Necunoscuta

Treburi de tați

Nu mai vând casa copilăriei mele...o s-o transform...

Va fi un cuib de iubire și bucurie pentru noi trei...

Am început cu dormitoarele de la etaj...

-Geo, vii să mănânci? , o aud pe Elena din bucătărie.

-Imediat, iubito.

-Pun în farfurii?

-Da, te rog...

Cobor plin de pete de vopsea pe haine. Merg să mă schimb și să mă spăl, apoi ajung la ea. Iubita mea cârlionțată, cu ochii de cer.

Mă privește intens, iar eu o sărut.

-Ce-i?, mă chestionează ea curioasă.

-Ești atât de frumoasă!, îi zic și chiar așa e.

-Geo Marinescu, lingușitorule, zice ea râzând. Ce încerci să obții?

-Nimic, iubito, am mai mult decât credeam vreodată c-aș putea avea...dar să știi că n-aș refuza niște brioșe...

-Am ceva pentru tine, zice ea zâmbind.

-Hmmm?, o privesc eu întrebător.

-Lara!, strigă ea, iar fetița apare cu un mănunchi de baloane albastru-deschis legate la zgardă. Poartă un tricou pe care scrie...SORĂ MAI MARE, tot cu litere albastre...

-Ceee?, sar eu bucuros. Ce-i asta?

-Ghici, zice ea și zâmbește. Vom fi părinți de...

-Băiețel?, zic eu, iar ea zâmbește cu gura până la urechi. O iubito! Nu-mi vine să cred!

-Te iubesc, Geo, zice ea și eu simt cum mă inundă bucuria...

-Si eu te iubesc, Elena! Vrei să vezi ce-am lucrat azi...?

-Da...Chiar sunt curioasă cum a ieșit cu culoarea aia...

Urcăm împreună spre camera în nuanțe de verde. Am asamblat și pătuțul primit de la Theo și Maya, iar balansoarul renovat al bunicii are în el un imens urs de pluș...

-E foarte frumos, Geo! Bravo! Îmi place!

O privesc în ochii aceia minunați pe femeia care mi-a schimbat ireversibil viața.

-Cum e...burtica?

-E bine, zice ea voioasă. Crește... și devine tot mai rebelă...

Undeva , la sute de kilometri depărtare, Greg o urmărea, cu îngrijorare crescândă pe Denisa vomitând din nou. Vestea că va deveni tată îl dăduse peste cap. Petrecuse deja nopți întregi gândindu-se cum va putea face față noului său rol, de soț și tată. Pentru primul își făurise o viziune în timpul cât se apropiase de Denisa, în timpul recuperării ei. Dar al doilea nu-i dădea pace.

-Draga mea...ești sigură că ești bine?

Ea ieși palidă din baie. Se strecură înapoi în pat, murmurând:

-Cred că da...doar am nevoie să dorm puțin...

-Să-și aduc ceva?

-Apă plată cu lămâie...poate niște covrigei...

Greg i le puse la îndemână, pe măsuță. Apoi îi șopti:

-O să ies puțin la cumpărături...odihnește-te, bine?

-Îhî, zise ea și apoi se rostogoli pe-o parte, cu perna pusă peste cap.

Greg încuie casa când ieși. Se aflau într-o căsuță închiriată, nu departe de unde locuise înainte Denisa. Greg însă avea planuri, așa cum știm. Acum, că ea urma să-i devină soție și mama copilului lor, el țintea mai sus: o casă a lor, care să le fie loc de refugiu. Ochise un teren minunat, mare, cu copaci și cu acces la un pârâiaș, undeva lângă oraș. Se urcă în mașină, apoi telefonă agentului imobiliar. Se târguiră o vreme, apoi agentul cedă insistențelor lui, iar Greg zâmbi: peștișorul se crezuse rechin, când simțise că el era interesat de teren. Dar cunoscându-i slăbiciunea, Greg îl dezumflase înapoi la statutul lui de peștișor. Urmau să se întâlnească la fața locului, pentru o ultimă inspecție, înainte să semneze actele.

Omul se ținu de promisiune și apăru la timp. Se plimbară printre copaci, discutând, apoi Greg îl urmă la sediu, unde actele fură semnate. Greg viră în contul vânzătorului suma de bani, apoi îi ceru agentului să-i recomande o firmă de construcții serioasă. Deloc surprinzător, fratele lui se ocupa cu construit case, iar Greg se duse direct la el pe șantierul unde omul lucra. Fu mulțumit să-l vadă că era echipat corespunzător și lucra cot la cot cu ceilalți.

-Numai așa pot garanta că e făcut totul ca la carte!, zâmbi el spre Greg. Haideți în mașina mea. Să discutăm ce aveți nevoie...Fratele meu v-a trimis?

După discuții, târgul fu făcut, apoi merseră la fața locului.

Când Greg scoase planurile casei, omul făcu ochii mari:

-Sunteți arhitect?

-De ce?

-Planurile sunt executate impecabil...

-Nu sunt arhitect, zâmbi Greg măgulit. Doar pasionat...

-Dar știți că nu putem demara construcția fără autorizații...

-Se rezolvă...când puteți începe? Soția e însărcinată, timpul e scurt...aș vrea să terminați în maxim șase luni...

Omul își roti ochii în cap, socotind. Apoi întinse mâna:

-Terminăm aici în două săptămâni...și dacă rezolvați autorizațiile...vă garantez că vă veți putea muta înainte ca doamna să nască...

-Voi veni să văd cum progresați. La revedere, spor la treabă!

-Sănătate!

Se întoarse acasă. Denisa adormise. Se îndreptă tiptil spre bucătărie. Începu să pregătească ingredientele, în timp ce mintea-i aluneca, invariabil spre planurile casei pe care le predase constructorului.

Va fi o casă simplă, dar complet funcțională. Va fi o casă verde. Un loc tihnit, unde copilul lor va crește înconjurat de iubire. Un vis pe care-l avusese întreaga viață și care ajunsese să nu mai fie vis...