priviri pe Sebastian, dar nu se vedea nicăieri.
- Acum e momentul să lăsăm maimuțăreala, se auzi vocea lui din spatele ei.
Andreea tresări și se întoarse ca să-l înfrunte. El tocmai închisese ușa. O trecură fiorii pentru că se simțea încolțită și nu știa ce să facă. Nu putea să-i spună adevărul mătușii.
- Înainte de orice, o să-ți arăt niste imagini și vreau să le privești cu atenție înainte să spui orice, zise el si scoase telefonul, apoi, după ce găsi ce căuta, îl întoarse spre ea.
In imagini era Flavian sau ce era odată fata lui Flavian. Zăcea inconștient pe caldarâm, în același gang între blocuri unde era să o încaseze și Adrian. Era plin  de sânge și cineva, după voce părea Sebastian, ii dădea cuiva indicații sa sune la ambulanta că își terminaseră treaba. Andreei i se făcu rău și nu se mai putu uita mai departe. Avea un nod in gât și se prăbuși pe canapea, incapabilă de a-l privi.
- Ok, acum poate o să înțelegi mesajul. Te-am avertizat, dar ai crezut că e joaca de copii.
- Ești nebun de legat, reuși să spună Andreea.
- Tu ești și mai nebună daca ai crezut vreo clipă că poți să pleci de langa mine.
- Nu înțeleg cum...
- Cum te-am găsit? Am oameni peste tot.
- Accept târgul tau, stam împreună o noapte și...
- Nu mai e valabil. Și ghici ce? Când ajungem înapoi în oraș, te muti la mine.
- S-o crezi tu. Nici nu mă gândesc! Și nu mă întorc acolo. Nu ai cum să mă obligi!
- După ce ai văzut imaginile alea, o tii tot pe a ta?
Întrebarea lui îi închise gura Andreei. Știa că are dreptate. Dispunea de viata ei cum dorea și ea nu avea ce face.
- Flavian... e bine?
- Da, arata mai rău decât e in realitate. Oricum nu aveam de gând să-l omor.
- Se vede treaba că îți place să obții totul cu forța.
Sebastian se așeză deodată pe canapea și o prinse de bărbie.
- Nici nu știi ce fragila ești! Ai văzut cu ochii tai ce am făcut cu un bărbat de 10 ori cât tine, luptător profesionist. Am vrut să meargă relația, sa te uiți la mine și să mă vezi, nu o imagine a unui golan și atât. Dar tu nu ne-ai dat nicio șansă, nu ai vrut să asculți nimic. De azi înainte o să mă vezi, Andreea, zilnic, și o să mă cunoști, că vrei sau nu, cu bune și cu rele.
Sebastian ii răsuci părul strâns în coadă în jurul pumnului sau și o trase spre el, apoi începu să o sărute posesiv, de parcă era lihnit. Buzele ei se deschiseră automat la presiunea limbii lui, de parcă știau deja cui aparțin. Fizic, fiecare atom din carnea ei se supunea lui, dar mintea ei se revolta și se ura pentru lipsa de reacție. O multitudine de sentimente amestecate o invadau: frica, supunere revolta, ura, dar și... dorința și abandon. Mana pe care o ținuse in parul ei pentru a o imobiliza începu să coboare mai jos și îi mângâie insistent unul din sâni. Andreea simți și mai profund contactul fizic pentru că uitase să-și pună un sutien dimineața. In ciuda stării ciudate in care se afla, Andreea reuși să-l împingă le Sebastian.
- Nu, oprește-te!
Tocmai atunci intra și mătușa în camera și se uita încruntată când la unul, când la altul.
- Voiam să-ți spun că mă duc până la vecina de vizavi.
Andreea simțea că îi arde fața și abia respira, dar Sebastian afișa un zâmbet satisfăcut și nu părea așa afectat că fusese prins în fapt cum era ea. La cat de versat era nu-l impresiona o bătrânică severa. Îi venea să-i dea un pumn în față ca să-i șteargă zâmbetul fals.
Înainte să apuce să zică ceva, Sebastian răspunse.
- Da, sigur, va așteptăm.
Mătușa se mai uita o data la Andreea, apoi spuse:
- Ai grija de ea, băiete! Fete ca Andreea sunt ca niste perle rare. Nu vreau sa sufere. După cum ți-am povestit, a suferit destul.
- Știu, și va promit că o să am mare grija de ea, îi răspunse Sebastian foarte serios, luand-o de mana pe Andreea.
In secunda in care plecă mătușa ei, Andreea își smulse mana și se ridică de pe canapea.
- O sa te rog sa pleci acum, spuse ea încercând să-și păstreze calmul.
Sebastian se uită la ea arogant.
- Ți-e ciuda că simți ceva pentru mine?
- Da, recunosc, simt ceva. Te urăsc! Mi-ai distrus viața și planurile de viitor. Îmi vedeam viitorul altfel, îmi doream o familie, un job, copii... Dar pun pariu că o persoană ca tine nu da doi lei pe genul asta de banalități. Eu asta îmi doream. O viață banala.
Sebastian vru să spună ceva, dar se răzgândi. In schimb, o privi dur și îi spuse.
- Diseară la 8 vin să te scot la cină. O să-ți trimit ceva elegant de purtat. Și ai grija cum te comporți. Nu vrem sa sufere biata bătrână pentru prostiile tale, nu? Și încă ceva. Nu-mi place sa aștept.
Sebastian pleca fără un cuvânt în plus și Andreea ramase cu sentimentul că el câștigase și de data asta. A vrut să-l provoace, sa se certe cu el și el i-a dat câteva ordine scurte și a plecat. Parca nici nu l-ar fi atins vorbele ei. Chiar că nu avea suflet. Era un monstru. Și cum putea ea sa scape de un om fără suflet ca el?