Necunoscuta

La spital

Sunt înconjurat de lumină. Visez.

-Georgi!, aud vocea melodioasă a mamei. Hai la masă!

Sar bucuros de pe podea. Azi avem clătite!

-Te-ai spălat pe mâini?, se uită ea cercetător spre mine.

-Ăăăă...nu prea...

-Geo Marinescu, dacă nu te speli pe mâini, nu primești desert...

Dau fuga la baie. Mă privesc în oglindă, dar nu mă recunosc...

Cine e adultul acesta cu părul vâlvoi și barbă?

Un glonț lovește oglinda și  aceasta se sparge în mii de bucăți...

Sunt la înmormântarea părinților mei. Mă uit la cele două sicrie și nu pot să înțeleg cum cei doi de acolo sunt Mama și Tata. Unchiul o strânge în brațe pe bunica, care e foarte supărată, plânge în hohote. O mulțime de străini îmi strâng mâna, iar unii dintre copiii de la școală sau din cartier sunt și ei prezenți și se uită ciudat la mine...Văd o monedă căzută pe jos și mă aplec să o ridic...

Nu mai sunt la înmormântare. Ascult din dosul ușii cum bunica vorbește cu unchiul, care vrea să o convingă să mă trimită la un internat, iar bunica refuză categoric. Aud ușa cum se trântește, iar când mă uit afară...

Sunt bătăușii din cartier, Luca și Mihai. Mă supraveghează să vadă când mă trimite bunica la magazin, ca să mă bată și să îmi fure banii...tresar speriat.

-Cine-o să te apere, Geo-tăntăleo?, zice batjocuritor Luca. N-ai tată care să te apere!

-Ha, ha!, îi ține isonul Mihai. N-ai tată, n-ai tată!

Îmi simt pumnii încleștați.

-Hai, Geo!, strigă Emil. Mai ai un pic și ajungi în vârf!

Sunt agățat de o stâncă aproape verticală. Dar sunt paralizat. Nu  mă pot mișca niciun centimetru. Simt bătaia vântului și soarele arzător. Apoi aud un hohot de râs:

-Nu poate, dragă! Numai tu poți!

Cumva mă trezesc plutind deasupra stâncilor. Iris se sărută pasional cu Emil, apoi încep să se dezbrace. Strig furios, dar niciun sunet nu-mi iese din gât...Mă uit prostit cum Iris și Emil și-o trag, apoi mă trezesc pe un scaun. Sunt la un examen la facultate și nu știu răspunsurile.  Mă uit ca un prost la întrebarea de pe ecran și mă simt frustrat că am învățat totul, numai asta nu. Lângă mine sunt câțiva alți colegi. Nu le văd fețele, doar degetele care tastează cu spor răspunsurile...

De acolo sunt la notariat, unde unchiul își adjudecă dreptul asupra moștenirii mele...

Apoi aud o voce cristalină, ca de copil, care mă cheamă:

-Geo! Geo!

Zâmbesc prin somn:

-Iubita mea!

Chemarea se repetă:

-Geo! Geo! Mă auzi?

-Normal că te aud, iu..., zic eu cu voce tare, trezindu-mă buimac din somn.

Sunt întins pe un pat de spital. Cum mama mă-sii am ajuns aici?

-Elena...șoptesc eu spre perechea de ochi albaștri pătrunzători, care mă privesc intens. Ce s-a întâmplat? Cum am ajuns aici? Nu-mi amintesc nimic...

-Ai fost împușcat...când ai venit după mine...îți amintești?

Ceva, ca un ecou al unui film de groază, îmi trece cu iuțeala fulgerului prin minte. Chiar că am fost împușcat...