Denisa coborî din avion în Londra. Urcă în mașina care o aștepta și care o duse până la intrarea unei clădiri aparent abandonată. Inspiră adânc, apoi păși înăuntru.
Își dusese planul la îndeplinire, iar Greg se ținuse de promisiune. Trăia. Dar ce va fi de acum încolo?
Merse prin clădirea plină de resturi, până ce ajunse la o ușă metalică cu vopseaua scorojită, parțial mâncată de rugină.
-Delivery!, strigă ea, cum o instruise Greg.
-Pizza?, răspunse cineva din dosul ușii.
-No, sir, your lasagna!, zise ea repede.
Ușa scârțâi prelung și un individ mărunțel se ivi în cadrul ei:
-Cine comandă lasagna în ziua de azi?, zise el privind-o serios.
-Numai cui nu-i place pizza, răspunse ea.
El zâmbi:
-Bine-ai venit la Londra, Denisa!
Ea îl privi atent, apoi zâmbi înapoi:
-Bine v-am găsit!
Păși în interior. Era o cameră largă ce semăna oarecum cu restul clădirii, cu excepția faptului că de jur-împrejurul pereților avea multe uși.
-Ești în camera de așteptare, zise el, văzându-i privirea dezorientată. Eu sunt Ted. Hai după mine, ești așteptată...
Intrară pe una dintre uși. Ea fu uimită să constate că se afla într-un hol întunecos și foarte lung, luminat de neoane din loc în loc, care avea un covor moale pe mijloc. Înaintau fără zgomot, iar ea numărase deja peste 50 de neoane, când Ted zise brusc:
-Am ajuns. Apoi îi arătă o ușă, iar el dispăru.
Denisa bătu la ușă. Apoi intră.
Se uita prostită la camera unde se afla.
Semăna cu un depozit alimentar. Nu era nimeni acolo, dar auzi voci și gălăgie și se duse înainte. Intră în ceea ce părea bucătăria unui restaurant, cu chefi țipând la subalterni, cu oale în clocot și tigăi sfârâind. Un bărbat transpirat o observă și o întrebă:
-Denisa?
Ea dădu din cap aprobator.
-Schimbă-te repede în vestiar și hai să mă ajuți!
Ea dădu din cap. Descoperi repede vestiarul, zări dulapul etichetat cu numele ei, apoi îl deschise. Găsi acolo o uniformă albă și o bonetă. Aruncă în vestiar hainele și bagajul ce-l avea, apoi se duse în bucătărie. Preț de câteva ore curăță cartofi, apoi spălă o grămadă de fructe și legume, apoi cără și spălă vase murdare. Mâncă o bucată de baghetă franțuzească, pe care o găsise abandonată de cineva pe o tejghea, apoi, când munca se apropie de sfârșit, omul o trase deoparte și-i zise:
-Uite 50 de lire, mersi mult de ajutor. O să te mai chem când mai am nevoie de tine. Poți pleca.
Amețită de oboseală, Denisa visa la orice suprafață orizontală pe care ar fi putut dormi. Se simțea frântă. Se schimbă, apoi ieși. Ted era deja lângă ușă, o aștepta:
-O tură lungă, nu? Poate mâine ai noroc de ceva mai ușor..., zise el.
Ea dădu din cap:
CITEȘTI
Necunoscuta
General FictionCând o necunoscută grav rănită și cu amnezie îți apare noaptea, la ușa cabanei din creierii munților, cum ți se schimbă viața?
