Capitolul 31
D.P.A.
- Cred că a fost o greșeală să ne mutăm....împreună.
- Poftim?!
- Vreau să mă mut din nou cu tata.
- Stai așa, de unde și până unde vrei asta. Adică de ce? spun și dau din cap dezabrobator neînțelegând dorința ei.
- Uite, spune și îmi ia mâna în a ei, eu încă uitându-mă confuz la ea. Cred ca ne-am grăbit și că nu trebuia să acționez așa când tata mi-a dat ocazia.
- Vrei să ne despărțim?
- Nu! Doar că, spune și face o pauză, uita-te și tu la mine am 17 ani și stau în casa profesorului meu de mate, și până acum am trăit mai multe lucruri decât a trecut una de vreo 30 de ani. Așa că vreau într-un fel să...pff. .nu vreau ca certurile astea mici din lucruri prostești să ne agraveze relația, care să fim sinceri acum atârnă pe un fir de ață. Înțelegi? Mi-e frică să nu te pierd și cred că mai bine ar fi să mă mut înapoi. Asta nu înseamnă că trebuie să ne despărțim.
- OK, spun eu după ceva timp în care am analizat tot ce a spus. Ai dreptate, ar trebui să stai cu tatăl tău, spun și mă îndrept către ușă deschizând-o și așteptând sa iasă Hanna.
- Mă duc sus să iau bagajele, spune Hanna în timp ce ieșea din birou.
- Nu lasă, mă duc eu.
Urc scările și intru nervos în cameră, trântind ușa în urma mea. Eram conștient că s-a întâmplat ceva cu ea de a reacționat așa, de a luat decizia asta. Mi-a spus că totul o sa fie la fel, dar știm amândoi că nimic nu va mai fi la fel. Oftez prelung și iau bagajele de lângă pat și cobor jos. Îi pasez bagajele lui Jane și îi spun să le ducă la mașină, după o iau de mână pe Hanna și ieșim din casă fără să o mai las să zică nimic, văzând că era pregătită să spună ceva când am ajuns jos. Urc în mașină după ce am ajutat-o pe ea să urce și pornesc mașina, ieșind de pe alee.
D.P.H.
Bat încet la ușă, din spatele ei apărând Mary. Rămâne uimită la vederea mea, dar nu spun nimic și intru în casă fiind urmată de Alex care avea bagajele. Le lasă lângă ușă și se apropie de mine. Aduc o privirea prin casă dar nici urmă de tata sau Niall.
- Unde e toată lumea? o întreb eu pe Mary.
- Pai tatăl dumneavoastră a plecat pentru câteva zile într-o călătorie de afaceri.
- Și nu m-a anunțat?
- A spus că se întoarce repede și că nu e nevoie să vă anunțe.
- Pff, ok și Niall? spun și văd că Mary își lasă privirea în jos. Mary ce s-a întâmplat?
- Domnul Niall nu mai stă aici.
- Poftim? se aude vocea lui Alex.
- Da, a vrut să locuiască singur așa că s-a mutat. Dacă vreți adresa este în agenda tatălui dumneavoastră.
- OK, mersi, spun și mă întorc îngrijorată către Alex.
- Nu-ți face griji, spune și îmi ia fața în mâini uitându-se fix în ochii mei, a crescut era și normal să se mute singur.
- Dar nici nu mi-au spus nimic, ripostez eu.
- Poate s-a întâmplat prea curând și nu au avut timp să îți spună, mă liniștește el.
- Ai dreptate.., spun și mă uit către bagaje. Oare a fost o greșeală să mă întorc? Serios?! Tu ai vrut asta! Așa că ridică capul sus și mergi mai departe, acum doar nu crezi că totul se va termina din cauza asta! Deschide ochii ăia și revin-o cu picioarele pe pământ! Nu-mi place să spun asta, dar conștiința mea avea dreptate. Dacă o să pun tot la suflet într-o zi o să ajung în depresie și clar nu vreau să se întâmple asta. Observ cum deodată sunt pusă în mișcare de mâna lui Alex care mă trage ușor către scări. Urc înaintea lui el rămânând să ia bagajele. Intru în cameră și mă așez pe pat în timp ce îl așteptăm pe el să vină. Mi-am întors puțin privirea către ce se afla în cameră și e așa cum am lăsat-o și data trecută, totul era la fel. Doar așternuturile patului din cele mov acum erau negre cu alb.
