„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤMi-am deschis ochii când am simțit ghiontul dat de Edmond și l-am privit urât, abia putând să-i țin deschiși din cauza luminii puternice și durerii colosale de cap. M-am îmbunat când mi-a așezat cana cu cafea proaspăt făcută în brațe, urmând să mă încrunt la vederea lui Raven pe un fotoliu de-al său, privindu-mă ca pe ceva dezaxată.
ㅤAm oftat și m-am ridicat mai bine în șezut cu o grijă deosebită ca să nu vărs cafeaua fierbinte pe mine. Nu pusesem gura pe un strop de alcool, dar mă simțeam de parcă am băut un butoi de votcă de una singură. Cred că ăsta e acel sentiment despre care vorbesc oamenii mahmuri dimineața următoare.
ㅤ— Cum adică ți-ai sărutat șeful?! a intrat direct în pâine bruneta, de-a dreptul scandalizată și mi-am frecat fruntea, deranjată de sunetul vocii ei.
ㅤ— Volumul, te rog.
ㅤ— Cum adică?! a insistat, nepăsându-i de sensibilitatea mea.
ㅤEdmond nu a scos niciun sunet, s-a așezat pe un alt scaun din cameră și arăta chiar amuzat de ieșirea isterică a prietenei noastre, asta până când a făcut contact vizual cu mine și am simțit toate criticile pe care nu s-a chinuit să le facă auzite.
ㅤ— Cât e ceasul? am întrebat extenuată, ștergându-mi ochii și căscând. Trebuie să mă întorc acasă înainte să-și facă mama griji.
ㅤ— Am vorbit cu ea, m-a anunțat Ed și l-am privit încurcată. Ei bine, ea a vorbit, de asta am chemat-o. A fost de acord să rămâi la Raven până mâine.
ㅤAm clipit amețită.
ㅤCreierul meu era prea obosit să mai încerce să asimileze informațiile și, într-un fel, m-am bucurat că nu e nevoie să mă duc acasă. Era atât de ciudat cum mă simțeam atât de rău după ce Abel făcuse ce mi-am dorit să facă de prin prima săptămână în care l-am cunoscut, nu înțelegeam de ce și acum că-mi aminteam felul cum am fugit ca o lașă, mă simțeam prost. Clar, nu eram în starea optimă să rezist unui interogatoriu marca Elijah Darcel, nici măcar mamei nu mă cred în stare să-i pot povesti de ce mă aflu în starea asta. Prin povestit mă refer la ce invenție să mai îndrug ca s-o feresc de o tensiune arterială uriașă.
ㅤAm sorbit din cafea să prelungesc clipa inevitabilă în care va trebui să le ofer o explicație prietenilor mei după bomba aruncată aseară. Cei doi și-au aruncat priviri între ei ca un soi de acord tacit să mă fixeze până în suflet cu ochii lor de diferite nuanțe de albastru.
ㅤStomacul mi s-a strâns atât de tare că eram sigură că îmi va veni înapoi toată cafeaua băută și asta doar pentru că mi-am amintit de altă nuanță de albastru, îngrozindu-mă pe mine cu dorința pe care o aveam de a o vedea din nou.
ㅤAm abandonat cana pe măsuța ce arăta luată dintr-un magazin vintage, ignorând total episodul de mai devreme și zâmbindu-le stângace prietenilor mei ca un copil ce făcuse o prostie. N-a fost primit cu atât de multă căldură pe cât îmi imaginam și am renunțat, ridicând din umeri slab.
