Necunoscuta

Cu un an în urmă

Tina se trezi din somn, buimacă. Clipi de câteva ori, apoi se șterse apăsat pe ochi. Credea că încă visează.

Era așezată pe un șezlong, la umbră, pe o terasă largă, plină de flori și inundată de lumină. O pajiște înconjurată de copaci seculari parcă îmbrățișau terasa, și acopereau orizontul. Nu se vedea nimeni, terasa nu era legată de nicio altă clădire. Tinei i se păru totul extraordinar de bizar.

Se ridică în șezut, își masă tâmplele, apoi se uită în jur. Tresări când auzi vocea lui:

  -Cum te simți?

Tina fu șocată. Era omul care o ajutase să se ridice de pe banca din parc...

 -Cine ești? , țâșni întrebarea.

 -Sunt Greg, răspunse calm el.

 -Cum am ajuns aici?

 -Te-am adus noi, eu și colega mea. Sabina, hai că s-a trezit!

Tot parcă de nicăieri, apăru și ea. Tina era tot mai dezorientată:

 -De ce sunt aici? Ce vreți să-mi faceți?

 -Dacă am fi vrut să îți facem ceva, am fi putut, răspunse calm Sabina. Ești aici fiindcă te urmărim de ceva vreme. Avem nevoie de tine, iar tu ai nevoie de noi.

 -Hă? Cum adică?, întrebă, sincer mirată Tina.

 -Să zicem că suntem o organizație...cu destule resurse...care are scopuri asemănătoare cu ale tale...răspunse calm Greg.

 -Ce scopuri? Despre ce vorbiți?

 -Poate dacă îți arătăm e mai ușor...

Sabina desfăcu cu îndemânare un laptop, iar privind imaginile, Tina amuți.

 -Ne-ai povestit foarte frumos toată viața ta, spuse calm Greg. Știm tot despre tine. Știm și ce plănuiești. Ți-ai pregătit chiar și moartea. Dar dacă nu ar trebui să fie așa?

 -Dar...dar..., se bâlbâi Tina. Cum m-ați făcut să vă povestesc? Nu am mai spus astea nimănui, niciodată...Nu înțeleg...

 -Cum spuneam, suntem o organizație...avem resurse ca să facem lucrurile să se întâmple așa cum vrem noi...

 -Deci m-ați drogat, ca să scoateți povestea de la mine! Bun! Atunci, dacă puteți face asta cu mine, puteți face ce vreți și cu alții, inclusiv cu el. Revin la întrebarea: de ce sunt eu aici?

 -Noi te putem ajuta să obții ce vrei, dacă și tu ne ajuți să obținem ce vrem.

 -Cum?

 -Noi îl vrem pe cel care conduce organizația. Șeful cel mai mare. Pe orice căi am încercat, nu am reușit să îl legăm de infracțiunile comise. Nimeni nu vrea să vorbească. Toți se tem. Însă tu ai reușit ce nu am putut să facem noi de multă vreme: să intri în casa unui apropiat al lui. Îți cerem doar o mică favoare... un nimic pentru tine, dar ceva semnificativ pentru noi...

Treptat, pe măsură ce Greg explica cu vocea lui calmă, Tina se simți oarecum mai destinsă.

 -Dar nu am nicio garanție că voi putea face asta!

 -Știm cum pare treaba asta, dar vrem să încercăm și în felul acesta. Nu ai  nimic de pierdut, dar, dacă reușești, avem toți de câștigat. Nimeni nu știe că noi ne-am întâlnit. Ba chiar, la un moment dat, nici tu nu îți vei mai aminti...

 -Cum adică?...Ce...mai zise Tina, apoi capul îi căzu în piept și adormi la loc.

Se trezi la ea în cameră, în pat. Dezorientată, își trecu mâna prin păr, gândindu-se că tocmai avusese cel mai ciudat vis, când privirea îi căzu pe obiectul mic, dreptunghiular, de pe măsuța de toaletă. Simți că o trec fiori reci. Tremurând, puse obiectul în poșetă, apoi se trânti în pat, simțindu-se lipsită de vlagă. Își trase pe cap pătura, incapabilă să proceseze ceea ce tocmai i se întâmplase. Stomacul începu să îi facă scandal, iar după ce se liniști cât de cât se duse în bucătărie să își ia ceva de mâncare. Mâncă fără să simtă gustul mâncării, în timp ce mintea îi crea milioane de întrebări și de scenarii, toate legate de experiența absolut bizară ce avusese loc în acea dimineață.

În cele din urmă, se liniști, își zise că, într-adevăr, viața merge înainte, oftă, se ridică de pe scaunul unde stătuse preocupată aproape o oră, intră la duș , în timp ce își repeta, ca o rugăciune cuvintele: ,,o mică favoare...o mică favoare”.

După ce ieși din duș, Tina era iar calmă, relaxată. Își uscă și își perie părul, se machie discret, apoi se pregăti de sesiunea foto de la apus. La ora stabilită, mașina apăru la poartă, iar ea se urcă, având grijă să nu uite nici poșeta care conținea telefonul și micul obiect care dovedea că, în ciuda a ceea ce rațiunea ne spune, se întâmplă și lucruri inexplicabile în lumea asta.