Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 30

Draco se așează pe scaunul său lăsând să îi scape un oftat puternic. Se uită în gol câteva secunde, părând să mediteze intens la ceva, dar imediat își scutură capul dorind să își alunge gândurile. Decide că ar fi mai bine să își golească mintea cu ceva, așa că își pune căștile și se lasă adâncit în lumea muzicii.

În tot timpul ăsta Hector îl privea nedumerit. A observat și el că între blond și Harry se întâmplă ceva, dar nu înțelegea ce anume și nu știa dacă e de bine sau de rău. Se simțea prost că gândește în felul ăsta, dar nu își dorea ca între cei doi să se întâmple ceva de natură romantică. Nu putea nega că nu le-ar sta bine împreună, doar că și el era interesat de Potter...

"Ești patetic..." se mustrează singur. Știa că nu are vreo șansă, dar totuși nu își putea face interesul să dispară.

Fiind adâncit în gândurile lui, nu observă că și Harry s-a reîntors la locul său. De abia când acesta îi pune o mână pe umăr, roșcatul tresare speriat.

— A Harry! Tu erai! zâmbește el stânjenit, încercând să își revină din sperietură.

— Te-am speriat? îl întreabă Harry îngrijorat. Îmi pare rău, n-am vrut să fac asta. adaugă mai apoi simțindu-se vinovat.

— A nu stai liniștit! E în regulă. M-am speriat doar puțin. ține să îl liniștească Hector și îi arată printr-un gest din degete cât de puțin a fost speriat.

— Dacă spui tu. râde ușor acesta. Oricum... îți mai datorez niște scuze. adaugă mai apoi, încercând să atingă subiectul pe care dorea să îl abordeze.

— Ă pentru ce? întreabă roșcatul vizibil nedumerit. Harry nu îi greșise cu nimic, deci nu înțelegea de ce își cere scuze așa din senin.

"Eu sunt ăla care ar trebui să își ceară scuze pentru impertinența mea..."

— Pentru că am plecat ca un uragan mai devreme. Nu vreau să crezi că e din vina ta! Nici pe departe! Eu doar...

— E în regulă Harry! Serios! îl întrerupe băiatul. Nu m-a deranjat deloc asta, din contră, te înțeleg. N-ar fi trebuit să aduc subiectul ăla în discuție... Tu ai zis că nu vrei să vorbești despre el, dar eu am insistat... Îmi pare rău! îl apucă fără să realizeze de mână și îl privește în ochi cu o privire în care se citea o sinceră părere de rău.

Harry îi zâmbește cald și îi strânge mână apreciativ.

— Ți-am spus că nu e vina ta! Da, e adevărat că întrebarea m-a amețit puțin, dar m-a făcut să realizez ceva ce mă freacă la cap de două luni, dar nu am vrut să bag de seamă. Îți mulțumesc pentru asta. Chiar mi-a făcut bine să vorbesc cu tine.

Auzindu-l, Hector simte cum o căldură intensă îi cuprinde obrajii și cum inima îi bate mai tare.

— Serios? întreabă el șocat, dar cu un zâmbet pe buze.

— Serios. îi zâmbește Harry înapoi. Toată faza a fost că... am crezut că am trecut peste primul meu crush, dar se pare că m-am înșelat...

Pentru o secundă Hector crede că nu a auzit bine. Îl privește cu ochii mari și realizând că ce auzise a fost corect, își lasă mână să îi alunece din cea a băiatului. Se simțea descumpănit.

"Știam eu că nu trebuie să înceapă să îmi placă de el... Știam eu..."

— Ești în regulă? îl întreabă Harry nedumerit când îl vede cum s-a întristat deodată.

— Ce? A, da. Sunt... ok... încearcă el să îi zâmbească, dar iese un zâmbet strâmb și care se vedea de la o poștă că e fals.

Potter nu înțelegea ce tocmai se întâmplă cu Hector, dar observând reticența băiatului, decide să nu mai insiste și încearcă să schimbe subiectul în ceva ce să îl facă să se simtă mai confortabil.

— Deci am lămurit că niciunul nu trebuie să fie supărat pe celălalt. zâmbește el. Atunci ce-ar fi să ne mai cunoaștem puțin?

Văzându-i zâmbetul cald, roșcatul decide să încerce să dea la o parte dezamăgirea tocmai provocată. Nu e vina lui Harry că îi place deja de altcineva și nu e nici prima oară când i s-a întâmplat să aibă un one-sided crush.

