Necunoscuta

Cu doi ani în urmă

În aceeași cameră ca acum trei ani, aceeași tineri, dar fără bătrân, stau în jurul mesei. Sunt cu toții îngândurați și triști. Câteva pahare pe jumătate goale și câteva scrumiere aproape pline dovedesc că s-a fumat mai mult și s-a băut mai puțin decât la aniversarea trecută. Adolescenta de anul trecut arată ca o tânără femeie acum, îmbrăcată într-un costum închis la culoare, elegant. Bărbații au și ei costume și cămăși elegante, dar par cu toții învinși.

-Ce o să ne facem acum? sparge tăcerea adolescenta.

-Ce o să ne facem, ce o să ne facem...o îngână batjocuritor unul dintre ei. Suntem majori și vaccinați! Eu cred c-o să-mi mai torn un pahar. Mai vrea cineva?

-Ar fi bine să nu mai bei, frate, îi zice cel mai matur dintre ei. N-am vrea să o iei de la capăt cu problemele. Dacă te-ar vedea Tata...

-Dacă m-ar vedea, nu aș bea, dar nu mai e aici, să mă vadă, nu? Nici nu o să mai fie! Pot să fac fix ce vreau! Stai, ce faci?

Bărbatul care-i atrăsese atenția adineauri se ridică brusc de pe scaun și se îndreptă direct spre el:

-N-ai voie, auzi, n-ai voie să iei în râs amintirea lui Tata, auzi? Nesimțitule! Te-a scos din rahat, te-a purtat prin clinici, te-a purtat prin școli, te-a făcut om! Ți-a dat pe mână o parte din agoniseala lui de-o viață și tu așa te porți?

-Ce-i, Giani-boy, ce sari așa? îi răspunse celălalt strâmbându-se și clătinându-se. Ziceam așa și eu...ce tot îmi reproșezi că mi-a făcut și mi-a dat! Că și ție ți-a dat și ei i-a dat, și lui, și lui, contină el arătând de-a roata camerei. La toți ne-a dat la fel, nu? Doar că numai eu l-am dezamăgit dintre voi toți, eu sunt veriga slabă, nu-i așa? Veee-ri-gaaa slaaa-băăă! Ha-ha-ha! Voi sunteți perfecți, eu nu. Așa că nu veni și-mi ține predici, frate. Dacă vreau să beau, o să beau și nu ai ce face, ca să mă oprești! Hei, ce faci? Ce faceți?

Giani, ajutat de un alt frate, îl ridică pe Mario și îl scoaseră din cameră, apoi din casă. Chemară un taxi, îi spuseră adresa șoferului și-i plătiră cursa. Înainte să ajungă taxiul, îi șoptise:

-Dacă vrei să strici tot ce a clădit pentru tine Tata, treaba ta! Dar, ascultă-mă, nu mai veni beat aici, acasă! Ne faci praf pe toți când te vedem cum te autodistrugi, inconștientule! Îi datorezi tatei asta, nu nouă! De nu era el, de mult erai mort prin vreun șanț, cu seringa înfiptă-n tine! Gândește-te la asta, frate! M-auzi?

După ce îl puseră în taxi, Giani și fratele lui se întoarseră în casă. Se adunaseră cum se adunau de obicei de ziua tatălui lor, doar că acum el nu mai era acolo cu ei. Se dusese înainte să împlinească 71 de ani, să fie cu Eliza și copiii lor, iar gândul ăsta le dădea un soi de alinare. Când intrară, văzură un tort simplu, alb, făcut de Elena, din care mâncară cu poftă, lăsând partea tatălui separat, pe o farfurie. Porția nemâncată a lui Mario le dădea de asemenea un sentiment de disconfort tuturor, dar măcar el o va primi și-o va putea mânca mâine. Felia tatălui va merge la unchiul Diego. 

Puțin știau ei că Mario, după ce ajunsese acasă, nu se pusese să se culce. Admonestarea fratelui mai mare îi zgâriase orgoliul. Nu îl acceptau? Nu avea nevoie de ei! Se putea descurca și singur! O să le-arate el lor! Puse mâna pe telefon și-l sună pe Alex, amicul lui la băutură, care se și-înființă într-un sfert de oră, beat, ca de obicei, însoțit de cele două amice, Leti și Cara. Cara îl sună apoi pe Dan, traficantul de droguri din cartier, ca să aducă ceva cu care să-și condimenteze băutura, cum zicea ea. Dan veni repede, luă banii, apoi se felicită că ajunsese să aibă în client cu bani, dintr-un cartier bun. O asigură pe Cara că o să-i placă mirodenia, făcu cu ochiul, apoi se făcu nevăzut.