Necunoscuta

Cu douăzeci de ani în urmă

-ÎMPINGE!!!, urlă moașa către Estelle. Apoi  se uită spre doctor, care aprobă tăcut, dând din cap. Mai ai puțin și scapi! Hai, fetițo!

Estelle era la capătul puterilor. De două zile era în spital. Ura spitalele cu toată ființa ei. Dar n-avusese de ales... Apoi începuseră durerile nașterii...

Se simțea ca un animal care își dă duhul și nu o mai interesa decât să se termine odată această agonie. Inspiră, apoi mai împinse odată, auzind pocnetul oaselor bazinului la expulzarea fătului. Apoi, totul se transformă în tăcere și întuneric...

Se trezi mai târziu, în altă cameră. Era legată la aparate și cu o perfuzie pe jumătate goală lângă ea. Se simțea mai bine. Poate că îi dăduseră ceva? Era pentru prima dată după multă vreme când chiar se simțea bine. Dădu să se miște, apoi constată cu stupoare că era legată de pat! Ce naiba? Se ridică puțin, apoi căzu înapoi pe pernă.

Preocupată, își chestionă memoria ca să afle ce se întâmplase, dar, ca de atâtea alte dăți, memoria nu-i fu de folos. Încercă să strige, dar nu putu. Brusc se simți obosită și-și zise că cel mai bun lucru ar fi să se odihnească, iar apoi va vedea ce va mai fi...

O asistentă drăguță se strecură în camera ei mai târziu. Lui Estelle i se păru că îi spune că va putea să își vadă copiii mai târziu, dar era prea confuză ca să mai poată face diferența între realitate și vis.

Dar nu mai avu șansa asta. La scurt timp după aceea, Estelle părăsea, la 21 de ani, o lume crudă, în care singura ei întâlnire cu fericirea fusese datorită băiețelului ei adorabil. Nu avea să-și cunoască niciodată fiica pe care tocmai o născuse. Cei de la spital îi organizară o ceremonie scurtă, apoi fu incinerată. Fără să-și bată capul prea mult, actele fură întocmite, iar copiii ajunseră în grija statului.

Dar soarta are felul ei de a echilibra lucrurile. Prin mijloacele ei necunoscute, cei doi orfani fură adoptați de același om care mai adoptase anterior trei băieți. Povestea mamei, moartă imediat după naștere, îi atinsese o coardă sensibilă.

Și așa se formă familia Cazacu în efectivul pe care îl cunoaștem azi.

Cam pe atunci  pe când Estelle se pregătea să nască, Samir prinse veste despre o oportunitate de afaceri. Lăsă baltă colțul străzii, micile combinații, și se aruncă, trup și suflet, în lumea tenebroasă a ilegalităților. În decursul câtorva ani făcu orice, se implică în orice, își ținu gura când trebuia, se uită în altă parte când trebuia. Pierduse șirul crimelor, al torturilor pe care le executase. Ce nu pierduse niciodată din vedere era cât și cum putea câștiga și mai mult.

 După ce adunase suficienți bani, conștient că la un moment dat tot se va afla ceva despre ce a făcut, se interesă de un alt individ, la fel de flămând de bani cum fusese și el la început, care să îi devină subaltern. Nu era lucru ușor să găsești pe cineva de încredere în lumea aceea. Pusese la încercare mai mulți, dar nu găsi niciunul demn de încrederea lui.

După ani buni, îi ajunseră la urechi zvonurile despre Max nebunul, Mad Max, cum se autointitula el, un individ fioros, dar extrem de abil. Crescut pe străzi, sărac, dar descurcăreț, lui Samir i se păru că se vede pe el în tinerețe, când se întâlniră. Max se dovedi fix genul de om de care avea încredere, care știa exact ce e de făcut, când trebuia făcut ceva, un tip foarte calculat, bun strateg, bun la improvizație când era nevoie, plin de idei.

 Samir se felicită că îl cooptase în schemele lui, fiindcă după aceea, Max îi făcuse afacerile să explodeze. Max știa să facă bani din orice. Drogurile, prostituția, jocurile de noroc făcură loc afacerilor imobiliare, apoi trecuseră la investiții în domeniul sănătății. În orice domeniu, Max cunoștea oamenii care trebuiau, pentru ca să se poată rezolva totul așa cum voia el. Aveau o rețea legală, la vedere, sub care se ascundea, ca la un aisberg, grosul afacerilor.

Contrar credințelor lui Samir, care mereu zicea că școala vieții bate orice școală, Max ținea neapărat să studieze. Își rezolvă fără probleme diploma de opt clase și cea de bacalaureat, apoi se înscrise la facultatea de drept, la distanță, fiindcă nu voia să fie prins departe de afaceri. Studie cu foarte mare interes legile, fiindcă îl pasiona subiectul. La facultate își extinse relațiile, cooptând avocați și judecători în cercul lui de colaboratori.

Cireașa de pe tort fu însă la absolvire, când Samir îi dădu pe mână tot, făcându-l peste noapte administrator al  celui mai bogat om din țară. Samir avea planuri de retragere. Își cumpărase deja o insulă exotică și o boscorodea toată ziua pe nevastă-sa că nu îi făcuse decât un băiat, căci de-ar fi  avut o fată, ar fi măritat-o cu Max.

Facultatea îl ajutase pe Max să se transforme. Era ca și cum ar fi avut două identități. În una, era tipul dur, de pe străzi, care sărea ca nebunul și făcea orice, fără remușcări. Acel Mad Max. În cealaltă, era un individ serios, aranjat, care făcea cinste facultății absolvite.

Acesta era Max pe care îl întâlnise Elena, după petrecerea lui Mario.