Necunoscuta

Vineri

După ce am lucrat aproape continuu de luni până joi, azi ar cam fi vremea să mă relaxez. Ideea unui weekend prelungit, la cățărat, îmi surâde tot mai mult. Nu vreau să mă întorc la cabană unde am avut aventura ciudată, m-aș duce dincolo, la poiană, dar acolo e mai bine să mergi cu cineva, nu de unul singur.

Pun mâna pe telefon, îl sun pe amicul meu, Emil, salvamontist și pasionat de cățărat ca și mine. La invitația mea răspunde cu o altă invitație: organizează o tabără pentru copiii pasionați de alpinism, nu aș vrea să merg și eu? Că el ar veni la mine, dar nu poate. Ideea unui weekend plin de copii smiorcăiți nu-mi surâde deloc. Refuz cât mai politicos, apoi îmi calc pe inimă și mă milogesc de celălalt amic, Dan, avocatul. După ce sun și a doua oară, în cele din urmă răspunde:

 -Salut, Geo! Ce mai faci, omule?

 -Salut! Uite, vreau să organizez weekendul ăsta o ieșire la cățărat. Nu vrei să vii? Cu cortul, la mine la poiană...

 -Ăăăă...păi...știi, Geo, aș vrea, dar nu prea pot...trebuie să particip la un eveniment...am o obligație...

 -Hai, mă! Ce eveniment? Era o vreme când nu ai fi ratat așa ceva pentru nimic în lume...

 -Mă, tu chiar nu știi? Nu ai aflat?

 -Ce să aflu? S-a întâmplat ceva?

 -Păi, scuze atunci, dacă trebuie să fiu eu cel care-ți aduce vestea... Iris se mărită mâine, cu Ilie, fostul tău șef...la nunta lor trebuie să merg...știi că am conexiuni cu firma...bla, bla, bla...

Auzul nu îmi mai servește. Iris se mărită? Cu boșorogul ăla? Aud cum Dan turuie scuze peste scuze, dar nu îl ascult. Mintea mi s-a oprit la cuvântul Iris.

Mă trezește un strigăt din telefon. E Dan:

 -Alo? Geo? Ești ok, omule? Nu ai mai zis nimic...

 -Da, sunt ok, sunt ok, ce mare lucru...nu m-am gândit că ăștia s-ar putea vreodată măcar întâlni, darămite căsători... dar e ok. El e chiar genul clasic la care o să îi stea bine coarnele...

 -Bine, frate, oftează Dan. Eu te las, că mai am ceva treabă pe aici, înainte să pornesc. Toate cele bune! Mergem noi altă dată la cățărat împreună!

 -Da, sigur, salut omule!, zic eu și închid cam abrupt.

Futu-i ! Deci asta se mărită mâine?

Amintirile, pe care am tot încercat să le șterg din minte, ies la iveală, valuri după valuri...

Numai stând și rememorând unele dintre ele, simt că mă umplu de furie și disperare, în aceeași măsură. Nu pot să stau aici, să risc să mă mai sune câțiva oameni pe subiectul ăsta, să mă mai enervez...Mama dracului! La poiană am semnal!...Nu, nu merg acolo. Merg tot la cabana din chei! Beau două zile, ca să uit... apoi duminică mă trezesc din beție, și viața merge mai departe!

Cu gândul ăsta, fug la cumpărături. Refac stocul de prim ajutor, consumat cu ciudata de weekendul trecut, apoi cumpăr de mâncare și de băut ca lumea. Plus mâncare pentru Lara. Apoi alimentez mașina la benzinărie, merg acasă, o iau pe Lara, o las pe bunica perplexă, văzând că iarăși plec. Fără să îi dau prea multe explicații, pornesc la drum. Se anunță un weekend cald, frumos, fără furtuni. De data asta, nu va mai fi vreo problemă pentru Lara. Plus că deja e cosit de data trecută! De-abia aștept să ajung acolo. Am nevoie de alcool să uit, să intru în acea zonă de nepăsare creată artificial.

Pare mai departe cabana, mai ales fiindcă sunt nerăbdător.  De săptămâna trecută, natura s-a refăcut frumos, dacă nu aș fi știut, greu aș fi intuit inundația de acum câteva zile. Ajung la cabană, e frumos, scot hamacul, mă arunc în pârâu. Pun tot acolo și sticlele de apă și de băutură, în lada anume făcută. Desfac o sticlă de whisky și o bere. Apoi, altă bere... Mă joc cu Lara cu mingea, apoi îi dau apă, când văd că e însetată. Pe nesimțite, alcoolul care mi-a intrat în sistem începe să își facă efectul. Ațipesc o vreme în hamac, apoi mă trezesc când Lara latră la niște ciori îndrăznețe, venite la furat. Mai am jumătate din sticla de whisky, beau iar, legănându-mă, aparent indiferent, în hamac.

Mă trezesc că e aproape întuneric și mi-e rece. Mă târăsc până în cabană, cumva, nu știu cum și mă arunc în pat. Dorm și visez că sunt cu ea. Îmi zâmbește dulce și facem dragoste. Sunt atât de fericit!

 -Iris, te iubesc, promite-mi că nu pleci niciodată de lângă mine!

 -Prostuțule, și eu te iubesc! Nu plec nicăieri!, îmi zice ea pe un ton dulce și îmi mângâie părul.

Mă cuibăresc lângă ea. Mă strânge în brațe și  zâmbesc fericit în somn.

Mă trezește lumina puternică a soarelui. Cât naiba o fi ceasul? Ce contează, până la urmă?

Lara nu e în cabană! Fir-ar! Sper că nu i s-a întâmplat ceva!

Mahmur, dar plin de îngrijorare, ies pe ușă, clătinându-mă. Automat, lumina mă orbește. Merg să mă ușurez și apoi încep să o strig pe Lara.

Rămân blocat, când ochii pe care mi-i dezlipesc cu greu îmi transmit imaginea...

Lara e pe malul pârâului, împreună cu o femeie!

Mă duc spre acea imagine, încercând să procesez dacă ceea ce văd e real sau visez. Lara vine spre mine bucuroasă, dând din coadă, iar femeia îmi zice pe un ton ușor ironic:

 -Bună dimineața...la amiază! Credeam că nu te mai trezești!

Băga-mi-aș! E sora nebunului...Bianca...sau cum o mai cheamă...

Neuronii mei amorțiți nu îmi pot da răspuns la întrebarea întrebărilor:

CUM MAMA DRACULUI A AJUNS ASTA IAR AICI????