Necunoscuta

Capii răutăților

După ce Samir închise telefonul, Max se sprijini pe spătarul scaunului. Veștile nu erau deloc îmbucurătoare, iar optimismul pe care-l afișase în discuție era exagerat. Nu avea un plan de rezervă, nu anticipase că s-ar putea ajunge la așa ceva. Iar planul să se însoare cu Elena ar fi fost realizabil, poate, dar nu așa cum îi spusese bosului.

Existau însă lucruri vechi, testate și verificate că funcționează. Sună la acea oră târzie din noapte trei dintre cei mai buni oameni ai lui și-i instrui pentru operațiune. Apoi își încuie cu grijă camera și se trânti la somn.

Prima geană de lumină îl trezi. Așa pățea mereu când venea aici. Morocănos, porni spre baie, apoi spre bucătărie. Biletul găsit îi puse toate simțurile în alertă. Cotrobăi în camera Elenei, găsi hainele din ziua anterioară, observă că nu-și luase încălțările de drumeție. Apoi primi raportul de la unul dintre oamenii lui, care o observase pe Elena suind și apoi încercând să sune,  apoi iar suind, căutând semnal. Era limpede că nu va fi o fată cuminte și ascultătoare, cum își imaginase. Dar lui îi plăcea vânătoarea, se pricepea la asta. Chiar își linse buzele, imaginându-și cum o va prinde și-o va supune. Schimbă repede planul anterior. Era critic să nu o piardă. Nu va merge cu diplomația și persuasiunea. Va fi a lui în acea zi, iar Mario nu va avea de ales, decât să semneze un acord de confidențialitate referitor la ceea ce bănuia că descoperise, dacă vor mai vrea s-o vadă vie vreunul dintre ei. Era o rețetă testată și aplicată de nenumărate ori fără greș. Plus că virginitatea ei legendară îl ațâța la culme. Cu o zi înainte o avusese aproape și-i plăcuse foarte mult de ea.

Se decise. Se retrase la unul dintre refugiile ascunse în pădure, de unde coordonă toată operațiunea. Rânjetul  de satisfacție de pe fața lui era dublat de scenariile perverse din minte, când cel care o prinsese și-o adusese la mașină îi raportă. Era o chestiune de minute înainte s-o aibă. Se duse automat la duș și se spălă, derulând imagini fanteziste în minte. Era el Mad Max și mizerabil, dar nu fizic. Virgina merita cel puțin un bărbat spălat.

Ieși și se îmbrăcă cu un halat, când vestea că ea le scăpase îl făcu să zâmbească ușor. Ce fată ageră! Cu atât mai bine, o aprecia chiar mai mult. Însă când pierdu contactul cu echipa, zâmbetul se transformă într-o încruntare amenințătoare. Trimise alți oameni, dar nu anticipase că fata putea alerga atât de repede, pe o asemenea distanță. Periară zona pe o rază de vreun kilometru, dar nu-i dădură de urmă. Înciudat, Max se îmbrăcă și se întoarse acasă, așteptând vești care nu mai sosiră. Noaptea se instală, iar paranoia făcu la fel. Deși el, Max, nu era legal implicat, Papagalul nu era de încredere. Cu siguranță ar fi cedat presiunii și ar fi vorbit. Își puse la treabă specialiștii, oameni plătiți cu bani grei, care să poată scoate rapoarte care să discrimineze compania producătoare, de va fi nevoie. Până seara următoare primi dosarul complet pe email și raportul că Mario era prins. Oftă ușurat și își petrecu restul serii delectându-se cu altă prietenă cu beneficii.

Dar asemeni unui joc cu piese de domino, când o singură piesă se prăbușește, se declanșează un lanț care nu mai poate fi oprit.

Elena se trezise la baza stâncii complet dezorientată. Ascultase zgomotele pădurii, apoi auzise ecoul unui pârâu care susura. Instinctul de supraviețuire o mânase într-acolo. Căzuse de nenumărate ori, lovindu-se iar și iar, se împiedicase și iar căzuse, dar ajunsese la pârâiaș și reușise să-și astâmpere setea. Apoi, fără să poată ști conștient de ce, se orientase să coboare în aval, pe firul lui. Cu fiecare pas era tot mai epuizată, tremura toată, iar capul o durea îngrozitor. Găsi o piatră mare pe malul râului pe care se întinse și unde adormi instant. Se trezi când se rostogolise de pe ea , căzând în apa rece. Era întuneric, iar ea începu să pipăie cu mâinile pârâul, ca să rămână pe firul lui. Pas cu pas,  înainta prin răcoarea nopții, apoi i se păru că zărește o lumină. Aruncă cu apă pe față și apoi se uită, atât cât putea cu ochii ei umflați, dar lumina era acolo. Cu ultimele puteri, se avântă spre lumină, apoi căzu pe scara cabanei...

