Cucoana și vrăjitorul

Capitolul 29

"Nu… Imposibil! N-are cum! Cum se poate ca Potter să placă un Slytherin? Și hai să zicem că place, dar nicidecum nu-s eu ăla! Noi doi ne urâm de moarte deci n-are cum să fie îndrăgostit de mine! Problemă rezolvată!" gândește el și începe să zâmbească liniștit, dar deodată simte o durere ca de ghimpe în piept. "Asta înseamnă că el place pe unul din ceilalți trei băieți. Aceștia sunt *Crabbe, *Goyle și….. *Zabini!! Vai. de. mine!!! POTTER ÎL PLACE PE ZABINI!!" gândește el și sare numaidecât de pe scaun simțind că nu mai are stare. Nu îi venea să creadă ce tocmai a aflat și nu știa ce naiba se întâmplă cu el de era furios legat de asta. 

"Adică serios? Blaise? De ce dintre toți îl place fix pe Blaise??" 

Nici el nu știe cum, dar s-a trezit că picioarele l-au purtat până în dreptul băii. Ușa era încuiată, semn că Harry era încă acolo, așa că se așează pe jos și se rezeamă cu spatele de perete. Fiind agitat, lovea într-una podeaua cu piciorul și își trosnea neîncetat degetele de la mâna dreaptă, mai mai să și le rupă de la atâta presiune. 

"Harry și Zabini. Harry și Zabini. Haaarry și Zabini…." era singurul lucru care îi mișuna prin minte.  

Pe de cealaltă parte a ușii, Harry stătea rezemat cu mâinile de chiuvetă și se privea lung în oglindă. Se udase excesiv cu apă rece pe față, doar doar să îi poată reveni mintea la loc. 

"Prost. Prost. Prost. Imbecil. Imbecil. Imbecil. Imposibil. Imposibil. Imposibil!" își repetă el haotic în șoaptă. 

— Revino-ți odată! strigă deodată la reflexia din oglindă și își dă o palmă peste față. 

Nu trebuia să se mai ascundă ca un laș și să recunoască odată pentru totdeauna adevărul deoarece nu putea să îl ascundă la infinit. A fost nevoie doar de o mică amintire ca să își lase garda jos și să dărâme toate zidurile pe care și le construise de-a lungul celor două luni. Adevărul era unul simplu. Era îndrăgostit până peste cap de nenorocitul de Malfoy. Cum s-a întâmplat asta? Nici el nu știe. Tot ce știe e că în ziua meciului viperinul a strălucit ca nimeni altul acolo pe teren. Tot meciul nu și-a putut lua ochii de la el, iar micul spectacol de după a fost ca o cireașă de pe tort. S-a simțit oribil următoarele zile. Își tot repeta că nu-i adevărat și că sigur ceva e în neregulă cu el. Poate cineva îl vrăjise sau chiar blestemase. Dar apoi se tot găsea privindu-l pe furiș la ore, iar din cauza asta nu mai era atent la ce se preda, de aceea notele lui au avut de suferit. Hermione, pentru că e Hermione, și-a dat seama că ceva îl neliniștește, dar Harry pur și simplu refuza să vorbească. Ajunsese până și în stadiul în care stătea cu orele în bibliotecă doar pentru a căuta o vrajă de inversare. Dar totul a căpătat sens o săptămână mai târziu când îl observase pe Ron și comportamentul său în preajma lui Hermione. Era clar că băiatul era îndrăgostit lulea, ceea ce a și aflat de la el nu cu mult după. Roșcatul a venit să îi ceară niște sfaturi deoarece chiar își dorea să o scoată pe fată la întâlnire, iar când acesta a început să își povestească sentimentele, Harry a realizat cu stupoare că fix așa se simțea și el în preajma lui Malfoy. De atunci a început faza de negare. Refuza să accepte așa ceva. Faptul că el ar fi îndrăgostit i se părea de-a dreptul greșit. În adâncul inimii știa adevărul, dar a reușit să îl ascundă așa bine încât și el a devenit confuz. Totuși, acum totul a ieșit la iveală și nu mai putea fi suprimat. 

"Blestemată fie ziua în care a trebuit să merg eu la meciul ăla de Quidditch!!" își reproșează el nervos și dă cu palma în chiuvetă. 

Încearcă totuși să se adune și să reușească să iasă odată din baia asta și să se întoarcă la locul lui. Nu mai era mult până la aterizare și de abia aștepta să se găsească în patul lui confortabil de la Hogwarts unde o să se refugieze pentru trei zile.