Capitolul 29
D.P.H.
Mă așez lângă Miruna pe pat și îmi sprijin capul de perete. Era liniștită acum, nici nu vreau să simt ce a simțit ea azi. Îmi duc mâna pe capul ei și îi mângâi părul. Din cauza mea se întâmplau toate astea, din cauza mea ea acum suferă. Era să fie violată, a fost răpită și toate din cauza mea. Dacă eu nu mă implicam să aflu atâtea ea acum era bine, liniștită și veselă. Așa cum am cunoscut-o. Alex are dreptate, nu are ce să caute cu acel om, dar din câte mi-a spus îl place iar asta nu poți uita cu una cu două, așa repede. Pff, aud ușa cum se deschide, apărând de după ea Alex. Se apropie de mine și își așează o mână pe umărul meu.
- Haide să dormi și tu, se apleacă și îmi șoptește la ureche.
- Nu, nu o las singură, ripostez eu. E vina mea că e în situația asta și nu vreau să plec de lângă ea. Dacă are un coșmar? Nu o să fie nimeni lângă ea ca să o liniștească, spun repede și panicată.
- Gata, shh, și îmi ia fața în mâini așezându-se lângă mine pe pat încet. Nu e vina ta, ci a mea. Dacă nu eram eu, viața voastră era fericită așa cum o visați.
Nu am vrut să-l contrazic, pentru că eram de aceeași părere, dar el a fost și cel care m-a a ajutat să trec peste multe. Îmi ridic privirea către el și dau dezaprobator din cap.
- Alex, răul exista și înainte să apari tu în viața mea. Tu doar m-ai făcut să privesc viața cu alți ochi. M-ai făcut să trec peste trecut, să uit tot. Cea ce nici nu credeam că e posibil. Nu pot să te învinovățesc pe tine pentru asta, eu am decis să rămân lângă tine. Nu e vina ta, și răsuflu ușurată, lipindu-mi fruntea de fruntea lui, dar suntele scoase de Miruna ne atrag atenția.
- Nuu, STOP! și se ridică brusc în capul oaselor începând să plângă. O iau repede în brațe și încerc să o liniștesc. O mângâi în conținuu pe spate, șoptindu-i să se liniștească.
- Vreau acasă, spune printre lacrimi. Mă uit la Alex, care ne privea trist.
- Pun șoferul să vă ducă, rostește Alex înainte să iasă din cameră. O așez pe Miruna la marginea patului, după ducându-mă să îi aduc niște haine de-ale mele. O schimb ușor în timp ce privirea ei tot era în jos. Vreau să-i dau tricoul jos, ca să îi dau unul curat, dar deodată începe să plângă.
-Gata, am înțeles. Te aștept jos, ok? o întreb, ea dând doar afirmativ din cap. Ies din cameră și cobor jos, dar nu înainte să îmi iau lucrurile pentru mâine, de fapt pentru azi. Mai e o oră și încep orele, având în vedere că acum e 07:00. Doamne, cum trece timpul ăsta. Cobor scările și îl văd pe Alex care tocmai ieșise din biroul lui nervos.
-S-a întâmplat ceva?
-Da, prin nu știu ce decizie, azi clasa voastră are inspecție la sport.
-La sport? Ok, și care e problema?
-Păi vroiam azi, dar nu a mai putut să continue că Miruna coborî scările. Vă duc eu, după trebuie să mergem la școală, și se uită către mine.
-Dacă nu te-ai supără aș vrea să rămân cu Miruna azi.
-Hanna, spune el.
-Hanna, nu trebuie să stai cu mine, oricum mă descurc. Trebuie să te duci la școală.
-Dar, protestez eu.
-Hanna, mă descurc, spune Miruna.
O lăsăm pe Miruna acasă, după pornind către școală. Tot nu cred că am făcut bine că am lăsat-o singură, dar nu spun nimic știind că asta l-ar enerva pe Alex. Parchează mașina lângă colțul școlii ca să nu mai dăm de bănuit. După ce îi dau un sărut pe obraz mă îndrept către intrare. Intru pe hol, unde era plin de elevi agitați. Cred și eu dacă era inspecție în școală. După ce îmi iau echipamentul de sport închid dulapul și dau să mă duc către vestiare dar în fața mea apare un Niall îngrijorat.
