Să aluneci pe clavicula luminii
Și să cazi în buzunarele blugilor pe care îi poartă timpul,
Unde își ține foițele de țigară și reclamele la curse de cai,
În timp ce soarele se transformă în cameleon
Și cerul urlă cu sunete de acuarelă metafizică
Peste particulele de praf ale cadavrelor puilor de lumină,
Care iși șterg lacrimile de nisip cu fâșii de infinit.
Și scoicile își revăd moartea în ochiul de pe boltă
Când durerea își îmbracă rochia de dantelă în cămăruța din nervul optic,
Deasupra oceanelor de cerneală care ascunde cuvintele crucificate,
În care înoată pești cromatofori și planete deviate de pe propria orbită.
Suferința îsi rupe gâtul și se lovește cu tâmpla de catifeaua istoriei,
Umenitatea se dizolvă în azotat de argint și sângele cântă piese de Bach
Când sufletele mușcă bucăți de pergament și aripi de existență
Pământul se naște din pigemntul durerii și din haosul stelelor muribunde.
Așa mi-a venit.
