„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 1 Ai dreptate, e un oraș de rahat!
ㅤÎntotdeauna m-am întrebat ce gândesc oamenii înainte să moară. Când știu că totul s-a sfârșit și nu mai există nicio șansă. Oare se gândeau să le facă rău fraților lor? Eu o făceam când mă uitam în ochii mari ai surorii mele.
ㅤExageram, ca întotdeauna. Nu eram nici pe aproape de moarte, dar mă simțeam de parcă eram. Sylvia nu se oprise din trăncănit de ore bune, cam de pe la prânz, când s-a certat foarte rău cu Elijah, tatăl nostru. Și Dumnezeu mi-e martor că nu o mai pot asculta. Avea să mi se scurgă creierul pe jos, serios.
ㅤ— Tu mă asculți măcar? m-a tras la răspundere și am fluturat cu inocență din gene.
ㅤNu, nu o ascultam. Decisesem de vreo jumătate de oră că plângerile ei ar trebui spuse unui psiholog sau cel mult, un preot. Nu mie. Nicidecum mie.
ㅤMi-am schimbat poziția în pat și am privit cum soră-mea încă stătea în picioare, plimbându-se ocazional de colo-colo. Dar acum se oprise total și din plimbat, și din vorbit. Se uita la mine și am să spun doar atât... nu era cea mai drăgăstoasă privire.
ㅤ— Da, da. Ai dreptate. Elijah e un ticălos, m-am grăbit să-i dau dreptate.
ㅤPărea să fie foarte aproape să-și canalizeze toată furia asupra mea și nu era deloc un scenariu pe care mi-l doream.
ㅤNici măcar nu mă interesa. Era foarte greu să mă intereseze ceva, totuși. Nu vedeam gravitatea situației și nici nu mă strofocam s-o fac.
ㅤSigur, mi se părea nedrept ca o fată de douăzeci și trei de ani să fie ținută în casă împotriva dorinței ei. Pe de altă parte, mi se părea că Sylvia îi forțase foarte mult mâna și oricine cunoștea că limitele lui Elijah erau foarte ușor de atins.
ㅤMai ales eu știam asta.
ㅤDar îmi păsa? Niciodată. Undeva în adâncul meu, mă bucuram că soră-mea îl enervase până fața i se înroșise. Asta mă făcea pe mine o ticăloasă, nu că n-ascultam prostiile Sylviei.
ㅤSylvia a oftat și s-a trântit în scaunul de birou, rezemându-și falca în pumn. Îl rotise ca să poată vorbi în continuare cu mine, spre ghinionul meu.
ㅤ— Îl crezi în stare să ne închidă aici?
ㅤAm privit-o cruciș și m-am uitat la ușă. Adevărul era că tatăl nostru este foarte imprevizibil la furie. Dacă ar fi insistat să-l sfideze, ar fi pedepsit-o. Și pe mine odată cu ea, ca victimă colaterală. Era pe ultimul rând al listei mele de dorințe să fiu închisă zile întregi în aceeași cameră cu ea.
ㅤUn gând prostesc, având în vedere că împărțeam camera de când eram mici. Diferența era că acum aveam posibilitatea să evadez oricând, dar nu și dacă ne-ar fi închis aici.