Salvarea Elenei de către Geo, faptul că ea nu murise, ducând secretele cu ea în mormânt, erau lucruri care nu avea cum să le prevadă nici măcar un vizionar ca Max. Vestea că fusese găsită în stare gravă îl descumpăni. Ar fi putut să îi aranjeze moartea, avea oamenii lui la spital, dar era prea evident, prea riscant. Așa că se mulțumi să-l țină pe Mario captiv, sperând că cei doi nu apucaseră să comunice încă între ei, sperând că loviturile la cap îi vor fi fatale Elenei.

Însă undeva, neștiut de el, micul obiect dreptunghiular își trimisese prietenii nevăzuți în rețelele nevăzute și-și dovedea puterile.  De când cu reușita Tinei, Greg și organizația urmăreau din umbră desfășurarea tuturor evenimentelor. Se adunaseră deja suficiente dovezi pentru ca Max să fie închis. Singurul motiv pentru care nu fusese închis era că nu aveau încă suficiente dovezi concrete referitoare la asocierea dintre el și Samir. Fiecare zi în libertate îi era numărată. Piesele se prăbușeau, vinovații ieșeau la lumină.

Greg privea  raportul care disculpa fabrica de îmbuteliat energizante. Concluzia raportului, pe care o subliniase cu un marker colorat, îl făcu să surâdă. Își notă numele celor care întocmiseră raportul, apoi le adăugă pe lista complicilor. Era o listă incredibil de lungă și diversă, oameni din toate straturile sociale și cu toate nivelele de cultură, care jucau acest dans periculos, mortal, pentru un pumn de bani. Pufni ușurat când termină. Se va termina cât de curând. Și atunci o să se ducă într-un concediu lung și relaxant, din care n-o să se întoarcă prea curând...

În tot acest timp, Elena se trezise, își amintise totul. Îi povestise lui Giani și lui Theo ce se întâmplase, dar asistenta care-i spiona auzise tot și-i raportase lui Max. Trebuia să se facă nevăzut cel puțin pentru o vreme. Rețeaua pregătită pentru evadarea din țară se activă. Max se duse la una dintre clinicile de înfrumusețare pe care le avea Samir, unde i se creă o nouă fizionomie, i se șterseră tatuajele, îi fură înlăturate orice alte semne particulare. Apoi, cu actele care-i creaseră o nouă identitate și cu un dosar convingător întocmit de clinică, plin de bandaje și cărat pe o targă, deghizat drept un bolnav grav ce necesita o operație complicată, trecu granița cu elicopterul, ajungând la ascunzătoarea pregătită în țara vecină.

Vestea evadării lui Mario nu-i cauză nicio reacție. Era clar că dacă Giani pusese o recompensă grasă pentru recuperarea fratelui, trădătorii se vor pune în mișcare, gândea el. Organizația interceptase însă totul înainte, iar salvarea fusese opera ei.

Pe de altă parte, în acest timp, Samir se credea la adăpost de orice s-ar fi întâmplat. Urgentase, totuși, pregătirile de plecare spre insula lui exotică. Avea conturile doldora de bani. De-abia aștepta să-și trăiască restul zilelor fără nicio grijă. Ceea ce nu știa era că după o viață de excese de toate felurile, corpul lui își cerea în sfârșit drepturile. Vestea căzu ca un trăsnet pe capul lui. Dacă nu-și va face urgent un transplant, va muri.

La ce îi folosea să aibă toți banii din lume, dacă nu mai avea timp?

Vânătoarea de organe începu. Samir arunca cu bani în toate direcțiile. Se alertaseră numeroase filiere de trafic de organe. Se cercetau minuțios dosare medicale. Timpul lucra împotriva lui, iar el nu voia să accepte că se află într-o situație fără scăpare.

Cu cât i se împuținau zilele, cu atât mai mult crescuse recompensele. Când aproape că se resemnase, primi vestea care-l făcu să plângă de bucurie: exista cineva perfect compatibil!