Oneshots si povesti scurte

Siren

Cuvinte - aprox. 1700

Partea II

Dar lantul nu era pentru tine, ci pentru viitoarea mea sotie...

Doar atat era repetat in capul meu de cateva ore bune.
Stateam pe plaja, lumina rasaritului imi mangaia usor pielea, iar briza marii aducea un miros sarat. Eu eram ingandurata.
Au trecut cateva ore de cand l-am intalnit pe Jungkook, iar dupa micuta noastra reuniune a plecat destul de suparat, dar mi-a spus ca se va intoarce.
Iar eu asta faceam acum, soarele incepea sa rasara de sub valurile agitate, dar inca fara urma lui Jungkook. 
Ma tot gandeam la ceea ce am cauzat si daca exista vreo metoda sa pot sa repar asta. In timp ce eu stateam pe nisipul umed si rece o voce se aude din spatele meu, iar eu ies din transa in care eram prinsa.
T - Ce cauti afara la ora asta?
Tresar cuprinsa de panica si imi indes bijuteria, pe care nici nu am realizat ca o tin in mana, inapoi in bluza.
Y/N - M-am trezit cam devreme si voiam sa vad rasaritul.
Tata isi face loc langa mine si se uita ganditor in larg.
T - Parca e mai frumos rasaritul astazi.
Ma uit spre el si pot sa observ tristete in privirea lui. 
Y/N - Poate e din cauza ca nu l-ai mai vazut de mult timp.
T - Hmmm, e o posibilitate.
Mana lui se aseaza pe crestetul capului meu si cu ochi blanzi se uita la mine.
T - Sau poate e din cauza ca nu l-am mai vazut de mult timp alaturi de fiica mea.
Ii zambesc si il iau in brate, dar peste umarul lui zaresc o figura cunoscuta care imi facea agitat semn sa merg spre el.
Ii fac semn ca nu pot sa merg acum, dar el insista asa ca ma dezlipesc din bratele tatalui meu si incerc sa creez o scuza indeajuns de buna in cat sa nu sara la suspiciuni.
Y/N - Cred ca o sa merg inauntru...as vrea sa ma odihnesc putin totusi, ca sa fiu pregatita pentru mai tarziu, cand iesim cu barca.
T - Dar azi nu mergem. Trebuie sa merg spre oras. Voi sta acolo sa vand pestele urmatoarele zile.
Era perfect atunci, cu tata plecat puteam sa gasesc solutia la problema mea...sau mai bine spus a noastra.
Ma conduce inapoi in casa, iar cand ajung in camera mea deschid fereastra si ies inapoi pe plaja indreptandu-ma direct spre Jungkook.
Jk - Ce ti-a luat atat?
Y/N - Ei bine ce fel de fiica pleaca alaturi de un strain la ora 6 dimineata?!
Jk - Acel om era tatal tau?
Y/N - Da si nu ar fi fost foarte fericit sa te vada, mai ales sa afle ce esti...
Jk - Are o problema cu sirenele?
Y/N - Ei bine, daca vrei sa-ti vezi capul atarnat desupra semineului cuiva, atunci da, poti sa spui ca are.
Jk - Ne vaneaza?
Y/N - Nu, e un simplu pescar, dar e convins ca unul ca voi mi-a rapit mama si a dus-o in adancuri.
Jk - Nu am face asa ceva.
Imi dau ochii peste cap si oftez. Jungkook nu era chiar cea mai prietenoasa persoana, mai ales de cand a aflat ca l-am facut sufletul meu pereche, dar nu e ca si cum il stiam de mai mult de cateva ore.
Y/N - Avem probleme mai importante, ce ai aflat?
Dupa cateva cuvinte aruncate Jungkook a spus ca merge inapoi in orasul lui ca sa se itereseze de o metoda de a scoate lantul asta stupid.
Jk - Nu am reusit sa aflu mai nimic, e greu, mai ales cand incerci sa te feresti de familia ta.
Oftez si imi incrucisez bratele.
Y/N - Ce facem acum?
Jk - Ei bine, mi s-a spus ca exista cateva carti despre sirene la biblioteca de pe uscat, dar e prea periculos ca noi sa ajungem acolo.
Y/N - Atunci merg eu.
Jk - Tot vreau sa te insotesc.
Y/N - Nu ai spus ca e prea periculos?
Jk - Ei bine oamenii pot sa-mi vada cu usurinta solzii, dar daca ma acopar cat de cat si suntem atenti, cred ca putem sa trecem neobservati.
Y/N - Ma duc sa iau cateva haine de la tata, stai aici.

