Te-ai mutat în inima mea ca într-o cameră de cămin,
Ți-ai luat lucrurile și ai intrat pe ușa din carotidă,
Te auzeam citind în gând "Mizerabilii"
Printre maruntaiele mele,
În lumina parfumată a stelelor atârnate de plămânii mei,
Care pătrundea catifelat prin vitraliul din miocard,
Apoi te-ai așezat pe valva mea mitrală
Ca într-un hamac
Și te auzeam cum citeai cuvintele lui Jaques Prevert.
Acolo, în camera ta din inima mea
Frunzele moarte se strâng cu lopata,
Și ai început să bați cu pumnii în pereți
Căci te plictiseai de solitaritatea mea organică.
Stateai în pat, cu rochia ta țesută din fibre de nemurire
Și te auzeam plângand
Caci nu mai voiai sa fii in inima mea
Aveai ceva din libertatea sălbatică si rafinată a Annei Karenina
Și inima mea nu era compatibilă cu libertatea
Așa că ai rupt bucăți din miocardul meu
Ai spart vitraliul și ți-ai facut aripi din el.
Apoi ți-ai luat zborul prin vena mea pulmonară
Si m-ai lăsat întrebandu-ma de ce nu pot respira
Și de ce nu pot trăi fără tine.