— Bună idee! îi răspunde cu un mic zâmbet. Dacă nu vor fi împreună asta nu înseamnă că nu îi poate fi prieten.

Pe partea lui, Draco nici acum nu își găsea liniștea. N-a putut să se concentreze deloc pe melodii, în ciuda faptului că erau unele rock ce ar fi trebuit să te țină în priză. A fost atent numai la conversația celor doi, iar când Harry a spus de miraculosul crush pe care îl are pe idiotul de Zabini, a simțit că până acolo a putut duce.

"Ce fraier..." gândește el în timp ce se ridică pentru a mia oară de pe locul lui, exasperând săracele stewardese care îl priveau cu reproș. Acesta le ignoră privirile și se îndreaptă spre un scaun care să aibă o distanță considerabilă față de cei doi.

— Salut! salută el, ajuns în dreptul locului pe care a pus ochii. Acolo se afla o fată cam de o vârstă cu el.

"O să câștig ușor locul ăsta." gândește el văzând-o, iar un mic zâmbet își face apariția pe fața lui.

— Ăm bună? răspunde reticentă fata.

— Vrei să facem schimb de locuri? trece direct la subiect blondul.

— Stai ce? întreabă ea luată pe nepregătită. Acum? Când mai e așa puțin din zbor?

— Da. răspunde el simplu.

— Și de ce mă rog? întreabă fata încă sceptică, punându-și mâinile în sân și privindu-l cu o sprânceană ridicată.

— Ascultă... am încercat tot zborul să îmi suport colegii de scaun, dar pur și simplu mi s-a luat. Și înainte să întrebi, te-am ales pe tine pentru că pari de-o vârstă cu mine, deci la fel și cu băieții. Dacă facem schimb ai putea să, știi tu, intri în vorbă cu ei, schimbați un număr de telefon ceva. ridică el simplu din umeri, privind-o sincer în ochi.

În ochii fetei se putea vedea că s-a mai relaxat, lăsându-și garda jos și chiar gândindu-se serios la oferta propusă.

"A fost mult prea ușor." râde viperinul în sinea lui.

— Deci ca să înțeleg... vrei să-mi faci lipeala cu unul din ei? întreabă ea deodată, din tonul folosit văzându-se că e intrigată.

— Asta ține de tine. ridică el din umeri. Deci ce zici? Facem sau nu o înțelegere? spune mai apoi și îi întinde palma pentru a încheia afacerea.

Fata o privește intens pentru un minut, dar apoi sare veselă de pe scaun și îi strânge mâna, destul de puternic ce-i drept.

— S-a făcut! îi zâmbește amuzată.

— Perfect! îi zâmbește și el.

După ce își strânge repede lucrurile în ghiozdanul pe care îl avea la ea, fata dă să plece, dar se oprește după numai doi pași.

— Apropo... îmi place cel din mijloc, crezi că sunt genul lui? se întoarce cu fața înspre Draco.

Acesta, luat pe nepregătite, o privește nedumerit. Își aruncă un ochi spre fostul său scaun, iar atunci observă că cel din mijloc e Harry.

"De ce tuturor li se pune pata pe Harry?? Ce are el așa special?" gândește el și îi apare o grimasă pe față, dar pe care o alungă repede, nedorind ca fata să se răzgândească cu privire la loc.

— Hmmm.... Nu știu, poate. zice el după ce o analizează. Era o fată de statură medie, slabă, cu un păr ciocolatiu tuns până la umeri și cu un zâmbet destul de drăguț.

"Nu-i rea deloc." admite viperinul. "Păcat că Harry e gay, la fel și Hector." mai că îl bufnește râsul când își amintește detaliul ăsta. Săraca fată, nici nu știe ce o așteaptă.

— Grozav! Mersi! zice șatena și de data asta pleacă de tot.

Văzând-o plecată, Draco se relaxează pe noul său loc și decide să își încerce iar norocul cu muzica. Își bagă căștile în urechi și își închide ochii, cu puțin noroc poate reușind chiar să adoarmă.

În ciuda privirilor dubioase pe care le primește de la vecinii lui de scaun, aceștia fiind doi bătrânei care păreau adepții bârfelor, viperinul reușește să își golească mintea și reușește să ațipească pentru puțin timp.