Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 31

Fata se îndreaptă fericită înspre noul ei loc. Nu îi venea să creadă cât de norocoasă poate fi! Îi remarcase pe băieți încă de când urcaseră în avion. Toți erau așa frumoși și și-ar fi dorit să intre cumva în vorbă cu ei, dar nu știa cum ar fi putut face asta. Dar uite totuși cum soarta a făcut în așa fel încât acum să aibă locul de lângă ei! Bine, sincer vorbind, cel mai drăguț i se părea cel blond, dar văzându-i atitudinea de îngâmfat a decis să renunțe, iar în schimb a pus ochii pe cel brunet care părea să aibă o personalitate mult mai drăguță și cumva chiar calmă. 

Văzându-se ajunsă în dreptul lor, se așează cu zgomot pe scaun, întrerupând-i pe aceștia dintr-o discuție animată care părea a fi despre… jucării de pluș? 

— Bună! Și vouă vă plac jucăriile de pluș? se bagă ea imediat în seamă fără să se gândească dacă deranjează sau nu. 

— Ă tu cine ești? o întreabă Harry care s-a întors imediat ce i-a auzit vocea. S-a speriat puțin, fiind luat prin surprindere, dar acum era doar foarte nedumerit. 

"Cine e ea și ce vrea de la noi? Și unde a dispărut iar Draco?" gândește el și scanează din priviri locul, dar nici urmă de blond. 

— Știi, ăla e locul lui Draco. Nu știu dacă o să fie bucuros să știe că cineva i l-a luat. spune timid și Hector. 

"Hmmm deci Draco îl cheamă pe blond. I se potrivește" râde fata în sinea ei. 

— E locul meu acum. răspunde, în vocea ei simțindu-se puțină aroganță. 

— Nu cred că merge așa. adaugă Hector la fel de timid. 

— Dacă vrei să știi, îl am de la Draco însuși. își dă ea părul pe spate și își dă ușor ochii peste cap. 

"Ok, poate că roșcatul ăsta e cam enervant."

— Huh? 

— Ce? 

Strigă la unison băieții. Adică știau că Draco nu era cel mai fericit cu locul ăsta, dar el chiar a ales să îi abandoneze așa pe ultima sută de metri? Și le-a mai și pus pe cap o belea cu păr șaten și aroganță de dă pe afară. 

"Doar e Draco… Ce m-aș fi așteptat de la el?" râde trist Harry în sinea lui.

— Așa șocantă e vestea asta? Fie vorba între noi, Draco ăsta mi-a zis că i s-a cam luat de voi. spune ea în șoaptă și își flutură mâna în dreptul gâtului dorind să își accentueze vorbele. 

Totuși, acest gest mări tristețea lui Harry care și așa se simțea abandonat. Chiar nu ținea să afle pentru a nu știu câta oară cât de mult îl poate disprețui viperinul. O privi însă pe fată cu un fel de dezgust. Nu au trecut nici două minute de când aceasta se afla lângă ei, dar deja nu o suporta. Nu îi plăceau persoanele grosolane și încrezute, excepție făcând Draco desigur, care totuși la o mai mare aprofunzime a gândurilor nici măcar Harry nu știa cum își putea justifica sentimentele pentru acesta. Ignoră însă acest gând și decide să-i răspundă fetei cu același ton. 

— Oh vai, dar ce onoare pe noi! 

— Totuși, mie îmi păreți simpatici. le zâmbește ea ignorând înțepătura brunetului. 

— Îți mulțumim. răspunde el sec. "Tu nu nouă." adaugă mai apoi mintal. 

— Carmen. îi întinde ea mai apoi mâna, realizând că a uitat să facă cunoștință cu ei. 

Harry se uită reticent la ea. Poate era din cauza manichiurii roz cu sclipici sau a inelului cu inimioare de pe degetul mijlociu, dar cert era că nu își dorea să îi strângă mâna. Totuși, decide să lase fițele deoparte și să facă măcar cunoștință cu ea. 

— Harry. 

— O.m.g! Ce nume frumos ai! La fel și ochii!! Așa verzi! zice fata fermecată în timp ce-l trage de mână mai aproape de ea. 

Băiatul râde stânjenit și încearcă să se desprindă cât mai repede cu putință. 

