Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 34

Cei trei băieții rămăseseră acum singuri. Pentru a nu încurca și mai mult circulația de la intrarea în aeroport, au decis să caute niște bănci pe care s-ar fi putut așeza până la reîntoarcerea celor două femei.

— Și cum or să ne găsească aici? întreabă timid Hector când se vede așezat pe bancă. Aceasta era amplasată ceva mai departe de aeroport, într-un loc care într-adevăr era puțin mai ascuns, undeva lângă un chioșc de ziare, acest lucru putând să le pună bețe-n roate femeilor. 

— Se descurcă ele, sunt femei în toată firea. ridică simplu Draco din umeri, iar mai apoi își scoate telefonul, începând să tasteze imediat ceva. 

Văzându-l așa grăbit și concentrat, Harry își aruncă un ochi curios peste umărul lui, privindu-i ecranul telefonului. 

— Ce faci acolo? îl întreabă el. 

— Caut cazare. răspunde simplu blondul.

— Cazare? întreabă iar brunetul, fiind în continuare nedumerit. 

— Da Potter, cazare. Unde altundeva o să mergem să bem? își ridică Draco ochii din telefon doar pentru a îl privi ironic, iar mai apoi se întoarce iar la treaba sa. Acum nu mai pune întrebări tâmpite și ajută-mă să găsim ceva decent. adaugă mai apoi și se trage mai aproape, astfel încât telefonul să fie în raza vizuală a amândurora. 

— Dar mai avem bani și pentru asta? adaugă iar Harry care nici nu a băgat de seamă apropierea băiatului. 

Când îl aude, Draco își dă ochii peste cap. Era deja exasperat de întrebările continue și fără rost ale acestuia, dar totuși reușește să-și păstreze calmul și să-i răspundă pe un ton domol. 

— Din fericire mai avem ceva. Totuși, zice el și se întoarce spre Hector, tu ai ceva la tine? 

Acesta tresare puțin, fiind luat prin surprindere de întoarcerea bruscă a blondului. 

— Ă da, cred că mai am și eu câte ceva la mine. răspunde încet și imediat începe să se caute în ghiozdan după portofel. 

— Stai deci rămâi și tu în seara asta cu noi, nu? se interesează brusc Harry.

În toată harababura de mai devreme a și uitat că Hector locuiește în Londra, casa lui fiind chiar în apropierea aeroportului. În avion i-a tot povestit cum alor lui le e dor de el, fiindcă a fost plecat întreaga vară la bunicii lui din România. Îi vizita doar pe timp de vară, deci de aceea stătea așa mult la ei. Oricum nu se putea plânge deoarece chiar îi plăcea țara, dar totuși nicăieri nu-i ca acasă și se bucura că e iar în Londra. De aceea Harry nu știa cu exactitate ce are de gând să facă roșcatul.

— Nu? spune din nou brunetul când vede că Hector nu îi răspunde. Îi aruncă și o privire rugătoare, sperând că acesta mai poate amâna momentul revenirii acasă pentru a își mai petrece puțin timpul cu ei, la mica petrecere improvizată. 

— Da' chiar că tu locuiești pe aici. De ce nu te duci acasă? se bagă și Draco în discuție, în tonul lui simțindu-se un mic reproș.

Nu era o surpriză pentru nimeni antipatia pe care o avea față de roșcat, dar totuși acest reproș l-a deranjat pe Harry. 

— Hei! Nu-l goni așa! Lasă-l să vină cu noi! îi ia acesta imediat apărarea prietenului său. 

"Știu că nu-l place așa mult, dar chiar să-l gonească?..." gândește el dezamăgit. 

— Un om în minus, mai mult loc în cameră. îi răspunde viperinul nonșalant și ridică din umeri. 

Auzind remarcile acide ale acestuia, Hector privește țintă înspre asfalt și dă să se ridice ca să plece. 

— Dacă nu mă vreți acolo nu e problemă… eu… pot să mă duc acasă. zice el încet, în vocea lui simțindu-se tristețe. 

Chiar își dorea să participe la petrecerea asta, dar nu se simțea dorit acolo, iar acest lucru îl făcea să se simtă foarte prost și de parcă era în plus. 

"Mai bine merg acasă și gata…" își zice el și se ridică de pe bancă hotărât să plece, dar este prins imediat de încheietură și țintuit în loc. 

— Te rog rămâi! îi spune Harry și îl privește lung în ochi. 

Roșcatul îl privește la rândul său șocat. Îi putea citi sinceritatea în privire, iar acest lucru îi umplea pieptul de căldură. Măcar o singură persoană îl voia acolo, iar asta îi era de ajuns. Totuși, nu era orice persoană, ci era chiar Harry, băiatul de care începea să îi placă prea mult pentru binele lui. 

— În regulă. îi zâmbește drept răspuns, iar mai apoi își pune mâna peste a lui în încercarea de a se elibera. Nu se străduia prea mult însă, plăcându-i ideea că practic se țineau de mână. 

Văzând apropierea dintre cei doi, Draco își dă ochii peste cap și își drege vocea zgomotos cu scopul evident de a le strica micul moment. 

Aceștia tresar ca scoși dintr-o transă și se depărtează numaidecât, fiecare uitându-se într-o altă direcție, simțindu-se stânjeniți.

Pentru un moment s-a lăsat liniștea, dar acesta este imediat spartă de vocea lui Draco. 

— Oricum, dacă tot vrei să petreci cu noi, nu știi tu vreun loc în care am putea sta? La tine acasă de exemplu? întreabă acesta cu un ton surprinzător de calm, resemnat. 

Știa că nu se mai poate revolta de venirea roșcatului, deci dacă tot e să vină măcar să îl și facă util cu ceva. 

— Ah… la mine nu se poate… ai mei sunt acasă. răspunde Hector și își masează ceafa stânjenit. 

— Am înțeles… Trebuia să mă aștept. oftează viperinul. Pai hai ce mai aștepți? Scoate telefonul și ajută-ne și tu la căutare! adaugă mai apoi, trimițând-l numaidecât la treabă.  

Harry zâmbește mulțumit de noua atitudine a blondului și se trage mai înspre el pentru a îl ajuta în căutarea sa, iar mai apoi toți cei trei au fost absorbiți în marea exorbitantă de oferte de cazări.