Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 11

Femeia se apropia încet de băieți. Aceștia nu mai aveau cum să scape, deci tot ce puteau face acum era să stea cuminți și să își accepte soarta.

— Spuneți-vă rugăciunea băieți! spune Elodia înflăcărată. 

— Tatăl nostru care ești în Ceruri. își începe Harry rugăciunea, în timp ce își ține ochii închiși, neputându-se uita la nebuna cu drujba din fața lui. 

Totuși, dintr-o dată, drujba scoate un zgomot ciudat și se oprește. 

— Huh? Ce naiba a pățit? S-a stricat? întreabă ea panicată. 

— Cred că s-au terminat bateriile. zâmbește victorios Draco, dar imediat se strâmbă de durere. " Clar coasta mea nu e ok…" 

— Stai ce? Chestia asta merge pe baterii? spune uimită femeia, dar deodată se întristează și o aruncă pe jos furioasă. La naiba cu ea! 

Peste cei trei se așterne liniștea. Băieții agonizau în durere, în timp ce femeia stătea rezemată de un copac, cu mâinile în sân și bătând furioasă din picior. 

— Arătați ca naiba băieți. spune ea deodată oprindu-se din bătut și se apropie de cei doi. 

— Ne simțim ca naiba. spune Draco furios. 

— Ne duci și pe noi la spital tanti? zice și Harry, dar neputând să vadă fără ochelari se adresase unei tufe. 

— Sunt aici Harty! În dreapta. spuse femeia în schimb. 

Băiatul se redresează repede. 

— Deci? 

— O să am probleme după deci nu. 

— Poftim? Cucoană coasta mea a făcut poc! spune nervos blondul. 

— Așa și? Așa mai face ea uneori. îi răspunde femeia indiferent, ridicând din umeri. 

— Ba nu! Nu așa mai face ea! continuă la fel de furios Draco. 

— Uitați cum stă treaba băieți, începe Elodia să le explice ca la copiii mici, eu am fugit de un nebun ca să n-am probleme și acum voi vreți să vă duc la spital unde e plin de lume? Și mai presus de toate pe mine o să se dea vina că ați ajuns așa! zice ea revoltată. 

— Așa că o să ne lași să zăcem în agonie? întreabă Harry descumpănit. 

— Da. răspunde simplu femeia. 

Băieții se uită la ea uimiți. Ea chiar nu vrea să îi ajute când au cea mai mare nevoie. De așa femeie să nu mai dai vreodată!

— Deci ne lași așa?! strigă revoltat Draco. Tu știi cine e tata? 

— O bunăciune. răspunde ea simplu. 

— Nu asta! continua el să strige pe același ton. 

— Dar asta e! îi striga și ea. 

— Renunț… șoptește Draco și se întinde înapoi pe pământ. 

Harry a reușit să se ridice de pe jos și în ciuda faptului că nu poate vedea, a reușit să găsească o buturugă pe care să se poată așeza. 

— Ce ne facem acum? șoptește el descumpănit. Nu pot să mă întorc așa la școală. Și clar o să se afle de lipsa mea… 

— Eu ce să mai zic Potter? Nu pot să apar așa în fața alor mei, altfel am pus-o… zice și Draco pe același ton. 

— Când pleacă ai tăi? îl întreabă Harry. 

— Să zic în câteva ore, asta dacă deja nu-s plecați.