Necunoscuta

Reunite

Denisa pufăia aproape la fiecare pas. Greg o ajuta, atent la fiecare semn de slăbiciune.

Se apropiau de finalul sarcinii...iar Denisa de-abia aștepta să se termine.

Vomitase mai mult decât mâncase și stătuse prin spitale mai mult de jumătate din sarcină. Când, în cele din urmă, se stabilizase, era slabă, își ieșise din formă, de-abia mai putea umbla. Doctorul recomandase plimbări ușoare, dar pentru ea nimic nu mai era ușor. Își jurase că este prima și ultima sarcină din viața ei.

Pe lângă toate, sarcina o împiedica să doarmă cum trebuie. Cu greu reușea să adoarmă, de la necontenitele mișcări ale celui mic, la frecvența tot mai crescută cu care trebuia să se ducă la baie, la nesfârșitele senzații  de arsură, din cauza refluxului gastro-esofagian.

-Se vor termina toate, când naști, îi spuseseră toți doctorii.

Obișnuită cu o formă fizică excelentă, se simțea tot mai deprimată din cauza lipsei de mișcare și a felului cum ajunsese să arate. Cu toate că luase toate suplimentele recomandate și fusese la masaj, iar Greg o alinta cât se putea de mult, făcuse vergeturi, iar trăsăturile i se înăspriseră. Se uita uneori în oglindă și de-abia se recunoștea. Unde era Tina, modelul de vis de altădată? Unde era Denisa, soldatul în formă de altădată? Cine sunt eu?, se întreba adeseori, stând în întunericul camerei și neputând dormi, ascultând respirația regulată a lui Greg.

Cel puțin, copilul era bine. Fusese supravegheată și răs-supravegheată. Iar nașterea urma să fie la cea mai de renume maternitate din țară. Greg, peste măsură de implicat, programase totul, așa cum făcea de obicei.

Pe ascuns, Greg coordonase și construcția casei. Era mulțumit. Se apropiau cu pași repezi de finalizarea ei, iar el de-abia aștepta să-și aducă peste prag viitoarea soție.

Mai aveau două săptămâni până la termenul dat de doctori, când Denisa se trezi cu dureri ascuțite. Durerile veneau și treceau. Îngrijorată, îi alertă pe Greg, care, la rândul său îi alertă pe medicul ei. Acesta le recomandă să meargă cât mai repede la spital. Se putea ca bebelușul să se grăbească să se nască...

Buimacă, Denisa se schimbă și se așeză în mașină. Pe tot parcursul drumului, Greg nu o scăpă din ochi. Avea contracții destul de puternice și destul de regulate. Conduse fără pauze, preocupat să o ducă la spital cât mai repede. Putu să răsufle ușurat numai când o preluă doctorul și-o puse sub observație. Se părea că fuseseră păcăliți de falsele contracții...dar oricum urmau s-o mai țină acolo încă o zi.

Ușa salonului se deschise, iar o femeie cârlionțată, cu cei mai albaștri ochi pe care-i văzuse vreodată Denisa, păși cu greu înăuntru. O sprijinea o infirmieră. Avea o burtă imensă, dar era vioaie și veselă. Denisa o privi cu curiozitate cum își despachetează lucrurile, cum mănâncă, cum își ia liniștită o carte, cum citește, apoi cum adoarme citind. Se ridică încet de pe pat ca să meargă la baie. Pe drum, puse pătura peste vecina ei de salon. Măcar bine că ea putea să doarmă!

Se întoarse, ca să descopere cu surprindere că vecina se trezise...Se priviră câteva secunde, apoi Denisa izbucni:

-Sper că nu v-am trezit când v-am învelit picioarele...

Cealaltă râse:

-Nu, nici vorbă! M-a trezit juniorul, cu un șut...în ficat! Ha, ha, ha!

Denisa nu înțelegea ce era atât de amuzant la o lovitură. Și ea încasase destule, dar erau dureroase...

-Și nu vă doare când vă...șutează?