"Ce strângere de mână puternică are!" 

Văzându-i reacția, Carmen decide să-l lase în pace pe moment și se întoarce la roșcatul care îi privea speriat din spate. 

Îl scanează rapid și cu un pufnit îi întinde și lui mâna. 

Băiatul se holbează la ea, dar se grăbește să o strângă. 

— Hector. zice el încet. 

— Drăguț. își trage ea mâna repede, mai apoi ștergând-o de pantaloni. 

"Ce mâini transpirate poate să aibă băiatul ăsta." gândește ea cu dezgust. 

— Și mai spune-mi despre tine. se întoarce mai apoi înspre Harry. 

— Ce ar trebui să zic? zâmbește el din politețe, chiar dacă în adâncul său se simțea nervos. 

— Orice vrei tu. Eu ascult. 

Harry se uită la ceas. Douăzeci de minute rămase din zbor. "#Rezist" se încurajează el mintal. 

Pentru a nu fi nevoit să îi răspundă, se scuză prefăcându-se că a primit un mesaj important. Același lucru a făcut și Hector, iar cei doi au început a coresponda unul cu celălalt, bârfind-o pe fată ca două țațe ce erau. 

— Vai băieți, dar sunteți plictisitori ca naiba! strigă aceasta când se vede ignorată. 

"Mai bine nu făceam schimb. Îmi era mai bine lângă babalâcii ăia decât lângă plictisitorii ăștia! Offf și eu care credeam că mă fac cu o combinație… Păcat, mare păcat!!" gândește ea, mai apoi ridicându-se hotărâtă să își recapete locul.

Merge încrezătoare până acolo, dar mare îi fu surpriza când îl găsi pe blond dormind liniștit. Acesta stătea sprijinit cu capul de palmă, care era și ea la rândul ei rezemată de mânerul scaunului. Încă avea căștile în urechi, dar nu se auzea nimic, ceea ce însemna că cineva i-a oprit muzica.

— Helloooo blondule îmi vreau locul înapoi! Acum înțeleg de ce ai plecat de acolo! se plânge fata sperând să-l trezească, dar degeaba. Băiatul nu dădea semne că s-ar trezi prea curând.

— Ai murit sau ce? îi strigă supărată și dă să se apropie mai mult pentru a încerca să îl zgâlțâie, dar este oprită de vocea blândă a bătrânicii de lângă Draco. 

— Domnișoară, mai bine l-ai lăsa pe săracul băiat să doarmă. Părea că nu se simte bine și chiar o să îi prindă bine un pic de somn. 

— Dar nu vezi că nici eu nu mă simt bine?! 

— Nu știu cum să îți spun, dar pari chiar foarte vioaie. îi răspunde aceasta după ce a analizat-o pentru câteva secunde. 

— Mă luați cumva peste picior?? se înfurie Carmen. 

— Da. răspunde sec femeia. 

Când o aude, fata rămâne perplexă. Nu se aștepta ca femeia să fie atât de sinceră.

— Știi, eu și soțul meu chiar ne-am bucurat când ai schimbat scaunele. Nu ești o companie prea plăcută. continuă bătrânica cu înțepăturile la adresa fetei. 

— Mă scuzați?? strigă ea atât de tare că pare că vocea ei a sărit niște octave. Atunci să știți că dumneavoastră mirosiți a naftalină! Credeam că o să mă intoxic stând lângă voi! îi reproșează mai apoi și își dă parul pe spate dorind să pară încrezătoare în sine. 

— Mai bine a naftalină decât a parfum ieftin. 

Luată prin surprindere de replicile femeii care parcă veneau una după alta mereu mai înțepătoare, fata hotărî că doar își pierde vremea și că mai bine se întoarce lângă idioții plictisitori. 

— Eu am plecat de aici! pufnește ea și îi întoarce bătrânei spatele. 

"Mai bine lângă ăia doi decât lângă scorpia asta bătrână!" 

Femeia o privește cu superioritate pe șatenă cum se îndepărtează, mai apoi mutându-și ochii spre Draco. Privirea ei s-a schimbat instant, acum fiind o privire caldă, parcă maternă, asupra băiatului care dormea liniștit. 

"Dormi liniștit…. Draco!"