Sub atenta îngrijire a lui Greg, Denisa făcea pași încet, dar sigur, spre vindecarea completă.
Se simțea mai bine chiar decât atunci când trăia Demetra, fiindcă la fel de treptat cum se vindeca, se îndrăgostea de Greg.
În mintea ei nu mai exista șeful, omul care-o drogase ca s-o pună să lucreze pentru Organizație...doar Greg, omul care-o iubea cum nu mai experimentase vreodată iubirea.
Pe de altă parte, Greg radia. Simțea că trăiește pentru prima dată în viață. Denisa îl acceptase și-l iubea. Erau zilnic împreună. Chiar și doctorul observase schimbarea și comentase că tratamentul funcționează...deși Greg nu luase absolut nicio pastilă.
Se întorcea de la cumpărături, cum făcea zilnic de când se mutase, aproape, la Denisa. Simți o durere ascuțită care-l făcu să se oprească. Îl durea toracele și umărul stâng și-un val neobișnuit de transpirații reci îl făcu să tremure. Își trase cu greu picioarele după el, ajunse pe marginea drumului la o bancă unde se așeză. Se simțea peste măsură de obosit, ar fi putut adormi acolo dacă n-ar fi știut ce i se întâmpla. Îl sună pe amicul său, doctorul, care porni imediat să-l ajute. Apoi o sună pe Denisa. Pretextă o urgență la Organizație și oftă ușurat când ea păru că acceptă explicațiile. Apoi se așeză mai confortabil pe bancă, așteptând doctorul.
Privi spre cer, spre norii care pluteau deasupra și se simți împăcat. Avusese o viață solitară, solicitantă, secretă. În cele câteva săptămâni cu Denisa experimentase forța iubirii și exuberanța unei relații, simțise că trăise o a doua viață, la care nici măcar nu îndrăznise vreodată să viseze. Era împăcat cu ce i se va întâmpla, orice ar fi fost să fie. Își mai dorea să reziste pe Pământ doar cât să își poată face testamentul. Denisa va fi liberă și bogată, dacă va accepta ce-i va lăsa ca moștenire. Apoi un zâmbet îi apăru pe față, când o idee îl străfulgeră. Dădu din cap aprobator, în timp ce mintea îi organiza un plan de acțiune, așa cum făcuse de mii de ori în zeci de ani.
Doctorul sosi cu o ambulanță privată. Fu imediat întins pe targă și prins la aparate. Păstra pe față zâmbetul, însă, lucru complet neobișnuit pentru el. Doctorul se îngrijoră și mai mult când îl auzi zicând:
-Nu-i așa că norii sunt minunați azi?
Doctorul își dădu ochii peste cap:
-Greg, prietene, ce-i cu tine?
-Prietene, știu că mă crezi nebun...dar îți spun că recunosc simptomele infarctului, deci nu încerca să mă menajezi...Cât timp am stat acolo pe bancă, așteptându-te, am privit norii și parcă i-am văzut pentru prima dată cu adevărat. Cât timp pierdem din viață prinși în lucruri cu adevărat neimportante, ratând lucrurile cu adevărat importante? Cum de pierdem din vedere misiunea noastră primordială, aceea de a trăi? Mai știm oare ce înseamnă să trăiești? Au trecut ani de zile de când n-am mai apucat să mă bucur de natură... Avem aici o planetă întreagă, plină de minuni și noi ne facem griji pentru niște nimicuri, ne spionăm, ne ucidem, ne vorbim de rău, ne suspectăm...în loc să ne bucurăm de minunile din jur din toată inima...
Doctorul îl privi îngrijorat. Oare aiura?
-Prietene, nu delirez, zâmbi iar Greg. Cred c-am avut un mic infarct, dar nu delirez. Ajută-mă să mă pot bucura de viață cât mai am de trăit...prelungește-mi concediul medical...sau pensionează-mă pe caz de boală...
-Asta, cu siguranță, zise doctorul. Nu te mai las să te întorci acolo. Ai muncit destul pentru Organizație. Ar fi timpul să te treacă în rezervă.
-Promiți că poți să mă ajuți?, șopti Greg, simțindu-se tot mai ostenit. Promite-mi, prietene...
-E ca și rezolvat, Greg. Nu te stresa de nimic...
Se trezi în mirosul înțepător de spital, pe care-l urâse întotdeauna. Doctorul îl privi cu ochi critici:
-Te-a sunat Denisa de vreo sută de ori...Ce-i cu tine și cu fata asta? Nu-mi spune..., zise el văzând zâmbetul de pe fața lui Greg la auzul numelui ei. Hei! Cal bătrân nerușinat, zise el izbucnind în râs. De asta te lasă inima?
-Prietene, n-am mai fost niciodată atât de fericit ca acum...Vreau să mă însor cu ea.
-Tu vorbești serios? Ea știe despre...situația ta?
-Nu, și promite-mi că n-o să-i spui nimic. Nu vreau să mă accepte sau să stea cu mine din milă. Până la urmă, nu-s de plâns. Am trăit din plin cât am trăit și cu siguranță că o să fiu fericit cu ea cât mai am de trăit...
-Tu chiar vorbești serios! Omule! Ai cerut-o? A zis da?
-Încă nu...dar am planuri făcute...repară-mă, doctore, repede...
-Hă? Zise el surprins. Dar drept cine mă iei, Iisus Hristos care face miracole? Ți-am prescris medicamente și tu nici măcar nu te-ai atins de ele...despre ce vorbim aici? Dacă vrei să mai ai timp cu fata asta, apoi mai ascultă și de mine, nu doar de capul tău încăpățânat...
-Bine, bine, bine! Promit că te ascult...orice, numai să fiu iar cu ea...
-Greg, nu-i de glumă! Vrei ca Denisa să bată recordul mondial la cea mai rapidă văduvă, sau ce? Deocamdată stai aici, să te stabilizezi și să te țin sub observație. Apoi o iei ușor...ce...?, zise el privindu-l pe Greg care zâmbea absent. Hei, cu tine vorbesc! Nu te urci înapoi în șa până ce nu te las eu, cowboy! Lași fata să stea puțin...
Dar Greg nu-l mai asculta...în mintea lui, el era deja în brațele ei, îi simțea respirația și bătăile inimii. Îi auzea vocea și îi simțea parfumul. Era beat de imaginea ei, de sentimente care nu le mai trăise vreodată, sau doar crezuse că le trăise, dar se înșelase. Închise ochii, adormi și căzu în cel mai drag vis al său, o extensie a ceea ce tocmai își imaginase.
CITEȘTI
Necunoscuta
Ficção GeralCând o necunoscută grav rănită și cu amnezie îți apare noaptea, la ușa cabanei din creierii munților, cum ți se schimbă viața?