Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 18

— Cartea mă-tii Potter… spune Draco furios. 

În ultima oră și jumătate, cei trei au umblat de nebuni prin pădure în căutarea cărții lui Harry, cea împrumutată de la Hermione. Tocmai când ieșeau pe ușa cabanei lui Draco, băiatul chinuindu-se să pornească sistemul de securitate de care Elodia și Harry nu aflaseră până atunci, Harry și-a amintit de cartea sa. Nu și-ar fi permis să se întoarcă fără ea. Nici nu voia să se gândească ce i-ar face Hermione… 

I-a luat ceva până i-a convins pe cei doi să vină în căutarea cărții, dar după lungi milogeli a reușit să îi înduplece. Totuși, nu credea că o să le ia așa mult timp… 

— E a lui Hermione, ok? Dacă nu o găsesc o să îi spun că e vina ta și să vezi ce pumn o să îți dea iar! 

Draco tace și își duce repede mâna la nas. Încă își aduce aminte de pumnul fetei. A durut al naibii de tare! Nu mai vrea să treacă iar prin asta. 

— Harty, Harty! Asta e cartea ta? strigă Elodia care o luase în față și acum avea un avânt mărișor în fața băieților. 

Harry aleargă până la ea și când dă cu ochii de cartea sa, pe față i se așterne un zâmbet fericit și ușurat. 

— Da, asta e! 

O ridică ușor și o întoarce pe toate părțile pentru a vedea dacă a suferit vreo vătămare în timpul căderii cu matura. Surprinzător, cartea a fost nevătămată, fiind într-o stare la fel de bună ca la început. 

— În sfârșit! Acum să ieșim naibii din pădurea asta că nu mai pot… zice Draco ușurat și schimbă direcția de mers. 

Își verifică ceasul. Trei și două minute după-amiaza. Încă trei ore jumătate până la zbor. 

Ceilalți doi îl urmează tăcuți. Elodia era foarte fericită că va pleca în Anglia și aproape dansa la fiecare pas pe care îl făcea. 

— N-ai astâmpăr? o întreabă Draco la un moment dat. 

— Sunt așa fericită că mă luați cu voi, băieți! răspunde ea cu un zâmbet cât China de mare pe față. 

— Anglia e așaaa frumoasă ! O să îți placă! replică și Harry fericit. Ar părea că e bucuros de compania femeii, dar nu e așa. E bucuros că poate duce cartea acasă, iar Hermione n-o să țipe la el! 

Cei doi s-au pus pe purtat o discuție de ce atracții turistice și ce restaurante să viziteze când ajung înapoi în țara natală a lui Harry. 

Draco simțea că cedează psihic puțin câte puțin și numai el știe cât s-a abținut să nu le dea vreo două fiecăruia pentru a nu le mai turui gurile alea în halul ăla. 

— Șosea! Uite șoseaua! strigă el fericit și mai mai că îi vine să plângă când își vede portiță de scăpare. Începe să alerge ca bezmeticul, împiedicându-se din când în când de câte o creangă ieșită în calea lui parcă de nicăieri. 

— Așteaptă-ne și pe noi! strigă Harry și începe și el să alerge, odată cu Elodia. 

L-au ajuns imediat din urmă pe blond, iar cei trei s-au trezit pe șoseaua parcă pustie. 

— Unde sunt mașinile? întreabă Harry nedumerit. 

— Nu sunt. răspunde simplu Elodia. 

— Cum adică nu sunt?! strigă Draco și mai că îi vine să plângă de frustrare. 

— Nu e o zonă populată. ridică ea din umeri. 

— Pai și noi cum ajungem la aeroport? întreabă Harry panicat.