Capitolul 27
- Nu vreau asta, și arăt către dosare.
-Cum adică? Acolo se află tot ce îți dorești să știi despre mine. Tot ce îți ascund. Tot ce vrei să știi despre mine, și se sprijină cu palmele de birou. Hanna, deschide dosarele, spune uitându-se atent în ochii mei. Nu, aceea privire.
- Nu, clatin eu din cap, nu vreau să aflu așa, spun și mă apropi de el făcând contactul dintre privirile noastre, vreau să știu totul de la tine, și îi ating obrazul cu mâna acum fiind foarte aproape de el. Observ cum îi strălucesc ochii, dar și că e încordat. Te rog, șoptesc eu. Nu schițează nici un gest și deodată să apuce telefonul de pe birou și formând un număr după ducând telefonul la ureche. Mă dau un pas în spate și mă uit în continuare la el cum mă ocolește.
- Da, bună. Pregătiți totul! Așa cum v-am spus, și își pune mâna liberă în buzunar. Stai, nu vreau să afle nimeni, ok?! Știi ce o să pățiți dacă se află, așa că faceți ca totul să pară doar o călătorie de afaceri. Ok, pa.
Închide telefonul și-l bagă ușor în buzunar în timp ce își lasă capul pe spate, după mișcându-l circular. Își ațintește privirea către mine și se îndreaptă către mine ușor. Mă ia de mână fără să mă mai lase să spun ceva. Ieșim din casa sub privirile mirate ale lui Jane de unde am putea pleca la ora asta. Nici eu nu știam unde mergem.
Pășesc ușor către elicopterul care se afla pe un sgârie nori. Am încercat pe drum să-l tot întreb unde mergem, dar nu spusese nimic. Nici nu-mi dădeam seama cum se simte. Odată e nervos, protector, calm, furios și acum mut. Văd un om cum deschide ușa elicopterului, iar când ajungem în dreptul lui Alex mă ajută să urc. Îmi leagă repede curelele în jurul meu și îmi întinde o pereche de căști, după ocolind o parte din elicopter ajungând la locul lui. El piloteaza?! Nu spun nimic pentru că rămân mută când începe să spună niște lucruri prin stația care se află lângă el. Deodată simt cum elicele încep să se învârtă și ne ridicăm ușor de la sol. Priveliștea era superbă, mai ales că era noapte. Dar gândul meu de la priveliștea de afară îmi este zburat imediat din minte fiind înlocuit cu ce o să se întâmple mai încolo. Unde mă duce? Deodată aud un nume prin stație "Recepție, am verificat drumul până în Chicago este lin, terminat!" Chicago?! Mă uit speriată la Alex. De ce ar vrea să mergem acolo?
***
- Haide! și mă ajută să ies din elicopter. Mă uit în jur văzând iar Chicago-ul de sus de data asta. Cât îmi era dor de orașul ăsta, dar motivul din care am plecat din acest oraș încă nu l-am uitat. Simt degetele lui Alex cum se împletesc cu ale mele. Mă uit la mâinile noastre după la el. Zâmbea, asta făcându-mă și pe mine sa zâmbesc.
- E o priveliște frumoasă nu? mă întreabă el încă zâmbind.
- De ce m-ai adus aici, și ridic o sprânceană.
- Ai vrut să știi totul despre mine. Așa că o să-ți îndeplinesc dorința chiar dacă sunt sigur că asta nu te va ajuta la a fi fericită așa cum ai crede că ai fi după ce îl afli, vad cum omulețul din gâtul lui se mișcă în sus și în jos după el trăgându-mă către ieșirea de pe acoperișul clădirii. Cobor scările ușor, dar spre mirarea mea nu ne îndreptăm către lift, ci către o ușă dublă care se afla în capătul holului lung. Când să intrăm se oprește brusc, întorcându-se către mine.
- Te mai întreb o dată, ești sigură că vrei asta?
- Mă aflu aici, ce altă convingere ți-aș mai putea da?
Oftează și atinge clanța împingând-o în jos astfel ușa deschizându-se. Închide ușa după ce intru eu, afundându-ne în întuneric. Mă apucă ușor de solduri, șoptindu-mi la ureche să înaintez. Deodată văd cum lumina începe să apară, dar doar ca să observ că mă aflam într-o cameră efectiv goală. Erau doar două scaune din lemn, dar când privesc pe pereți văd că peste tot erau lipite poze. Mă uit mai atentă astfel înaintând către perete. O poză cu o fată brunetă îmi atrase atenția, ating încet poza. Mă întorc către Alex care se uita la mine trist.
