„- Strigă-mi numele, Abel! Să-mi strigi numele când vei înțelege că eu am fost singura care te-a iubit cu adevărat!
Strigătele mele s-au pierdut în liniștea și frigul nopții, la fel cum pașii lui se pierdeau în asfalt și-l îndepărtau tot mai mult de...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ㅤMă simțeam bizar să fiu acasă când facultatea a reînceput după vacanța de iarnă. Părinții mei nu mai erau de acord să locuiesc la cămin după acel eveniment și preferau să-mi dea bani pentru taxi în fiecare zi sau să pună un om să mă ducă. Altă dată m-aș fi opus fără doar și poate, dar îmi convenea situația. Îmi lipseau Olivia și grupul format acolo, cât și petrecerile din campus ori serile în care ne strângeam cu toții și jucam jocuri de societate, dar nu-mi făcea bine să fiu în alt mediu în afară de cel de acasă.
ㅤAș fi înnebunit, crezând că va veni după mine să-și termine treaba. Prezența părinților mei anula teama asta.
ㅤAveam un traseu foarte clar: facultate și acasă. Nici la bar nu mă mai duceam, nici la Raven, nicăieri.
ㅤNu mă simțeam în siguranță niciunde, îl simțeam pândindu-mă din umbră și îmi provocam atacuri de panică singură. Nu mi-am imaginat o secundă că va fi atât de greu după ce voi fi externată. Nici măcar Crăciunul nu s-a mai simțit la fel, în parte pentru că l-am sărbătorit în spital, dar totul părea greșit. Nu mă mai puteam bucura de nimic și-mi lipseau zilele petrecute cu Malakai, căci atunci zâmbisem ultima oară.
ㅤUram felul cum nimeni nu părea să mai știe cum să se poarte cu mine și aveau licărul ăsta de compasiune în ochi pe care nu-l mai puteam suporta. Era mai groaznic decât bătaia în sine, așa că am ales să mă închid în mine și să nu arăt cât de greu îmi este ca ei să se oprească să mă compătimească și să lase acest subiect să moară odată.
ㅤNu puteam să las un eveniment nefericit să-mi dicteze întreaga viață de acum încolo.
ㅤAstfel am decis că e timpul să mă duc să deschid eu barul. N-am mai fost acolo de mai bine de o lună, dar știam de la Raven că a fost deschis de către Abel.
ㅤCerturile lor au continuat în absența mea, chiar mai grave decât erau, mai ales după ce Raven a ieșit de câteva ori cu un prieten de-ai lui și situația s-a terminat urât. Bruneta îmi povestise totul în amănunt, chiar și despre cum el încă este cu femeia aceea.
ㅤSă fie păcatul meu, dar o uram puțin când ținea să-mi spună toate astea. Încercam să uit și să merg mai departe, iar ea făcea asta imposibil și mă făcea să mă simt mai rău decât o făceam deja. Chiar nu aveam nevoie să știu cât de fericit e Abel cu altcineva. În niciun caz.
ㅤMi-am potrivit hainele negre, la fel și paltonul de aceeași nuanță, și am plecat după ce am salutat-o pe mama în treacăt. Edmond deja mă aștepta parcat în fața blocului să mergem împreună. El dintre toți se comporta aproape la fel cu mine, deși avea același licăr în pupile.
ㅤ— Cine a murit? a glumit când m-a văzut atât de sobră și i-am aruncat o privire piezișă.
ㅤ— Cheful meu de viață. Haide! l-am repezit și mi-am scos telefonul.
ㅤN-a insistat, și-a văzut de volanul lui, iar eu am citit mesajele de la fratele meu care era plecat în Detroit cu nu știu ce treburi foarte importante. I-am lăsat răspunsurile, știind că le va citi când va avea timp, și am închis ecranul, afundându-mă în scaun și închizând ochii.
