Si pe deasupra mea plutesc aburi de alcool si cioburi de tipete.
Inima-mi urla.
Lumifa-mi urla.
Podeaua trosneste si peretii pulseaza.
Imi vine sa imi dau capul pe sapte si sa imi frang vertebrele gatului,
sa raman asa, incremenit,
uitandu-ma la haosul nebun care iese din toate piepturile si venele si narile si se impreuneaza in aerul din salon.
Sclav.
Sunt un sclav al propriei mele mizerii, al instinctelor mele de animal nascut din haos. Sunt beat si imi simt corpul dezgolit de sange.
Ma simt transparent, gol, simt un hau cascat in mijlocul pieptului meu, in loc de inima. Nici nu mai stiu unde ma termin eu si unde incepe haul si alcoolul.
Cineva asculta muzica in salon.
Imi rasuna in subsolul mintii.
Ma indepartez cu sute de kilometri la ora de realitate,
de muzica aia,
de lume,
de tot,
de parca as fi intr-un tren-sageata japonez.
Doar ca trenul nu alearga spre capatul orasului sau al lumii,
ci se afunda in launtrul meu,
in departarea obscura a maruntaielor mele,
in necunoscutul organic al fiintei mele.
