S-au adunat prea multe nopți
În care strângeam de gât insomnia
Prea multe pastile colorate și casete pe repeat,
Ochi umflați și postere rupte de pe pereți,
S-a adunat prea mult whiskey în ceștile de ceai,
Și vase murdare, gânduri murdare, suflete murdare,
Prea multe țigări în scrumiera de lângă pat,
Și prea multe nopți în care urlam ca nebunii pe stradă,
Tăieturi și cearcăne și sonate de pian
În C major, în B minor, în piept
Și în încheieturi sunt prea multe cuvinte nespuse
Și seri în care norii arătau ca niște zepeline
Deasupra noastră și a blocurilor din centru,
Așteptând să vină nopatea, să le sfâșie învelișul și să le prăbușească,
Cum s-au prăbușit visele noastre
Printre cadavrele puilor unei mame îndoliate numite speranță,
Pe care de milă și de rău ce ne era,
O hrăneam cu pastile colorate și cu casete pe repeat,
Pentru că atât aveam în noi
Și singura lumină pe care o văzusem vreodată
Era albul din nopțile noastre albe.
