Știi, câteodată mă gândesc
Că nu îmi găsesc niciodată cuvintele potrivite,
Parcă fiecare vers al meu
Nu ar fi echivalent cu modul în care îmi vine să îmi smulg părul și pielea de pe mine,
Parcă nu exista cuvinte potrivite
Pentru dulcea nebunie mult prea umană pentru lumea asta
Lucrurile care te ard în interior
Sunt prea greu de încapsulat în slove și în buclele lor.
Aș vrea să îți dau o gură de nemurire
Dar potirul cuvintelor e prea fragil și ti s-ar sparge în mâini,
Așa că nu pot lasă liber niciun atom
Din chestia aia care urlă în mine și mă dezintegrează.
Distanță dintre mine și poezia pe care aș vrea să o scriu
E la fel de mare ca cea dintre un copil mort la naștere
Și iubirea pe care nu va putea niciodata să o trăiască.