Cu grija ma strecor inapoi si apuc repede ce pot din dulapul tatei, iar apoi ma intorc la Jungkook. Dupa ce ne asiguram ca e cat de cat pregatit pornim spre biblioteca.
Calatoria noastra era linistita, nici unul dintre noi nu scotea niciun cuvant, cu toate acestea prezenta lui Jungkook imi facea inima sa bata incontrolabil si fara motiv.
Imi pun mana pe piept fix in jurul ei si incerc sa ignor pe cat se poate sentimentul.
Y/N - Am ajuns.
Intram inauntru si ne indreptam spre locatia de care ne-a spus bibliotecara. Spre bucuria noastra, biblioteca era aproape goala, asa ca puteam cauta cu usurinta informatii.
Citeam printre randurile cartilor incercand sa gasesc lucruri esentiale, dar imi era greu sa ma concentrez, mai ales cand ochii lui Jungkook ma scanau de fiecare data cand dadeam pagina.
Dupa cateva momente in care incercam sa nu o iau razna sub privirea lui si citit printre randuri pentru ca doar atat reuseam, ajung la capitolul care ne interesa.
Y/N - Cred ca asta este, medalionul sufletelor pereche.
Jk - Ce scrie?
Ma uit peste informatie, dar corpul meu incremeneste.
Jk - Ce s-a intamplat?
Spune baiatul uitandu-se putin ingrijorat la mine.
Inghit in sec si intorc cartea spre el.
Y/N - "Singura modalitate prin care doua suflete unite se dezleaga este doar atunci cand unul dintre ele moare."
Isi ridica privirea si se uita direct in ochii mei facandu-mi inima sa tresara.
Jk - Trebuie sa fie alta modalitate.
Ia inca o carte si se apuca sa citeasca in ea.
Jk - Mai cauta.

Dupa ore bune de citit am ajuns la concluzia ca singura modalitate este sacrificiul unuia dintre noi sau acceptul ca vom fi legati "pana ce moartea ne va desparti".
Iar odata cu realizarea faptului ca am pierdut timp pretios in cautarea noastra inutila, am decis sa ne indreptam inapoi spre plaja si sa incercam sa o luam de la inceput maine.
Probabil ca acest lucru ar fi fost usor de realizat, daca inima si corpul meu nu strigau constant dupa baiatul sirena.
Insa stiam de ce se intampla acest lucru...lantisorul. 
Prindeam rapid sentimente pentru un barbat care nu era al meu si toate astea erau urmare a prostiei si necunoasterii mele.
Jk - Trebuie sa ma intorc, nu stiu cat mai pot sa-i evit pe ai mei, dar si daca afla...voi avea probleme.
Y/N - Poate ca ar trebui sa mai stai aici putin.
Ma uit cu ochi mari si doritori la el. Baiatul sta cateva secunde pe ganduri.
Jk - Y/N...eu...
Cred ca incepea sa-si dea seama de efectele care ardeau tot mai tare in mine.
Imi plec capul si oftez.
Y/N - E okay, Jungkook, intele...
Jk - Aqua?!

