Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 41

Harry a reușit să ajungă în cameră teafăr și nevătămat, dar când a văzut ce se petrecea de fapt acolo, parcă își dorea să se întoarcă înapoi pe balcon pentru a mai lua o gură de aer rece, având nevoie de ea pentru a putea îndura situația actuală.

Întins pe jos de parcă era Iisus Hristos răstignit pe cruce era Draco ce părea a contempla liniștit la orice gând îi trecea prin minte în acel moment, în timp ce pe fundal rula o melodie heavy metal depresivă.

Văzându-l așa, Harry clipește nedumerit și își întoarce privirea înspre femei, poate putând afla ceva de la ele. Degeaba însă deoarece privirea Elodiei era ațintită tot pe blond și părând la fel de nedumerită ca a lui. Totuși, avea și ceva diferit în ea și anume dezgustul pe care îl avea față de gusturile muzicale ale acestuia.

"Cine naiba ascultă așa ceva? Pur și simplu îți țipă în ureche, e îngrozitor!" se strâmbă ea, iar mai apoi mai bea o gură din paharul ei cu bere.

Înțelegând că nu va primi nicio explicație, Harry își întoarce iar privirea înspre Draco ce nici la simțirea unei prezențe lângă el n-a contenit să își deschidă ochii.

— Draco? îl întreabă el în timp ce se lasă pe vine în dreptul capului său. Ce naiba faci pe jos?

Când îl aude, viperinul zâmbește și își deschide numaidecât ochii, fixându-l cu privirea.

— Potter! Bună! zice el fericit.

— Ești ok? zice Harry în timp ce îi aruncă o privire plină de neîncredere.

"Draco tocmai s-a bucurat să mă vadă?? Ce naiba se întâmplă? Sunt la camera ascunsă?" se întreabă derutat.

— Nu. îi răspunde blondul, neezitând vreo secundă.

Harry râde la sinceritatea acestuia.

— Cât ai băut?

— Mult. Atât de mult că nu mai pot să mă ridic de aici.

— Deci d-aia stai ca Iisus. râde iar băiatul.

Era și el destul de beat, dar față de Draco era o nimica toată. De aceea, parcă se simțea treaz cât timp se afla lângă acesta.

— Eu ziceam că sunt ca un om lipsit de demnitate și vai de el, dar merge și Iisus. râde și Draco, dar râsul lui ascundea o urmă de tristețe.

— Vrei să te ajut să te ridici? se oferă Potter voluntar, încercând să îl scoată pe băiat din ipostaza jalnică în care singur s-a pus și pe care sigur o va regreta mai târziu.

— Da, te rog. întinde acesta mâna ca un copil mic.

Harry i-o apucă numaidecât și în ciuda faptului că nici el nu era prea stabil pe picioare, a reușit să îl ridice în așa fel încât acum stătea rezemat de pat.

— Mersi. mormăie blondul cu privirea ațintită pe televizor.

— Nu ai pentru ce. spune Harry și îi aruncă un zâmbet inocent.

Văzându-l, Draco scâncește parcă deranjat de ceva și își întoarce numaidecât capul în cealaltă direcție.

— S-a întâmplat ceva? întreabă Potter nedumerit, observând reacția viperinului.

— Doar… nu mai fă asta… mormăie de abia inteligibil.

— Să fac ce? continuă băiatul cu întrebările, în timp ce se apropie inconștient de blond.

— Asta! strigă acesta revoltat și se sprijină de marginea patului într-o încercare nereușită de a se ridică în picioare.

— Ce încerci să faci?