Noaptea se topea cu limbi de foc peste pământ,
Ca o fibră a morții ce pulsa catharsis discând,
Luna se transfoma în fum și se risipea în zare,
Iar continentele, ca niște pete de cerneală, se dizolvau în mare,
Soarele plângea peste lume cu lacrimi de plumb,
Topind umanitatea într-un munte infinit și mizerabil de scrum,
Doar un poet mai rămăsese,
Scriind cu cenușă pe ruinele omenirii
Și râzând.
