Ești un vinil uitat într-un patefon,
Iar gheara lui este viața din tine,
Sfâșiindu-te cu fiecare mișcare,
Mângâindu-ți rănile adânci sau mai superficiale,
Care te diferențiază de toate celelalte viniluri,
Făcute din același material negru, imund și imperfect,
Menit să scoată din nefrumusețea materială cea mai frumoasă artă
Pe care au auzit-o vreodată timpanul și sufletul universului.
Bucură-te de muzica pe care o trăiești cu fiecare sistolă,
Pentru că la un moment dat, patefonul își ridică acul...
