Cândva a existat o altă lumea deasupra noastră,
Dar vidul a înghițit-o pe nemestecate,
Și întunericul a absorbit clădiri, oameni, felinare,
Lumea aia a fost extirpată din toracele universului,
Și golul ce a rămas s-a numit noapte,
Apoi am observat că mai rămăsese o lampă aprinsă,
Un bec anemic pe care întunericul îl ratase,
Și câteva particule de scrum incandescent,
În care se transformaseră lacrimile copiilor care și-au văzut sfârșitul,
Așa că le-am numit Luna și stelele ei.
