Nu poți iubi un om după pielea lui,
Ci după lumea neîmblânzită din interior,
Dupa cât de ușor îți pătezi sufletul
Cu nuanțele violente, imunde ale intimității lui.
Să te cațeri pe ramurile ce îi îmbrățișează plamanii
Și să alergi prin labirintul alveoleloe lui pulmonare,
Să îți faci vin din viața care i se scurge în ventricule
Și să dansezi nebun prin venele lui coronare.
A iubi însemnă a-ți face colivie din coastele lui
Și clape de pian din falange,
Ca să participi la simfonia sălbatică
A umanității lui primordiale.