Ridicandu-mi privirea urmaresc locul spre care se uita uimit baiatul. 
Cu o pereche de picioare lungi si palide, iar corpul acoperit de parul lung si albastru care stralucea, era o fata.
Jk - Aqua ce cauti aici!
Jungkook nu sta pe ganduri si fuge spre fata dandu-si jos si camasa tatalui meu ca sa o infasoare in jurul corpului ei gol.
Picioarele mele erau lipite de nisipul auriu, simteam cum tot corpul meu era cuprins de fiori, iar cineva impingea turturi de gheata in inima mea cand priveam imaginea din fata mea. Stiam cu siguranta cine era femeia...cea careia ii apartinea lantul din jurul gatului meu.
Inspir abrupt si ma apropii de cei doi cu pasi mici.
Jk - Cum ai ajuns aici, de ce ai venit aici, e prea periculos!
Aqua - Te cautam, nu am mai auzit de vesti de la tine si tatal tau a spus ca nu te-ai intors aseara!
Nu voiam sa-i intrerup, dar privirea ei se arunca scurt asupra figurii mele, iar cand observa lantul cu pandantiv in forma de scoica de la gatul meu incremeneste.
Aqua - Ah...acum inteleg.
Se indeparteaza putin de Jungkook si priveste spre mare cu ochii mari, dar in loc de lacrimi, o multime de perle albe se rostogoleau pe fata ei, era cu siguranta o faptura uimitoare.
Aqua - Puteai sa-mi spui de la inceput...
Jk - Gresesti! Doar pe tine te iubesc, te rog sa ma asculti!
Baiatul disperat prinde in brate figura ei facand inca un lant de electricitate sa treaca prin corpul meu.
Aqua - Nu trebuie sa spui nimic, credeam ca pot avea incredere in tine.
Jk - Aqua, eu...te rog...
Y/N - E vina mea...
Cei doi se intorc si se uita la mine, acum eram eu cea care avea lacrimi in ochi, dar pe obrajii mei nu curgeau pietre pretioase sau nestemate, iar parul meu nu stralucea la fel de tare si frumos ca al ei.
Jk - Y/N...
Y/N - Nu stiam. Nu stiam ca daca o sa-l pun la gat o sa creez haosul asta!
Jungkook se intoarce si spre mine, dar ezita...probabil ca inima ii spunea sa vina la mine, dar era doar un efect, deoarece inima lui era la ea.
Y/N - Nu voiam sa se ajunga la asta, nu e vina lui Jungkook, te rog sa-l crezi.
Aqua se uita lung la mine, iar apoi face pasi mici pana ajunge in dreptul meu.
Figura ei era mult mai plapanda, iar pielea, desi cu solzi, parea mult mai fina decat a mea.
Mana ei se aseaza pe fata mea si cu grija sterge o lacrima de pe obrazul meu.

Aqua - Te cred. 
Se uita cu tristete la mine, iar apoi la Jungkook.
Aqua - Ei bine...cred ca atat a fost, ai grija de el.
Aqua isi da jos haina si se indreapta inapoi spre mare, Jungkook pe urmele ei.
Jk - Aqua, stai!
Eu nu puteam decat sa stau si sa ma uit la cei doi care se pierdeau printre valuri.
Imi plec capul si las lacrimile sa cada. Stiam ce aveam de facut.
Zambesc uitandu-ma spre casa mea, unde lumina era stinsa, semnificand ca tatal meu era plecat.
Inima mea era stransa cand ma gandeam ca urma sa-l parasesc la fel ca mama mea, inghitita de ape reci si sarate.

Y/N - Imi pare rau...

Soptesc cu greu inainte sa ma afund in adancurile marii, lasand in urma mea sa straluceasca, un singur lantisor cu un medalion in forma de scoica.

Uah, am terminat. Sincer a fost putin dificil sa scriu inceputul capitolului asta deoarece sunt putin cam obosita, dar pana la urma mi se pare ca a iesit destul de frumos.
Initial voiam sa fac doua ending-uri la el, dar cred ca cel mai potrivit e asta, pana la urma nu toate povestile trebuie sa aiba un final fericit. 🙃
Pareri?