Am luat fericirea noastră mutilată cu gheara realității
Și paharele sparte în care țineam speranță cu gin tonic,
Am adunat toate barbituricele, toate nopțile
în care dansam la ultimele etaje ale clădirilor,
Și luminile de acolo și fumul lăptos al țigărilor noastre
Marlboro Lights sau ce dracu' mai fumam atunci,
Și toata zilele în care ne întrebam care dintre lunile lui Jupiter
are gust de scorțișoară și de vanilie
Am luat acuarela spartă a nebuniei noastre și sutienele de dantelă
și casetele tale cu Aretha Franklin și nopțile nedormite și pastilele de insomnie
Le-am adunat și le-am ascuns pe toate
În pungile de sub ochii mei.